„Autostrada electrică”, lansată astăzi de două mari companii din energie
0Două mari companii din energie, E.ON Energie şi MOL România, au anunţat astăzi lansarea „autostrăzii electrice” Iaşi – Târgu Mureş, parte din proiectul NEXT-E, finanţat cu fonduri europene de aproape 19 milioane de euro.
Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune, luni, în municipiul Iaşi, în staţia MOL din cartierul Păcurari, cea de-a cincea staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice din cele 19 unităţi pe care şi-a propus să le instaleze în România în cadrul proiectului NEXT-E, susţinut din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF).
Amplasată în perimetrul benzinăriei MOL din cartierul ieşean Păcurari, staţia are o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie.
În judeţul Iaşi au fost deja puse în funcţiune două staţii de încărcare în localităţile Târgu Frumos şi Cristeşti, care se adăugă celor deschise în Taşca (jud. Neamţ) şi Adjud (jud. Vrancea). Totodată, se are în vedere finalizarea şi punerea în funcţiune, în luna martie a altor staţii în localităţile Piatra Neamţ şi Roman (jud. Neamţ), precum şi în localitatea Scheia (jud. Suceava). În fiecare locaţie va fi instalată câte o staţie de tip fast charge 2x50 kW (curent continuu) + 1x43 kW (curent alternativ). De asemenea, fiecare staţie va avea minimum 2 locuri de parcare.
Până la sfârşitul anului viitor, E.ON îşi propune să implementeze proiectul pe ruta Iaşi – Gheorghieni – Tg. Mureş, care va deveni astfel o “autostradă electrică” de care vor putea beneficia toţi posesorii de autovehicule prietenoase cu mediul având asigurată infrastructura de încărcare pe întreg traseul. O altă “autostradă electrică”, care va lega municipiul Iaşi de Bucuresti, se află în plină dezvoltare.
„Statisticile care arată o creştere semnificativă de la an la an a numărului de autovehicule electrice vândute în România sunt extrem de îmbucurătoare, pentru că indică o orientare clară către unul dintre cele mai nepoluante şi sustenabile mijloace de transport, la fel cum se întâmplă în lumea întreagă. În acest context, se pune tot mai serios întrebarea dacă va reuşi infrastructura de încărcare să ţină pasul cu această tendinţă. Noi credem că este esenţial să venim în întâmpinarea dorinţelor şi a nevoilor posesorilor de autovehicule electrice şi nu numai, oferindu-le un acces facil la staţiile de încărcare. Practic, vrem să fim alături de ei în toate călătoriile lor electrice astfel încât să aibă o experienţă cât mai plăcută”, a declarat Dan Morari, director general al E.ON Energie România.
„Ne bucurăm să asistăm astăzi, în staţia MOL Iaşi Păcurari, la deschiderea uneia dintre cele 40 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice care vor fi instalate în cadrul proiectului NEXT-E.
Grupul MOL a adoptat în urmă cu 3 ani Strategia 2030, o viziune care stabileşte principalele direcţii ale companiei pentru perioada următoare. Unul dintre fundamentele care au stat la baza dezvoltării acestei Strategii a fost dorinţa MOL de a deveni prima alegere pentru clienţii săi. Suntem conştienţi că trăim vremuri de schimbare majoră, care se va reflecta puternic inclusiv în obiceiurile de consum ale clienţilor noştri, însă noi suntem pregătiţi să le anticipăm nevoile şi să le oferim cele mai bune soluţii”, a declarat Camelia Ene, CEO&Country Chairman MOL Romania.
Toate cele 40 de staţii din cadrul proiectului NEXT-E (dintre care 19 vor fi instalate de E.ON, iar 21 de către MOL România) vor fi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călăraşi, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Tîrgu Mureş – Alba Iulia. Prin această iniţiativă, infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO2 şi impact redus asupra mediului.
Staţiile vor fi integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.
În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice.
În cadrul acestuia, vor fi instalate, până în anul 2020, un număr de 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T). Ca o premieră absolută, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, cu legături către ţările vecine.
Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON Romania), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW.
Reţeaua dezvoltată de acest consorţiu are ca scop crearea unei infrastructuri în Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România. Foarte important, această reţea va fi conectată cu reţeaua de staţii de încărcare electrice din Europa de Vest, datorită coordonării cu alte proiecte finanţate prin intermediul CEF.