Oraşul din România în care gunoiul este ridicat gratis de la uşă. Cum funcţionează sistemul revoluţionar aplicat în premieră naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Costel Crângan
FOTO Costel Crângan

Pot participa la program, fără niciun fel de costuri suplimentare, toate asociaţiile de proprietari  care dovedesc că cel puţin jumătate dintre membri vor să colecteze selectiv gunoiului menajer. Primăria a extins la nivelul întregului oraş un program pilot desfăşurat anul trecut, care s-a dovedit fezabil.

Primăria municipiului Galaţi a reuşit să pună la punct un program de colectare a gunoiului unic în România, care presupune ca oamenii să colecteze gunoiul selectiv, în pungi speciale, iar angajaţii de la salubritate să le preia deşeurile direct  de la uşă.

Programul este derulat de municipalitate în colaborare cu Serviciul public de salubritate „Ecosal” şi face parte dintr-un grup amplu de acţiuni de conştientizare a colectării selective, cu principalul scop de a îndeplini obiectivul de colectare selectivă de 50% până în anul 2020, conform reglementărilor europene în vigoare.

Iniţiativa colectării din uşă în uşă a debutat în toamna lui 2017, când o asociaţie de proprietari din Galaţi cu 700 de apartamente a intrat într-un program pilot de colectare selectivă. Iniţial, după cum au recunoscut responsabilii proiectului, lucrurile n-au mers deloc bine. Pungile distribuite gratuit pentru gunoi erau furate, în pungi materialele erau puse în multe cazuri amestecate, iar procentul de proprietari ce participau nu depăşea 10-15%.

Încet-încet, însă, lucrurile au intrat în normal, iar procentul de participanţi a ajuns la aproape 50% din numărul de apartamente locuite. „Este un lucru remarcabil, fără îndoială, car arată că programul are un mare potenţial de extindere la nivelul întregului oraş”, ne-a spus Mircea Ostache, unul dintre responsabilii programului.

Uşa programului, deschisă pentru toţi

De la data de 1 mai, dat fiind că proiectul-pilot a fost considerat un succes, toate asociaţiile de proprietari pot participa la campania de colectare selectivă din uşă în uşă. Asta cu atât mai mult cu cât toată lumea iese în avantaj.

Proprietarii apartamentelor scapă de stresul de a duce gunoiul (îl lasă pur şi simplu la uşă, în pungile primite gratis), iar administraţia publică face economii importante. Practic, cheltuielile suplimentare de colectare din uşă în uşă sunt acoperite din valorificarea deşeurilor colectate selectiv, iar marele avantaj este că la groapa ecologică a oraşului ajunge mai puţin gunoi. Astfel, durata de viaţă a acestei poate fi dublată, fapt din care rezultă o economie de circa 6 milioane de euro.

„Pentru creşterea gradului de colectare selectivă, Primăria municipiului Galaţi doreşte să introducă gradual colectarea selectivă din uşă în uşă  în cadrul asociaţiilor de proprietari din municipiu. Invităm asociaţiile de proprietari să răspundă invitaţiei noastre pentru a îmbunătăţi gradul de colectare selectivă şi de a da un nou aspect punctelor de colectare selectivă prin exprimarea interesului de a participa la acest program. Pentru întrebări, sugestii sau lămuriri cetăţenii municipiului Galaţi se pot adresa Societăţii Publice Ecosal”, a transmis Primăria Galaţi.

În linii mari, procedura este destul de simplă. Pentru aderarea la programul de colectare selectivă asociaţia de proprietari va transmite o adresă către S.P. Ecosal sau un e-mail la adresa : colectare_selectiva@ecosalgl. ro.

Apoi, asociaţia de proprietari va întocmi o listă cu numărul total de apartamente, numărul de apartamente locuite, datele de contact ale femeilor de serviciu, şefilor de scară, administratorilor şi a preşedinţilor de asociaţii. Se semnează după aceea un contract prin care vor fi stipulate obligaţiile de a promova colectarea selectivă, astfel încât să ajungem la un grad de colectare de minim 50% din apartamentele locuite, de a se implica în proiect cu personalul responsabil de curăţenie şi de a distribui materialele predate de S.P. Ecosal.

Reprezentanţii S.P. Ecosal vor  stabili împreună cu reprezentanţii asociaţiei ziua în care se face colectarea selectivă în asociaţia respectivă, astfel încât să se sincronizeze şi cu asociaţiile din imediata vecinătate. În cazul în care asociaţia de proprietari va solicita, vom introduce două zile de colectare pentru materiale reciclabile. Se vor stabili şi zilele pentru colectarea DEE şi a deşeurilor voluminoase.

Activitatea fiecărei asociaţii va fi monitorizată, in ceea ce priveşte colectarea selectiva, prin S.P. Ecosal. Asociaţia de proprietari va sesiza Poliţia Locală în cazul apariţiei unor fenomene de vandalism sau sustragere de materiale reciclabile de la punctele de colectare a deşeurilor menajere.

Autorităţile locale spun că, prin extinderea programului vor scăpa şi de cheltuielile foarte mari prilejuite de înlocuirea pubelelor de gunoi distruse sistematic de persoanele aflate în căutare de deşeuri reciclabile, iar oraşul va fi cu siguranţă mai curat prin dispariţia punctelor publice de colectare.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite