Primăriţa din Vânători, suspectată de mită electorală: „Sunt victima unor atacuri politice mârşave. Minciuni!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe cupluri din localitate au primit câte 500 de lei şi au participat la o petrecere organizată de primăriţă, pe 21 mai, în plină campanie electorală. Cu acelaşi prilej, câţiva veteranii de război  au primit şi ei câte un bonus de 100 de lei. Primăriţa spune că totul s-a făcut în baza unui buget aprobat de Consiliul Local

Scandal în toată regula în comuna gălăţeană Vânători, acolo unde primăriţa Sicuţa Murgu (PNL) este acuzată de către contracandidaţi că ar fi dat mită electorală.

Totul a început în ziua de 21 mai 2016, atunci când primăriţa a convocat la sediul comunei mai multe cupluri care împlinesc în acest an 50 de ani de căsnicie, cărora le-a înmânat diplome, flori, dar şi câte un plic în care se aflau 500 de lei.

Mai mult decât atât, în aceeaşi zi au fost chemaţi la Primărie şi veteranii de război din localitate, pentru a li se înmâna câte 100 de lei.

De asemenea, toată lumea recompensată cu prilejul amintitului eveniment a fost invitată la un banchet, la care s-au servit două feluri de mâncare, tort, vin şi şampanie.

Având în vedere că acţiunea s-a desfăşurat în plină campanie electorală, ceilalţi candidaţi pentru funcţia de primar al comunei au acuzat-o pe Sicuţa Murgu de mită electorală şi au formulat plângeri împotriva acesteia la Poliţie, dar şi la Autoritatea Electorală Permanentă.

Contactată de Adevărul, Sicuţa Murgu ne-a declarat că este victima unor atacuri politice fără acoperire, orchestrate de unul dintre contracandidaţi.

„Acţiunea respectivă se organizează an de an, de mai bine de şapte ani. Are aprobarea Consiliului local şi este bugetată conform legii. Sunt victima unor atacuri politice mârşave. Minciuni! În plus faţă de asta, este absurd să socotim că oamenii prezenţi la festivităţile din 21 mai, adică 24 de persoane, pot influenţa rezultatul alegerilor”, a declarat, pentru „Adevărul”, Sicuţa Murgu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite