Hunedoreanul Ioan Şeu este un sculptor de cursă lungă: are peste 1.500 de lucrări

Dacă ar fi să fracă o retrospectivă a operelor sale, sculptorul ar avea nevoie de un bulevard întreg pentru a le expune. El este autorul celor 15 portrete în bronz ale gimastelor care au transformat România în renume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cum altcumva putea să-şi aniverseze ziua de naştere, luna aceasta, decât printr-o expoziţie? Deşi obişnuieşte să facă câte un vernisaj la fiecare trei ani (ultimul având loc în 2008), Ioan Şeu a ales de data aceasta două cifre rotunde: 2010 şi 70. A împlinit 70 de ani şi a adus în atenţia publicului alte 70 de noi lucrări de sculptură. „Când eram tânăr, am făcut câteva cicluri, din care amintesc «Strigarea peste sat» şi «Vorbe străbune». Acum, m-am axat pe viaţa cotidiană, pe drama familiei moderne”, a declarat Şeu. Hunedoreanul se consideră un sculptor de idei, întrucât fiecare lucrare a sa are o poveste proprie, precum şi un titlu bine ales.

Autorul gimnastelor

Printre lucrările pe care le-a semnat se numără şi „Aleea Gimnastelor”, adică cele 15 portrete ale tinerelor românce care au transformat România în renume în materie de gimnastică, portrete realizate în bronz. Acestora se adaugă bustul Nadiei Comăneci, donat Colegiului Sportiv din Deva. „Am muncit aproximativ doi ani la cele 15 lucrări. Unele gimnaste mi-au zis că ele nu seamănă cu ceea ce am făcut. Eu am sculptat în perioada în care erau campioane, iar ele au uitat cum arătau când aveau doar 15-16 ani şi erau în plină glorie”, a adăugat Şeu.

Dacă ar fi să tragă linie între perioada comunistă şi cea actuală, hunedoreanul spune că între cele două epoci nu exită diferenţe artistice. Divergenţele se observă mai mult din punct de vedere financiar. „Dacă înainte de 1990 statul achiziţiona frecvent lucrările artiştilor, acum nimeni nu mai e interesat de cultură. Am în atelier peste 1.000 de lucrări. Stau ca borcanele pe raft”, a mai spus sculptorul.

Întrebări şi răspunsuri


Cum aţi ajuns sculptor?
După facultate, am fost format ca pictor, ceea ce presupune un anumit spaţiu de creaţie. Neavând un atelier, am început să lucrez în beci, însă să sculptez. Abia în anii ’70 am intrat într-un atelier, atunci când Ceauşescu a dat ordin să se construiască aşa ceva.

Câte lucrări aţi sculptat în cei 50 de ani de activitate?
Aproximativ 1.500. Cred că dacă ar fi să fac o retrospectivă, aş avea nevoie de tot Bulevardul Nicolae Bălcescu pentru a le expune. În cei 50 de ani nu am fost decât de două ori la mare. În rest, aproape toate concediile mi le-am petrecut în atelier.

Profil
Născut. 11.09.1940, sat Nicula, judeţul Cluj
Studii. Liceul de Artă din Cluj, Institutul de Artă Plastică Bucureşti
Experienţă. 50 de ani de sculptură, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România
Familie. Căsătorit, doi copii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările