De unde provin rocile metalice prăbuşite din senin în Hunedoara. Lumea a crezut că sunt meteoriţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: ISU Hunedoara
Foto: ISU Hunedoara

Anchetatorii au aflat de unde provin rocile care au provocat distrugeri în Hunedoara, după ce s-au prăbuşit „din senin” în gospodăriile unor localnici.

Primele cercetări efectuate de poliţişti au stabilit împrejurările producerii unui incident grav în Hunedoara, în urma căruia casa unei familii a fost avariată.

GALERIE FOTO

VIDEO CU DISTRUGERILE PROVOCATE

VIDEO - PLATFORMA INDUSTRIALĂ

Marţi, două roci de dimensiuni mari s-au prăbuşit, din senin, una prin acoperişul unei clădiri din zona Ceangăi a Hunedoarei, locuite de o familie cu doi copii, iar cealaltă în curtea unui localnic.

Imagini aeriene cu rămăşiţele uzinelor din Călan: zeci de hectare de teren viran, ocupate cu ruine VIDEO

Bazinele contaminate cu substanţe toxice, rămase printre ruinele combinatului din Hunedoara VIDEO

Oraşul împânzit de buncăre în anii ´50. „Au pereţii puternici, încât ar rezista bombelor atomice“ VIDEO

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, rocile sunt reziduuri metalurgice (zgură) şi au fost aruncate în aer de la peste un kilometru distanţă, în urma unor activităţi de detonare efectuate pe fosta platformă siderurgică din Hunedoara.

GALERIE FOTO DE PE VECHEA PLATFORMĂ INDUSTRIALĂ

În zona fostului combinat, despărţită de cartierul Ceangăi, prin râul Cerna şi calea ferată Hunedoara – Simeria, două firme derulează activităţi industriale şi au loc demolări ale ruinelor combinatului.


Imagini aeriene cu platforma siderurgică a Hunedoarei, de unde au fost aruncate în aer bucăţile metalice. ADEVĂRUL
 

„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă”, a precizat Carla Strujan, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Casă distrusă în urma prăbuşirii unor bolovani, din senin. VIDEO: ISU Hunedoara.

„Cele două corpuri căzute la cele două imobile sunt bucăţi de zgură, care au provenit în urma detonării unei bucăţi de zgură, activitate desfăşurată la aproximativ un kilometru de imobilele în cauză, respectiv în incinta fostului combinat siderurgic, pe actuala platformă, unde două societăţi comerciale desfăşoară activităţi de excavare şi colectare a deşeurilor metalice. Ancheta este în desfăşurare urmând ca, din cercetările efectuate, să se stabilească toate împrejurările în care s-au comis aceste incidente, precum şi pentru a se stabili dacă activităţile din incinta fostului combinat, desfăşurate de către cele două societăţi comerciale s-au efectuat cu respectarea prevederilor legale, urmând ca în funcţie de rezultatul anchetei să se ia măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Hunedoara.


Marţi, 29 martie, o familie din Hunedoara a sunat la 112, anunţând că un obiect din zgură şi metal s-a prăbuşit din senin peste casa acesteia, trecând prin acoperiş. Un alt localnic a reclamat că un astfel de corp a ajuns în curtea sa. Iniţial, oamenii nu şi-au putut explica împrejurările accidentului. Pe reţelele sociale, unii localnici au susţinut că rocile ar putea fi fragmente de meteoriţi.


Zona de unde ar fi provenit bucăţile de zgură. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

zona unde au loc lucrari de recuperare a fierului din hunedoara foto daniel guta adevarul

Obiectul care spulberat mansarda unei case, similar unei pietre cu forme neregulate, cântăreşte aproape 50 de kilograme şi are un diametru de circa 40 de centimetri.

„A fost alertat şi trimis la locul intervenţiei echipajul CBRN (Chimic Radiologic Biologic şi Nuclear) din cadrul ISU Hunedoara, care a efectuat măsurători asupra pietrei, in urma analizei rezultând că aceasta nu prezenta pericol radiologic. Pentru o analiză amănunţită, piatra a fost ridicată şi transportată la Insemex Petroşani. Din fericire, mama împreună cu cei doi copii minori nu se aflau la etajul clădirii în momentul impactului, ci la parterul locuinţei. Pagubele materiale sunt însemnate, fiind afectat acoperişul casei, plafonul unei camere şi mobilierul din aceasta”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Ruinele colosului metalurgic, riscante pentru localnici

Cartierul Ceangăi, locul unde au avut loc incidentele, este despărţit de fosta platformă siderurgică a Hunedoarei – în prezent o întindere de peste 100 de hectare ocupată de dărâmături – de râul Cerna şi calea ferată Hunedoara – Simeria. În trecut, vechea zonă industrială reprezenta nucleul unuia dintre cele mai mari centre metalurgice din sud-estul Europei.

Declinul combinatului a început după 1990, când au avut loc primele disponibilizări masive, urmate de jafurile din colosul siderurgic şi de primele demolări în uzinele sale. În anii 2000, sute de clădiri şi instalaţii care ocupau aproape 140 de hectare din combinatul siderurgic Hunedoara au fost puse la pământ. Construcţii înalte de zeci de metri au fost transformate în moloz şi fier vechi. Rămăşiţele lor au fost valorificate, însă firmele de demolări nu s-au mai ocupat de ecologizarea zonei, devenită riscantă pentru localnici. În pământ au rămas înfipte, unele la adâncimi impresionante, fundaţiile unor adevăraţi coloşi de beton. Au rămas de asemenea, şi zone ocupate cu straturi groase de deşeuri metalice, exploatate de societăţi private.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Labirintul de buncăre ascuns sub piaţa centrală a Hunedoarei, dezvăluit odată cu renovarea unei clădiri VIDEO

Bogăţia uriaşă din adâncurile Munţilor Metaliferi. Cât aur, argint şi cupru pot fi extrase în următorii ani

VIDEO „Blocurile fantomă“ ridicate de comunişti în munţi. Ce soartă a avut cel mai ciudat cartier muncitoresc

Cum arată fosta mină Barza, închisă în urmă cu 15 ani. De aici au fost scoase zeci de tone de aur VIDEO

Priveliştea sumbră a fostelor mine de fier de la Teliuc. Coloşii de beton în ruină de lângă Hunedoara VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite