Cum regăsesc bolnavii de cancer bucuria de a trăi. „Suferinţa asta te şlefuieşte şi te duce dincolo de roluri sau de măşti“

Lansarea cărţii „Există viaţă după cancer”. FOTO Asociaţia „Bucuria de a fi”

„Există viaţă după cancer” - acesta este mesajul pe care vrea să-l transmită Mihaela Palade Gheran, psiholog, autor al cărţii cu acelaşi nume şi fondator al Asociaţiei Psiho-Medicale „Bucuria de a fi”. După ce a învins un diagnostic pe care mulţi se tem să-l pronunţe, a decis că trebuie să creeze o comunitate în care să-i ajute şi pe alţii care au trecut sau încă trec printr-o experienţă asemănătoare.

Aşa a apărut ONG-ul care găzduieşte acum un grup de suport, „o familie care zideşte”, după cum spune Mihaela, unde persoanele diagnosticate cu cancer din Iaşi pot să se adune şi să-şi povestească încercările de zi cu zi, dar şi să înveţe că nu sunt sigure şi că pot descoperi noi căi interioare de a face faţă situaţiei.

Câteva zile după şedinţa de chimioterapie Mihaela se simţea ca un robot. Dimineaţa îşi prindea capul în mâini pentru că avea senzaţia că în orice moment ar putea să-i cadă. Apoi dădea drumul încet picioarelor pe podea şi îşi ridica corpul sprijinindu-se într-un cot.  Se concentra cu toată puterea la mişcările acestea ca să păcălească ameţeală şi când se simţea stabilă aproape că o lua la goană spre uşă.

Diagnosticul

A aflat că are cancer la sân în 2015, la scurt timp după ce împlinise 44 de ani. În septembrie şi-a găsit un nodul la unul dintre sâni, dar în primă fază nu a luat asta prea în serios. Scăderea mare în greutate a pus-o pe seama dietei pe care o urma atunci, iar mica gâlmă pe baza dereglărilor hormonale.  „Frica e atât de mare încât refuzi să te gândeşti la asta şi amâni să mergi la doctor. În cazul cancerului asta este foarte rău, pentru că pierzi timp şi va fi mai greu să-ţi revii dacă boala avansează”, povesteşte Mihaela.

La spital a ajuns în decembrie, când a aflat diagnosticul, iar din ianuarie a început şedinţele de terapie. Pentru că tumoarea era agresivă, timp de şapte luni a făcut chimioterapie, şase şedinţe înainte de operaţie şi şase după. Pe lângă spital, Mihaela spune că a salvat-o şi faptul că nu s-a lăsat definită de boală şi a simţit că poate scoate ceva bun din experienţa asta. „Cu siguranţă felul meu de a fi m-a ajutat.  Nu mi-a plăcut niciodată să fiu victimă, deşi mi-am plâns de multe ori de milă în lunile acelea, însă am făcut-o cu compasiune, iubindu-mă. M-am ţinut în braţe, dar am ieşit din casă, am mers câte patru ore pe zi, fără nicio direcţia clară. În mintea mea nu am fost bolnavă, nu m-am lăsat definită de boală”, îşi aminteşte Mihaela (foto jos).

Vindecarea

În 2017, pe 23 octombrie, a apărut Asociaţia Psiho-Medicală „Bucuria de a fi” din dorinţa Mihaelei de a-i ajuta pe alţi bolnavi de cancer, dar şi pe apropiaţii lor, care trăiesc aceeaşi dramă. Asociaţia are acum un grup de suport care se întruneşte lunar şi unde bolnavii oncologici din Iaşi şi familiilor lor vin să vorbească despre experienţele zilnice în lupta cu maladia şi să găsească sprijin pentru a-şi uşura necazul. Prima dată i s-a alăturat o fostă colegă de salon, apoi câteva persoane aflate în evidenţa Institutului Regional de Oncologie Iaşi, dar şi altele care au văzut mesajul de pe pagina de Facebook a asociaţiei, astfel că acum au ajuns să se strângă cel puţin 15 persoane la fiecare întâlnire. 

În faţa lor, Mihaela a căutat să aducă oameni diagnosticaţi cu ani în urmă şi care au sfidat boala şi predicţiile medicilor şi trăiesc chiar dacă nimeni nu a crezut că o vor face. Aşa au întâlnit-o pe Daniela, care la 65 de ani, după ce s-a vindecat de cancer, s-a înscris la facultate şi anul acesta urmează să o termine, dar şi pe Iuliana, care a fost diagnosticată în urmă cu 17 ani şi care a învăţat din nou să trăiască.

„Trecând prin experienţa asta, fiind şi psiholog şi pacient, mi-am dat seama că e foarte important ca oamenii să vadă un exemplu.  Şi eu, pe lângă informaţiile pe care le-am primit de la specialişti, am căutat persoane care au trăit experienţa şi care să spună că e ceva normal şi nu mi se întâmplă doar mie. Noi punem multe etichete atunci când e vorba de o boală - că ar trebui să îţi fie ruşine, că trebuie să mori. Eu am găsit femei dezinvolte care îşi spun povestea şi vor să se implice”, spune Mihaela zâmbind.

La grupul ei de suport oamenii nu se adună să plângă, ci ca să-şi facă planuri de viitor şi să le ducă la îndeplinire. Când afli că ai cancer îţi dai seama că nu mai ai timp să aştepţi ca să faci ce-ţi place, crede aceasta, şi tocmai asta încearcă să le transmită şi celorlalţi. Oamenii care sunt diagnosticaţi şi apropiaţii lor trebuie să conştientizeze că nu sunt singuri, că şi alţii au aceleaşi blocaje şi temeri, dar că trebuie să găsească o cale să-şi revină, să aibă un stil de viaţă mai adecvat şi relaţii echilibrate cu sine şi cu cei din jur.

„În asociaţie suntem ca o familie. Te leagă foarte mult experienţa asta. E mai mult decât o prietenie, e o conexiune de la suflet la suflet. Suferinţa asta te şlefuieşte şi te duce dincolo de roluri, iar în grup nu mai avem nicio mască. Comunicarea e atât de directă şi de adevărată încât zideşte. Vin persoane noi care fac încă tratament, care au depresie, şi sunt susţinute. Li se spune că e normal să plângă, să fie triste şi că şi alţii au trecut prin asta”, spune Mihaela.

Pentru a fi mai aproape de oameni, Mihaela încearcă acum să găsească un spaţiu mai mare, doar al lor, să facă întâlnirile săptămânal în cadrul cărora să folosească cursurile de dans sau de ceramică ca mijloace terapeutice. Pentru asta a cerut ajutorul unor firme ieşene, dar doar una a fost de acord să-i devină partener pentru a îmbunătăţi viaţa bolnavilor cancer, astfel că deocamdată asociaţia îşi organizează întâlnirile oriunde se găseşte câte un loc.

Celor care au cancer, un diagnostic care curmă speranţe, Mihaela caută însă să le reamintească de „bucuria de a fi”. Astfel, următorii paşi ai asociaţiei sale se vor îndrepta către bolnavii din toată ţara, prin intermediul unui grup de suport online, unde pacienţii cu probleme oncologice să poată discuta cu specialiştii şi cu alţi bolnavi despre ceea ce li se întâmplă, dar şi printr-o caravană mobilă, cu ajutorul căreia un grup format din oncolog, nutriţionist, psiholog, kinetoterapeut şi preot, să poată colinda judeţele Moldovei pentru a răspunde întrebărilor pacienţilor pentru care informaţia poate face diferenţa.

Citiţi şi:

Povestea femeii care deţine recordul la donarea de sânge în Iaşi. A fost donator timp de 30 de ani