Şofer achitat după ce a zdrobit cu TIR-ul un pieton. De ce a fost găsit nevinovat deşi a depăşit viteza legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc în 2015 FOTO Arhivă
Accidentul a avut loc în 2015 FOTO Arhivă

Judecătorii din Iaşi au considerat că un şofer acuzat de ucidere din culpă în urma unui accident rutier mortal nu poate fi condamnat deoarece vina i-a aparţinut exclusiv victimei. Dumitru Alin M. a fost judecat în ultimii ani, perioadă în care au fost efectuate mai multe expertize şi experimente judiciare referitoare la accidentul în care a fost implicat.

Dumitru Alin M este şoferul profesionist şi a fost judecat pentru un accident mortal ce a avut loc pe 8 decembrie 2015, pe DE 583, între Valea Lupului şi Leţcani, pe sensul de mers spre Târgu Frumos. El conducea un autotren marca Scania, care a strivit un bărbat care a traversat neregulamentar.

Acci­den­tul a avut loc aproape de ora 7.00, când victima, în vârstă de 47 de ani, se întorcea cu un alt băr­bat de la o fermă. La un moment dat, victima a coborât din maşină pentru a merge la un bar situat în partea opusă a DE 583. Porţiunea prin care a vrut băr­batul să traverseze avea o limitare de viteză de 60 de km/h, victima intrând pe drumul european fără a se asigura, în condiţiile în care purta haine negre, afară era întuneric, iar iluminatul public încă nu fusese pornit.

Victima a ajuns la axul drumului şi s-a oprit, vehicule care veneau dinspre Leţcani frânând brusc pentru a nu-l lovi. În loc să îşi continue traversarea neregulamentară, victima a făcut un pas înapoi şi a fost lovit violent de autotrenul condus de inculpat.

Judecătorii au considerat că şoferul nu şi-a dat seama că a lovit o persoană, el oprind abia când a văzut, în oglinzile retrovizoare, că maşinile din spatele său fuseseră oprite. Audiat, şoferul a spus că a crezut că i-a explodat un pneu atunci când a lovit victima.

Experimentele judiciare l-au salvat pe şofer

Autorităţile au efectuat o ex­per­tiză care a relevat că şoferul conducea cu 62 de km/h. O altă expertiză a fost efectuată şi în instanţă, judecătorii dorind să afle care ar fi fost viteza maximă cu care şoferul trebuia să circule pentru a putea observa pietonul.

„Deoarece nu spaţiul de vizibilitate (pe întuneric, la lumina fa­rurilor) depinde de viteza de de­plasare ci viteza de deplasare trebuie adaptată funcţie de spa­ţiu de vizibilitate, în cazul concret, singura valoare a vitezei care permitea evitarea impactului era «0»“, se arată în expertiză.

Expertul a continuat experimentul şi a arătat că, în condiţii de întuneric, dacă două maşini merg cu luminile de întâlnire aprinse, spaţiul de vizibilitate se reduce la 20-25 de metri. Ca să poată opri un autotren pe această suprafaţă, şoferul ar fi trebuit să conducă cu 33-39 de km/h.

Magistraţii au concluzionat că vina accidentului i-a revenit exclusiv pietonului, cu toate că şoferul a depăşit uşor viteza legală în zonă. „Nu poate fi admis a se pre­tinde conducătorilor auto să circule pe un drum european, în a­fara localităţii, la o oră când tra­ficul este unul semnificativ, cu o viteză de 33-39 km/h, pentru a preîntâmpina eventuala apariţie a unor pietoni pe suprafaţa caro­sabilă, întrucât ar însemna blocarea efectivă a circulaţiei pe aceste drumuri şi ar constitui în acelaşi timp o încălcare a obli­gaţiei de a asigura fluenţa traficului“, a precizat judecătorul.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite