FOTO Cum s-a transformat paradisul pescarilor într-o mlaştină fără viaţă. Imagini rare cu lacul Brateş

FOTO Cum s-a transformat paradisul pescarilor într-o mlaştină fără viaţă. Imagini rare cu lacul Brateş

Pescari la lacul Brateş în perioada interbelică FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia Galaţi

Brateşul era cândva un lac uriaş, o sursă de peşte pentru toată ţara şi un colţ de rai al naturii.  După ce a fost secat de comunişti, mândria pescarilor a ajuns o vastă întindere agricolă, cu pământ secătuit, unde fermierii se zbat între secetă şi inundaţii. A scăpat de desecare doar o baltă anostă, încorsetată în diguri şi lipsită de peşte.

Lacul Brateş. O întindere de apă de vreo 2.000 de hectare ce se află la marginea oraşului Galaţi. Un loc anost, încorsetat de diguri înalte, cu apă mâloasă şi urât mirositoare. Acesta este tabloul contemporan al unui fost paradis, distrus în urmă cu aproape opt decenii. Imensa luncă de jos a Prutului a fost, cândva, un loc binecuvântat, în care omul şi natura şi-au împletit în mod admirabil trecerea prin veacuri.

Vorbim de o suprafaţă ce pornea de la locul de vărsare a râului în Dunăre şi se întindea cam 50 de kilometri către nord, pe o lăţime de 5-8 kilometri. Cu alte cuvinte, erau 35.000 de hectare, dintre care doar 27.000 se aflau pe teritoriu românesc – celelalte, la răsărit de Prut.

GALERIE FOTO cu imagini rare de dinainte de secarea lacului Brateş

Zona a fost documentată istoric şi geografic, încă din Evul Mediu. Primele mărturii scrise despre zona Brateşului sunt din 1550 şi apar în lucrările geografului sas Georg von Reichersdorff. Brateşul este descris ca o imensă întindere de apă, ascunsă printre smârcuri şi stufăriş, cu un peisaj ce aduce aminte de Delta Dunării, în zona Murighiol.

O hartă întocmită de von Reichersdorff arată lacul ca fiind un loc de refugiu al Prutului, care se transformă în apă stătătoare, undeva între actualele localităţi Vlădeşti (judeţul Galaţi) şi Cahul (Republica Moldova). Cu vreo doi kilometri înainte de a ajunge la Dunăre, Prutul devenea din nou apă curgătoare, dar nu îşi curma cursul oricum. 

Cea mai mare parte a apei ajungea în fluviu prin partea de est, un braţ principal al râului. Mai la vest, cam pe unde este actualul cartier Bădălan al Galaţiului, curgea o gârlă mică, acum dispărută ca urmare a lucrărilor de apărare a oraşului de inundaţiile venite pe acolo.

Harta din anul 1941 a lacului Brateş FOTO Arhiva bibliotecii VA Urechia

Desigur, este greu de confirmat că lucrurile chiar aşa au stat. Pe vremea când a fost întocmită harta, topografia nu era o ştiinţă în toată puterea cuvântului, căci lucra mult şi cu aproximaţia. Totuşi, studiile realizate în ultimii ani cu privire la conformaţia terenului din zonă – respectiv alternanţa dintre locurile joase, cu altitudine de 1-2 metri faţă de nivelul mării, şi cele ceva mai înalte, de 6-8 metri, din lunca Prutului – indică faptul că harta lui Georg Reichersdorf ar putea fi destul de exactă.

„Era tăt o apă ş-un stuf“

Tuluceşti şi Şiviţa – dar şi o sumedenie de alte cătune, unele dispărute astăzi –  sunt principalele aşezări pescăreşti din zonă. Despre toate acestea, precum şi despre întinderea de apă în sine, a scris învăţătorul şi etnograful Amelian Chirilă (1939-2017), unul dintre cei mai pasionaţi istorici ai zonei Brateş.

Cercetările lui Chirilă, adevărate monografii, s-au întins pe parcursul a aproape cinci decenii, răstimp în care i-a învăţat carte pe localnici şi a ţinut vii tradiţiile în satul Tuluceşti, considerat „inima“ vechii împărăţii a apelor din sudul Moldovei.

Pescari la lacul Brateş în anii 50 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia Galaţi

De la Amelian Chirilă au rămas numeroase articole, dar şi câteva  lucrări în volum, printre care cercetarea etnografică „Joc bătut ca pe la Prut“ şi monografia comunei Tuluceşti. Ambele conţin informaţii preţioase despre ţinutul acesta, despre istoria, geografia şi economia lui, despre oamenii care l-au locuit, despre folclorul şi tradiţiile locale.

Astfel, avem acces la mărturiile unor localnici care au făcut parte din Sfatul Bătrânilor, o formă obştească care se reunea de Sfântul Ştefan (pe 27 decembrie) „pentru a stabili soarta norodului pe un an“. Aşa cum se făcea din moşi-strămoşi, membrii acestui consiliu rural erau aleşi pe criterii la superlativ: „Şapte-opt dintre cei mai bătrâni oameni din sat, alături de doi-trei cei mai gospodari“. Unul dintre aceşti bătrâni înţelepţi a fost moş’ Ilie Ciupitu.

În 2002, deja trecut de pragul centenar (moş’ Ilie Ciupitu s-a năcut în 1901), povestea despre vremurile de demult, când lunca Brateşului era cu adevărat paradisul. 

„Aici, între dealurile aistelea de la Apus şi dealurile acelea de la Răsărit, era tăt o apă ş-un stuf. Io am prins balta aşa cum era în vremea lui Petru Rareş Vodă, adică de la şoseaua Bădălanului şi până la balta Covurluiului (n.r. – circa 45 de kilometri spre nord, în zona localităţii Măstăcani)“, i-a povestit moşneagul lui Chirilă.

Istoria îi dă dreptate lui moş’ Ilie, prin vocea lui Ion Neculce, în lucrarea „O samă de cuvinte“: „Când au pus ţara întâi domn pre Petru Vodă Rareş, el nu era acasă, ce să întâmplase cu măjiile lui la Galaţi, la peşte. Şi au trimis boierii şi mitropolitul haine scumpe domneşti şi carâtă (n.r. – trăsură) domnească cu slujitor, unde l-ari întâmpina să-l aducă numai în grabă la scaun, să-l puie domn. Deci el, întorcându-să de la Galaţi, au fost ajunsu la Docolina, de au mas acolo cu zece cară, câte cu şase boi carul, pline de peşte. Şi piste noapte au visat un vis, precum dealul cel din cee parte de Bârlad şi dealul cel di-ncoace era de aur, cu dumbrăvi cu totul. Şi tot sălta, giuca şi să pleca, să închina lui Rareş“.

Un fost golf marin

Gheorghe Asachi (1788-1869) completează şi el imaginea ţinuturilor: „Râul Prut, agiungând aproape de amiază a ţării, mai înainte de a se revărsa în Dunăre, respinse fiindu-i apele, formează un lac pronomit Brutis sau Bratiş. Râpa răsăriteană a lacului se mărginia cu codrii Tigheciului, spre amiazăzi se deschidea luciul apelor lacului, unde prin câteva arinişuri şi insuliţe tufoase se vedeau colibi pescăreşti, între cari întreţineau comunicaţiunea luntrii uşoare“.

Pescari la lacul Brateş în anii 60 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia Galaţi

Despre locul unde-şi avea Petru Rareş barca (sub dealurile Basarabiei, aproape de actualul lac Beleu, care e de fapt o rămăşită a uriaşului lac de altădată), atunci când se întorcea de la vânătoare, din codrii Tigheciului, găsim notat că „a ajuns la malul lacului, unde îl aşteptau barca şi un luntraş“, ceea ce arată că Brateşul se întindea până sub povârnişul basarabean, înglobând toate bălţile care acum sunt de sine stătătoare, cum ar fi Beleu, Cahul, Vadul lui Isac, Colibaşi şi Vlăşcuţa.

Referiri importante găsim şi la profesorul şi istoricul Moise Pacu (1853-1941), cel care încearcă să desluşească tainele locurilor. El este cel care a lansat, de altfel, teoria – demonstrată geologic ulterior – că lacul Brateş a fost de fapt un lung golf marin, izolat de aluviunile depuse de Dunăre acum câteva sute de mii de ani.

„Aruncând o privire şi asupra istoriei Brateşului, amintim ca în urmă cu aproape 40 de milioane de ani, Sudul Europei era scăldat de întinsa mare Tethys, că apoi alte zece mări au  tălăzuit pe aceste locuri, că între timp a apărut şi aproape au dispărut Munţii Hercinici, din care au mai rămas doar Munţii Dobrogei. Altitudini de 3-4 metri la punctul Ghimia şi balta Somova, de 6-8 metri în bălţile Spia şi Dadovu, ne conduc către ideea că Brateşul a fost un lung golf marin ce ţinea mult mai spre nord de Tuluceşti“, scria Pacu.

„Prutul se vărsa în golful marin Brateş, iar grindurile de pe mijlocul albiei Brateşului (Grindul Mare, Grindul Petreasa, Florentul, Plăcinta, Rogoazele, Spia, Tinosul) s-au format prin depuneri aluvionare aduse de Prut. Grindurile de sub povârnişurile din stânga şi dreapta Prutului s-au format prin aluviunile de coastă. Aluviunile danubiene şi lanţul hercinic au separat golful de mare, iar aluviunile comune ale Prutului şi Dunării au separat râul de lac, Prutul croindu-şi altă albie, pe aceleaşi coordonate de altitudine“, continua istoricul.

Ţara peştelui de apă dulce

Până la 1878 – aşadar, până ca Dobrogea de Nord să intre sub stăpânirea Regatului României –, peştele proaspăt, sărat şi afumat care ajungea în târgurile Munteniei şi Moldovei provenea în cea mai mare parte din Dunăre şi din bălţile învecinate. Balta Brateşului avea o însemnătate specială din acest punct de vedere, fiind sursa principală de peşte pentru toată Moldova şi o bună parte din Muntenia, ba chiar şi pentru partea de est a Transilvaniei.

Amelian Chirilă arată că negustorii gălăţeni plecau până în Bucovina şi în Ţara Bârsei cu carele încărcate cu butoaie cu peşte sărat. Vindeau somn, crap, plătică, scrumbie, morun, rizeavcă, ştiucă şi lin. „La schimb cu peştele, negustorii aduceau postăvurile şi stofele transilvănene bine lucrate, maşinării nemţeşti pentru uz gospodăresc (batoze, râşniţe cu valţuri, orologii, maşini de ţesut ş.a.), dar şi putini cu brânză făgărăşeană ori testele de salamuri braşovene“, scria Chirilă.

Pescari la lacul Brateş în anii 30 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia Galaţi

Dincolo de latura comercială, se cuvine să oferim şi o serie de detalii legate de organizarea obştilor pescăreşti. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în zonă existau cel puţin 11 aşezări de agricultori şi de pescari, aşa cum consemnează istoricul Paul Păltănea (1924-2008), în lucrarea „Istoria oraşului Galaţi de la origini până la 1918“.

Trei dintre aceste sate există şi în zilele noastre: Tuluceşti (atestat la 11 aprilie 1552), Tătarca (atestat la 29 aprilie 1552) şi Şiviţa (atestat la 3 aprilie 1588). Altele sate, însă, au dispărut în meandrele istoriei. Amintim câteva localităţi: Scândureni, Munteni, Petreasa, Cotul Brateşului, Sultanu, Ghinduşani, Vorniceni şi Cinci Câini.

Interesant este că acum un secol şi jumătate principala cherhana se afla aproape de oborul de vite de la marginea oraşului Galaţi, în zona cartierului Vadul Ungurului – pe atunci doar un cătun cu un islaz întins. În malul dinspre Brateş erau săpate zeci de hrube folosite drept gheţării pentru păstrarea peştelui.

Un paradis distrus de şantierul „Ana Pauker”

În anul 1948, lângă Tuluceşti a fost înfiinţat şantierul „Ana Pauker“, unde au fost aduse sute de utilaje grele şi mii de muncitori. Cei mai mulţi dintre cei care au muncit acolo în intervalul 1948-1970 au făcut-o ca „brigadieri“ (adică voluntar) sau ca deţinuţi trimişi la muncă silnică.

În această perioadă a fost construit digul Şiviţa-Prut, care a divizat lacul în două părţi: Brateşul de Sus şi Brateşul de Jos. La dorinţa comuniştilor de a mări suprafeţele agricole ale ţării, bazinul Brateşului de Sus a fost desecat, rămânând doar Brateşul de Jos, care în 1962 avea 7.900 de hectare de luciu de apă, iar în 1970 doar 2.120 de hectare. Fauna sălbatică a dispărut aproape complet, lăsând loc agriculturii intensive.

„Comuniştii au lăsat doar un polder, adică un mic lac, îndiguit, al cărui principal scop era atenuarea efectelor viiturilor de pe pârâul Chineja şi care avea doar ca scop secundar piscicultura. S-a ajuns ca în anul 1974, spre exemplu, să raporteze exploataţia de la Brateş o producţie medie de peşte de 1,6 tone la hectar, adică peste 3.200 de tone anual“, consemnează Luiza Tofan.

Pe malul lacului a fost construit în 1972 un complex de agrement şi a fost amenajată o plajă, bordată cu pietre, care în primii ani rivaliza cu cea din Eforie. Oamenii veneau să se bronzeze şi să se distreze acolo.

După 1990, totul s-a pierdut în tranziţie. Ferma piscicolă de la Brateş a fost falimentată odată cu societatea de pescuit şi de conserve Pescogal SA Galaţi. După 2000, toate activele fermei au fost cumpărate de un om de afaceri care a fost interesat doar de complexul de agrement şi de plajă. Lacul a ajuns, timp de aproape două decenii, un altfel de paradis – al braconierilor.

Apusul te poste păcăli, însă sub aparenţa frumuseţe se ascunde un lac mort FOTO Cosmin Costache

Două vechi reţete pescăreşti, fără secrete

Localnicii din comuna Tuluceşti se mândresc cu două mâncăruri din peşte pregătite după reţete din bătrâni. Despre preparatele „Crap cu solzi la cuptor“ şi „Crap cu varză la cuptor“ a povestit în cărţile sate Amelian Chirilă.

„Crap cu solzi se face la toate petrecerile, dar crap cu varză, mai rar şi numai în familiile în care există un bătrân care să îi împingă, poate şi pentru că cere mai mult timp – varza are nevoie de o oră în cratiţă, iar apoi aştepţi încă o oră să dai la cuptor tot. Că rezultatul este de excepţie e altceva“, scrie Amelian Chirilă.

În ceea ce priveşte pregătirea celor două mâncăruri, Amelian Chirilă a afirmat că nu există niciun secret, fiind nevoie doar de răbdare şi puţină pricepere: „Părinţii mei spintecau pe spate crapul căruia îi lăsau solzii, îi dădeau, pe lungimea lui, câteva tăieturi, după care desfăceau peştele. Apoi, făceau un fel de mujdei de usturoi cu mult ardei iute roşu – pe vremea aceea nu aveau piper negru, puneau chiper roşu, mirodenii şi multe roşii, pe care le băgau înăuntrul peştelui, la coaste, acolo, apoi acopereau cu roşii. Mai puneau o lingură de ulei şi atât. Îl aşezau în tavă şi o trimiteau la cuptor cam 40 de minute“.

Amelian Chirilă FOTO C Crângan

„Crapul cu varză la cuptor se face puţin mai greu. Mai întâi, se pregăteşte varza, ca şi cum s-ar prepara varza scăzută – tăiată foarte mărunt, pentru că nu are niciun rost să fie mare, şi se pun ingredientele: sare, piper, foi de dafin, busuioc verde tăiat mărunt, puţin coriandru. Apoi ai tăiat peştele pe spate, dar de sub ceafă, cam de o palmă şi îi faci o gaură. Se scot solzii doar de pe partea care rămâne deasupra, cea de pe partea tăvii rămâne cu solzi. Umpli peştele cu varză multă, că el se desface şi ajunge să fie varză de cinci centimetri pe zece. Îi bagi varză şi în urechi – le desfaci şi bagi multă, bagi o farfurie de varză. Apoi îl bagi la cuptor, unde se lasă cam 40 minute“, dezvăluie reţeta Amelian Chirilă.

Vă mai recomandăm şi:

FOTO Cum reuşeşte un sat uimitor din Basarabia să „fure“ în masă turiştii străini veniţi în Moldova românească

Paradisul pescarilor de la poarta Deltei Dunării. Ghidul celor mai bune locuri de pescuit din zona Galaţi-Brăila FOTO

FOTO Istoria de poveste a palatului „conţilor de Roma“. În locul aproape uitat din inima Bărăganului petreceau cândva marii aristocraţi ai Europei

Lacul Brateș în anii 30 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia

Imagini din aceeasi galerie
  • Lacul Brateș în anii 30 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 30 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 30 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 30 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 30 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 50 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 50 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 50 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 60 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 60 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 60 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 60 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lacul Brateș în anii 60 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Lucrări de desecare la lacul Brateș în anii 60 FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
  • Amelian Chirilă FOTO Costel Crângan
  • Lacul Brateș în zilele noastre. Frumusețea apusului ascunde o lume moartă  FOTO Cosmin Costache
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările