Un hunedorean a fost salvat de jandarmi după ce s-a rătăcit în masivul Retezat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii l-au căutat pe hunedoreanul rătăcit timp de mai multe ore. D.G.
Jandarmii l-au căutat pe hunedoreanul rătăcit timp de mai multe ore. D.G.

Jandarmii montani şi salvamontiştii au plecat pe urmele unui bărbat de 65 de ani, dat dispărut de familie, după ce s-a rătăcit pe munte.

Hunedoreanul s-a pierdut în Retezat, după ce s-a îndepărtat de traseul montan pe care a plecat la cules de leurdă, iar asfinţitul l-a prins într-un loc necunoscut. Bărbatul a avut, totuşi noroc: şi-a sunat rudele, care l-a rândul lor au apelat la ajutorul salvatorilor montani.


O echipă de jandarmi, salvamontişti şi un poliţist l-au căutat până la orele unu dimineaţa pe hunedorean.

„Salvatorii l-au contactat telefonic şi au identificat zona în care se află. De asemenea, în momentul în care s-au apropiat de acea zonă, i-au recomandat bărbatului să marcheze locul în care se află cu lanterna pe care o avea la el”, a precizat căpitanul Nicolae Răducu de la Inspectoratul de Jandarmi al judeţului Hunedoara.
Potrivit acestuia, hunedoreanul se afla pe o stâncă, de pe care îi era teamă să coboare.

A fost ajutat de salvamontişti şi adus în siguranţă la domiciliul său din Lupeni.
 

Citeşte şi:

FOTO Recunoaşteţi oraşele? Cum s-au schimbat în 40 de ani Deva şi Hunedoara

FOTO Visăm să trăim din turism, dar nu avem grijă de Castelul Corvinilor!

FOTOGALERIE Castelul Hunedoarei după “marele incendiu de la 1854” face istorie pe Internet

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite