Studenta care a scos la lumină istoria palatului Chrissoveloni. ”Voi face numai lucruri în care cred şi mă inspiră şi cred că asta ar trebui să facă orice om”

Irina Petra Gudană (25 de ani)  este studentă în anul VI la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti şi unul dintre cei mai talentaţi tineri arhitecţi din România.

Născută la Tecuci, Irina Gudană a copilărit în comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi, iar gândul de a deveni arhitect a venit cumva de la sine. ”Vedeam că se făceau tot felul de lucruri în jurul meu. Am prins drag de atunci de a face lucruri sau a afla cum se fac. A contat mult şi faptul că mama mea, Mihaela Gudană, este bibliotecar şi am petrecut mult timp la biblioteca mamei, dar şi la cea de acasă. Mi-a plăcut să desenez şi să pictez, să construiesc lucruri de mică”, ne dezvăluie Irina cum a început totul. 

Cu toate acestea, când a venit vremea să îşi aleagă drumul în viaţă, a constatat că nu îi este deloc uşor, pentru că îi plăceau cam toate materiile de la şcoală, iar la liceu a fost pe profilul de matematică-informatică. În timpul liceului, a făcut parte dintr-o trupă de teatru, cu care participa la concursuri, avea şi o trupă de dans contemporan, îi plăcea să scrie, iar în timpul liber desena. Decizia de a merge către arhitectură a venit cumva spontan, după ce iniţial a pendulat între teatru, regie şi medicină. 

A contat şi prietenia cu un pictor din Tecuci, Mircea Cojocaru, cu care a exersat desenul artistic, ce înseamnă un desen în creion reprezentând natură statică şi busturi. ”Asta m-a ajutat mai târziu, pentru că este un desen studiat, nu unul care vine din talentul obişnuit”, ne explică Irina. 

În România se construieşte prost şi în grabă

A fost fascinată de mică de palatul Chrissoveloni, din apropierea casei părinteşti, aflat în prezent în conservare. ”În sat, toată lumea ştia despre palat şi despre boieri, era un simbol al localităţii. Face parte din patrimoniul nostru cultural şi a avut o istorie care nu este foarte cunoscută, iar în 2012, mama fiind bibliotecar şi om de litere, a publicat monografia comunei, bazându-se pe cercetări proprii şi informaţii obţinute inclusiv de la familia Chrissoveloni, conturând istoria localităţii, care în bună măsură este dominată de această familie”, ne face studenta o scurtă istorie a zonei unde a copilărit.  

După venirea comuniştilor, istoria frumoasă a acestor locuri s-a risipit, rămânând doar poveştile bunicilor. Şansa a făcut ca Irina să aleagă arhitectura, iar în 2015, a demarat un atelier de restaurare a arhitecturii palatului Chrissoveloni, când s-au şi redeschis porţile acestei frumoase lucrări de patrimoniu. Sub denumirea sugestivă ”Întâlnire la Palat”, proiectului i s-au alăturat mai mulţi profesori de la Universitatea de Arhitectură, dr. arh.Cristina Constantin şi dr. arh. Cosmin Pavel, şi prieteni. Succesul pe care l-a avut a făcut ca în 2017 să organizeze şi a doua ediţie a atelierului, când au fost efectuate măsurătorile necesare pentru întocmirea planşelor de arhitectură, însemnând planuri, secţiuni şi faţade, care descriu actuala stare a clădirii. 

Un coleg de-al său, drd.arh. Marian Lazăr, a realizat scanarea 3D a palatului, iar de-a lungul timpului, Irina şi colaboratorii săi implicaţi în proiect au adunat foarte multe informaţii legate de acest loc cu o istorie aparte. ”Un asemenea proiect dă speranţe nu numai oamenilor implicaţi în el, dar şi celor care vizitează zona sau care văd de la periferia fenomenului ce se întâmplă”, ne declară Irina. Cert e că schiţele şi toate informaţiile colectate de tânără şi prietenii ei de-a lungul mai multor ani vor ajuta familia Chrissoveloni să redea obiectivul istoric circuitului turistic pe viitor. Nu va fi uşor, pentru că valoarea investiţiei este mare şi cel mai probabil se va realiza cu bani europeni, iar ea va trebui amortizată în timp, însă primii paşi au fost făcuţi. 

Palatul Chrissoveloni FOTO Costel Crângan

Nu ştie deocamdată către ce se va orienta după absolvirea facultăţii, însă acum o interesează patrimoniul cultural, filmul, teatrul, o preocupă arhitectura contemporană şi istoria ei, dar mai şi scrie, atunci când timpul i-o permite. ”Cu siguranţă voi face numai lucruri în care cred şi mă inspiră şi cred că asta ar trebui să facă orice om. Acolo unde crezi că poţi avea un rol şi te-ai putea implica, merită să o faci cu siguranţă”, ne mărturiseşte Irina. Crede că noi, românii, trebuie să încetăm să ne mai uităm la Occident ca la locul de unde răsare soarele, încercând să preluăm nişte modele pe care nici nu le înţelegem, când, de fapt, resursele şi inspiraţia sunt aici, în faţa noastră, dacă am avea ochi să şi vedem asta. 

”Noi lucrăm cu clienţi cu idei şi percepţii diferite şi prea puţini dintre ei par că vor să înţeleagă ce le spunem, majoritatea venind cu nişte idei prestabilite. Nu se pune problema spaţiului comun, a celui public, nu le place nimic din ce este local, tradiţional, autentic românesc şi mereu vor să împrumutăm de la alţii. Şi mai e o teamă de colaborare între noi ca oameni, parcă nu suntem pregătiţi să avem încredere unii în ceilalţi”, scoate în evidenţă studenta la Arhitectură câteva dintre problemele societăţii actuale. 

Crede că în prezent se construieşte prost, fără să existe planuri de dezvoltare, şi în grabă, dar şi fără să se ţină cont de un minim limbaj arhitectural în privinţa spaţiilor, care ar potenţa activitatea celor care locuiesc în ele. În ciuda acestui haos urbanistic, Irina are încredere în generaţia ei pentru că are cu totul alte pretenţii de la viaţă şi de la tot ce o înconjoară şi probabil o dorinţă mai mare de implicare.