FOTO Cum se fură istoria neamului. Colecţionari ilegali de obiecte arheologice vechi de mii de ani, prinşi la Galaţi

FOTO Cum se fură istoria neamului. Colecţionari ilegali de obiecte arheologice vechi de mii de ani, prinşi la Galaţi

Câteva dintre artefactele confiscate în judeţul Galaţi. FOTO SIF Galaţi

Este vorba despre piese numismatice, vase din ceramică, unelte din silex şi piatră, datând din perioadele veche, antică şi medievală, care au fost predate Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, în vederea expertizării acestora. Descinderile sunt legate de o acţiunea naţională privind piaţa neagră a artefactelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale (SIF) Galaţi, împreună cu un reprezentant al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu , au descins pe 13 aprilie 2016 la domiciliile unor gălăţeni care erau supectaţi de deţinerea ilegală a unor bunuri de patrimoniu de mare valoare, care ar fi fost sustrase, de-a lungul timpului, de pe şantierele arheologice aflate în conservare.

Descinderile fac parte dintr- acţiune mai amplă (care se desfăşoară la nivel naţional şi are legătură ci piaţa neagră artefactelor) şi au avut loc în localităţile  Lieşti şi Nicoreşti, de unde au fost ridicate în vederea confiscării 40 de obiecte.

Este vorba despre piese numismatice, vase din ceramică, unelte din silex şi piatră, datând din perioadele veche, antică şi medievală, care au fost predate Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, în vederea expertizării acestora.

Autorităţile, preacaute în declaraţii

„În funcţie de rezultatul expertizei, se vor lua măsurile legale care se impun, conform prevederilor Legii 182/2000, privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil şi Ordonanţei 43/2000, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional”, a precizat SIF Galaţi.

La rândul său, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu a judeţului Galaţi a tratat cu precauţie cazul. „Nu putem să ne pronunţăm până când nu se va face expertiza obiectelor şi nu se va stabili provenienţa acestora. Acţiunea a fost coordonată de poliţişti, aşa că pentru moment nu utem furniza mai multe informaţii”, ne-a declarat Marius Mitrof, purtătorul de cuvânt al amintitei instituţii.


Este posibil să fie o neînţelegere

Chiar dacă instituţiile implicate au preferat să nu dea detalii despre caz, primarul comunei Nicoreşti, Ionel Boghiu, spune că, cel puţin în ceea ce priveşte descinderea din comuna pe care o conduce, lucrurile nu sunt  nici pe departe ceea ce par.


„Nu este vorba de mafioţi care vînd bunuri arheologice, aşa cum am auzit că s-a întâmplat prin alte locuri. La noi este un profesor pensionar care se chinuieşte de ani de zile să facă un muzeu în comună. A strâns tot fel de obiecte în acest scop şi chiar avem de gând să facem acest muzeu al comunei (N.R.: subiect asupra căruia vom reveni în detaliu, dat fiind că este vorba despre un proiect foarte interesant). Deja am cumpărat o clădire, care este în curs de amenjare”, ne-a declarat primarul de la Nicoreşti.

Artefactele confiscate în județul Galați. FOTO SIF Galați

Imagini din aceeasi galerie
  • Artefactele confiscate în județul Galați. FOTO SIF Galați
  • Artefactele confiscate în județul Galați. FOTO SIF Galați
  • Artefactele confiscate în județul Galați. FOTO SIF Galați
  • Artefactele confiscate în județul Galați. FOTO SIF Galați
  • Artefactele confiscate în județul Galați. FOTO SIF Galați
  • Artefactele confiscate în județul Galați. FOTO SIF Galați
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările