FOTO Viaţă de baron PSD. Gheorghe Nichita, prinţ pe tot mapamondul, primar al săracilor la Iaşi

FOTO Viaţă de baron PSD. Gheorghe Nichita, prinţ pe tot mapamondul, primar al săracilor la Iaşi

Cele două imagini ale primarului Nichita: în concediile din Santorini şi în faţa pensionarilor, principala masă de vot a baronului PSD FOTO Adevărul

China, Monaco şi Santorini sunt doar câteva dintre destinaţiile turistice în care baronul de Iaşi, Gheorghe Nichita, a călătorit, în 2014, alături de amanta sa. La Iaşi, fostul lider PSD a pozat permanent într-un familist şi susţinător al săracilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primarul-suspendat al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a efectuat mai multe călătorii de lux în anul precedent, împreună cu fosta sa amantă, Adina Samson.

Dintr-o serie de fotografii obţinute de “Adevărul”, reiese că baronul de Iaşi a fost în cel puţin trei vacanţe în străinătate, cea mai îndepărtată destinaţie fiind China.

Nichita a vizitat ţara asiatică, împreună cu amanta sa, în luna mai a anului trecut. Din aceleaşi fotografii mai reiese că edilul a călătorit şi în insula grecească Santorini, în luna iulie a anului trecute, în timp ce în august Nichita şi-a dus iubita la Monte Carlo, Monaco, acolo unde au fost cazaţi la un hotel de lux.


Concedii plătite cu “banul jos”


Călătoriile de lux efectuate de Gheorghe Nichita în 2014 ridică un mare semn de întrebare în rândul contestatarilor acestuia, care invocă faptul că primarul, dintr-un salariu de aproximativ 1.500 de euro pe lună, nu şi-ar fi putut permite să plătească vacanţele. Avocatul Adinei Samson, Dragomir Tomaşeschi, susţine că concediile ar fi fost plătite cu bani în mână sau cu cardurile unor apropiaţi de-ai lui Nichita.

“În mod induscutabil Gheorghe Nichita avea surse extrabugetare pentru a-şi putea permite atâtea deplasări în locuri extrem de scumpe de pe întreaga planetă. Instituţiile statului ar trebui să verifice aceste excursii, pentru că Gheorghe Nichita plătea cash aceste deplasări şi cazări sau erau achitate cu carduri de credit ale unor apropiati. Colegii de partid de rând cred că sunt invidioşi şi sideraţi pe traiul de nabab pe care îl ducea Nichita, mai ales că el poza acasă într-un politician sarac care luptă pentru drepturile celor oropsiţi”, a spus Tomaşeschi, pentru “Adevărul”.

La rândul ei Sandra Grădinaru, unul dintre avocaţii lui Nichita - alături de Marius Striblea şi Alexandru Chiciu, a declarat pentru “Adevărul”:

“Acesta chestiune excede acuzaţiilor aduse de procuror. Considerăm că după o viaţă de muncă orice persoană ar trebui să îşi permită să plece cateva zile într-o vacanţă.”


La Iaşi dădea pomeni electorale
 

În perioada în care Gheorghe Nichita se plimba peste mări şi ţări cu iubita sa, la Iaşi, acesta poza într-un protector al persoanelor defavorizate şi sărace. În perioada premergătoare Paştelui, în jur de 27.000 de pensionari au primit tichete sociale de câte 50 de lei din partea administraţiei Nichita. De asemenea, Nichita s-a afişat pe 10 mai la Ziua Familiei, pe 10 mai, atunci când a premiat persoanelor care au cel puţin 50 de ani de căsătorie cu câte 500 de lei.  

Potrivit ultimei declaraţii de avere date publicităţii, Nichita are două terenuri intravilane în suprafaţă de 470, respectiv 1.666 de metri pătraţi, precum şi un teren extravilan de 600 de metri pătraţi, în judeţul Suceava. De asemenea, el are o casă în Iaşi, cu suprafaţa de 347 de metri pătraţi. Nichita are în acte şi un autoturism Toyota, precum şi bijuterii din aur şi argint în valoare de 7.500 de euro şi tablouri de 8.000 de euro, dobândite în perioada 1984-2008. El are peste 61.000 de lei în fonduri de investiţii, precum şi certificate şi obligaţiuni cu o valoare de 105.850 de lei. În anul fiscal precedent, Nichita a avut un venit de 76.908 de lei din salariul de la primărie, la care se adaugă aproape 9.000 de lei din creşterea valorii obligaţiunilor de stat şi din dobânzi. 

Averea primarului Gheorghe Nichita a fost împărţită cu soţia sa după ce, anul trecut, edilul Iaşului a divorţat, după o căsătorie de 33 de ani, de soţia sa, Florentina.


O nouă plângere pe numele lui Nichita


Potrivit unor surse juridice, Adina Samson ar fi înaintat zilele trecute o nouă plângere împotriva lui Gheorghe Nichita. Fosta amantă a baronului de Iaşi, angajată a primăriei din municipiul, i-ar aduce acuzaţii de hărţuire şi ameninţare primarului-suspendat al oraşului. Aceleaşi surse au mai arătat că acuzaţiile fac referire la fapte din perioada în care Gheorghe Nichita şi Adina Samson erau împreună. Concret, în plângerea sa, Samson reclamă că ar fi fost ameninţată de mai multe ori de edil, dar şi hărţuită de acesta.


O plângere similară a fost înregistrată încă din toamna anului trecut, la Parchetul local din Iaşi, însă dosarul a fost închis urmare a retragerii plângerii Adinei Samson. Urmare a punerii a anchetei derulate de procurori, Samson a fost mutată într-un alt birou decât cel din apropierea cabinetului primarului în care a muncit până acum.
 

Pe aceeaşi temă:

Cum îşi minţea Nichita amanta. Femeia i s-a confesat speriată într-o seară: „Mă urmăreşte un Seat negru“

Armata de slugi a baronului Nichita

VIDEO Adina Samson, fosta iubită a primarului de Iaşi, declaraţii extrem de grave despre Nichita: „M-a bătut, m-a ameninţat cu violul şi cu moartea“

De ce a intrat DNA în patul lui Nichita. Legătura dintre blonda primarului Iaşiului, spionajul pe bani publici, mafia din Poliţia Locală şi un dosar penal secret

Armata de slugi a baronului Nichita. Cazuri ratate de politiştii-spioni ai primarului: copilă ucisă în Copou, statui furate din parc

STENOGRAME Primarul Nichita a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amanta

Traseul primarului Gheorghe Nichita: din elev mediocru în mahalaua Dorohoiului, colaborator al Securităţii direct în fruntea PSD şi a Primăriei Iaşi

Cine este blonda lui Gheorghe Nichita. Ascensiunea frumoasei Adina Samson, slăbiciunea baronului de la cârma Primăriei Iaşi

Baronul Nichita este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă. Cum a descoperit-o DNA pe blonda lui Nichita

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: