Istoria bisericii ridicate pe o imensă groapă comună, după o epidemie devastatoare. „Te ia, aşa, o frică...“

Istoria bisericii ridicate pe o imensă groapă comună, după o epidemie devastatoare. „Te ia, aşa, o frică...“

Biserica Sfântul Haralambie din Galaţi FOTO Costel Crângan

În jurul anului 1848, aproape de centrul oraşului Galaţi, a fost ridicată impozanta Biserică „Sfântul Haralambie“, însă mai târziu aveau să iasă la iveală dovezi că, până în 1790, în acel loc a existat o groapă comună în care zac trupurile a mii de oameni decedaţi în urma unor mari epidemii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pare o poveste de groază, dar nu este. Mai multe studii amănunţite făcute de istorici arată că în spatele a ceea ce pare mai degrabă o legendă se află, totuşi, o realitate sumbră. Mii de morţi din cauza unor epidemii cumplite – ciumă, holeră, tifos exantematic şi dizenterie –, care au lovit oraşul-port Galaţi în secolele XVII-XIX, au fost îngropaţi în plin centrul oraşului, aproape de Piaţa Centrală, într-o uriaşă groapă comună, aflată acum sub o biserică şi sub terenul din curtea acesteia.

Mărturiile vin din mai multe surse, însă primul care a sesizat acest lucru a fost un scoţian, David Urquhart, unul dintre cei mai importanţi diplomaţi britanici din sud-estul Europei în secolul XIX. În cartea „Mystery of the Danube“, publicată la mijlocul secolului XIX la Londra, acesta scrie, printre altele, că „oraşul Galaţi era bântuit de cele mai rele molime, aduse din cele patru zări de marinarii ce veneau pe apele curgătoare ce se varsă în Marea Neagră, mai cu seamă pe Dunăre, Nistru, Don şi Nipru, dar şi din zona mediteraneeană, prin strâmtoarea Dardanele“.

Cum a apărut groapa comună

Informaţiile transmise de scoţian, deşi pe alocuri uşor exagerate, au însă corespondent clar în rezultatele cercetărilor istoricilor români. Aceştia consemnează că, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cimitirul din Galaţi era unul dintre cele mai mari din România şi, cu siguranţă, cel mai vast din Moldova, aici fiind înmormântaţi atât localnici, cât şi străini. 

Însă, pentru a scăpa de miile de cadavre ale celor morţi de holeră şi ciumă, locuitorii au făcut o uriaşă groapă comună în apropierea oborului medieval de vite, devenit ulterior Piaţa Centrală a Galaţiului. 

Orăşenii nu mai aveau răbdarea să sape gropi în cimitir pentru fiecare defunct. Lângă bolniţele (n. r. – spital public pentru nevoiaşi) ce erau la marginea aşezărilor, se săpau gropi mari, ca nişte şanţuri lungi de o sută sau mai mult de yarzi (n. r. – un yard are 0,91 metri), late de 6 picioare (n. r. – un picior are 0,3 metri) şi adânci de alte 10 picioare“, scrie Urquhart.

„Morţii erau stivuiţi ca lemnele în acele şanţuri în care încăpea pe lăţime exact un stat de om. Se punea unul lângă altul, apoi peste ei se presăra praf de var nestins şi pământ, cât să-i acopere doar. Apoi se continua tot aşa până mai rămâneau cam două picioare de loc liber, care se acopereau doar cu pământ şi se bătătoreau bine“, mai nota diplomatul.

Dorinţa de la baza lăcaşului de cult

Verificările făcute în zona Bisericii „Sfântul Haralambie“, care a fost ridicată în jurul anului 1848 pe locul unde a existat groapa comună, confirmă spusele călătorului scoţian. Săpăturile arheologice făcute în zona Pieţei Centrale a oraşului Galaţi în perioada 1950-1960 au dus la identificarea unui cimitir pentru victimele molimelor.

Informaţia este confirmată şi de reprezentanţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos. „Pe terenul actualei biserici a fost construită, la început, o bolniţă, unde erau aduşi şi trataţi bolnavii de holeră. La temelia acestui sfânt locaş se află trupurile acelor suferinzi, dar şi ale celor care erau înmormântaţi aici, fiindcă, potrivit documentelor din arhivă, aici a fost un cimitir“, spune preotul Rareş Bucur. 

De altfel, demersurile pentru ridicarea unei biserici peste cimitir au o strânsă legătură cu dorinţa oamenilor de a alunga, spuneau ei, spiritele rele ce bântuiau zona. La ridicarea impresionantului locaş de cult au contribuit majoritatea localnicilor, dar mai cu seamă opt importanţi negustori din Galaţi, în frunte cu Ilinca Lucacis, care ajunsese proprietara terenului în urma unui schimb cu eforia Galaţiului. Se pare că aceasta, grecoaică la origine, nu cunoştea istoria locului, însă, în momentul în care au început săpăturile pentru fundaţia unui depozit de cherestea, a descoperit că dedesubt se află rămăşiţele a mii de oameni. 

Biserica a fost ridicată într-un timp-record, în doar şapte luni, fiind sfinţită pe 20 decembrie 1848. Ulterior, clădirea a suferit mai multe avarii, cele mai mari fiind cauzate de cutremurele din 1940 şi 1977 şi de un incendiu devastator din Al Doilea Război Mondial. Din acest motiv, în 1998, biserica a intrat într-un amplu proces de consolidare şi restaurare. 

În ceea ce priveşte rămăşiţele umane îngropate sub teren, decizia arheologilor, a reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe şi a autorităţilor a fost ca acestea să rămână in situ. „La temelia acestui sfânt locaş se află trupurile acelor suferinzi, dar şi ale celor care erau înmormântaţi aici, fiindcă, potrivit documentelor din arhivă, aici a fost un cimitir”, spune preotul Rareş Bucur.

Gălăţenii, surprinşi şi îngroziţi de istoria locului

Locuitorii din zona Bisericii „Sfântul Haralambie“ nu prea ştiu povestea lăcaşului de cult şi a terenului din curtea acestuia. Cei mai mulţi sunt oameni în vârstă, fără acces la internet, aşa că sunt surprinşi să afle că la câteva zeci de metri de casele lor se află o uriaşă groapă colectivă cu mii de cadavre. Ion Carp are 82 de ani şi locuieşte de când se ştie pe strada Movilei, la mai puţin de o sută de metri de biserică. Nu-şi aduce aminte să se fi vorbit vreodată în cartier, până acum câţiva ani, despre morţii de sub biserică.

„Nu ştiam, domnule! Când eram copil, ne jucam de-a prinselea pe acolo, pe înserate. Dacă aş fi ştiut ce-i dedesubt... Te ia, aşa, o frică, ţi se pune un nod în gât când auzi ce-a fost acolo. Nu erau spitale şi doctori ca acuma. Oamenii mureau ca muştele şi erau îngropaţi la grămadă. Aşa erau vremurile...“, povesteşte gălăţeanul. 

Soţia acestuia, Frosina Carp (78 ani), a făcut în 2019 chiar şi o pomenire a morţilor care îşi dorm somnul de veci în anonimat, sub biserică. „M-am gândit că e păcat să nu fie pomeniţi de nimeni, neştiuţi. L-am rugat pe părinte să facă o slujbă şi am dat de pomană, de sufletele lor, necăjiţilor de aici, din cartier“, spune bătrâna. 

Cimitirul morţilor anonimi din centrul urbei nu este singurul de acest fel din Galaţi. Potrivit unor mărturii istorice, o altă groapă de acest fel pare să fi existat în zona actualului Spital Militar, iar o alta, în apropiere de Cimitirul Eternitatea, pe terenul pe care acum se află Liceul CFR.

Vă mai recomandăm şi:

Molimele care au lovit România în ultimele două secole. Cât din populaţie s-a infectat şi câţi oameni au murit

Cele mai devastatoare epidemii din istorie. Drumul sumbru de la „Moartea neagră“ la coronavirusul chinezesc

Blestemul mănăstirii care l-a adăpostit pe fiorosul hatman Mazepa. Comuniştii au surpat-o în Dunăre cu remorcherele

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: