„Fabrica de Fum“, povestea unei afaceri de familie unde s-au creat cele mai recente trei produse tradiţionale

„Fabrica de Fum“, povestea unei afaceri de familie unde s-au creat cele mai recente trei produse tradiţionale

Fabrica de Fum FOTO Facebook Fabrica de Fum

O familie din Iaşi a pornit în urmă cu un an o afacere cu produse tradiţionale din carne de porc. Au deschis o fabrică la marginea oraşului şi îşi valorifică marfa în magazinele de cartier.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doi cumnaţi au decis să deschidă o unitate de producţie a preparatelor din carne după reţete tradiţionale. „Fabrica de Fum“ a apărut, în 2017, sub coordonarea lui Marius Lungu şi a lui Paul-Gabriel Ioan. 
 
„Am pornit cu fonduri proprii, cu câteva împrumuturi la bănci. Avem un an şi un pic de când producem. Lucrăm cu producători români de carne. Avem doar carne produsă în România, am încercat şi cu carne din afară, dar am renunţat, deoarece nu ajungeam la calitatea pe care ne-o doream“, povesteşte Paul-Gabriel Ioan, unul din fondatori. 
 
Investiţia iniţială a fost de peste 60.000 de euro: „Avem camere frigorifice, celula de afumare, un cuptor electric. Este doar o afacere de familie, încercăm să angajăm oameni, dar e mai complicat“.
Recent producătorii au atestat trei produse tradiţionale- pastramă de porc coaptă, ceafă de porc afumată şi coaptă şi slăninuţă afumată. Alte câteva produse de la „Fabrica de Fum“ ar putea fi atestate în viitorul apropiat. „Înainte puteai să ateşti aproape orice, acum sunt rigori legate de atestare. La noi totul se produse manual. Pe judeţ sunt 13 produse tradiţionale, iar noi le avem pe cele mai recente trei“, a explicat Paul-Gabriel Ioan.
Paul-Gabriel Ioan şi Marius lungu în abrica de Fum FOTO Facebook Fabrica de Fum
   
Practic, iau carne de porc de la ferme şi o afumă după proceduri tradiţionale folosind condimente cât mai naturale. „Acum avem produse doar din carne de porc, am încercat o pastramă din carne de vită, dar era prea scumpă. Pe viitor încercăm să valorificăm prin aceste metode şi carnea de pui şi de curcan. Livrarea se face în magazine de cartier, încercăm să intrăm şi într-un supermarket, dar mai durează un pic. Pentru extindere ne interesează să accesăm şi bani europeni, dar încă nu am luat nicio decizie în acest sens“, explică producătorul. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările