Misterul celor patru femei goale prinse în horă. Artefactul 5.000 de ani a fost descoperit în România acum trei decenii
0Scos la lumină acum 35 de ani, obiectul a stârnit încă de la început controverse, posibilul lui rol religios fiind minimizat pentru a nu-i deranja pe activiştii atei care-i supervizau pe arheologi. Artefactul a fost catalogat iniţial doar ca o simplă lucrare artistică a oamenilor din antichitate.
Descoperit în urmă cu 35 de ani într-un sit arheologic situat în partea de nord-est a judeţului Galaţi, artefactul „Hora de la Bereşti” (introdus din 2007 în Tezaurul cultural naţional) este pe cât de valoros, pe atât de controversat.
Chiar dacă în prima fază (descoperirea a fost făcută în toamna lui 1981) s-a mers pe ideea valorii istorice, pedalându-se pe vechimea extraordinară (peste 5.000 de ani), ulterior tot mai mulţi specialişti au început să-şi pună întrebările legate de simbolistica artefactului, care nu a fost încă pe deplin elucidată.
Arta care a născut măreaţa Dacia
În mod convenţional, plecând de la realitatea că piese similare au fost găsite în mai multe locuri de pe teritoriul Moldovei, iar în toate cazurile s-a confirmat originea cucuteniană, şi descoperirea de la Galaţi a fost încadrată în acest „orizont” arheologic.
În paranteză fie spus, arta de tip Cucuteni (numită aşa după localitatea ieşeană care a furnizat cele mai multe dovezi arheologice de acest fel de pe pe teritoriul românesc) este una cu totul excepţională, mai ales că se concretiza în urmă cu peste cinci milenii, într-o vreme când în lume nu existau prea multe forme de organizare umană cu identitate culturală şi/sau statală. Să nu uităm, totuşi, că în perioada înfloririi aşezărilor cucuteniene complexe (proto-statale), Egiptul era un teritoriu ocupat de triburi răzleţe, iar marile oraşe-state din Mesopotamia încă nu apăruseră.
De altfel, pe bună dreptate, se poate spune că fenomenul Cucuteni (incluzând aici nu doar arta, ci şi inovaţiile tehnologice, dar şi sistemul religios) a fost unul dintre cei mai importanţi factori care au contribuit la cristalizarea formaţiunilor administrative care au format la un moment dat cel mai mare imperiu care a funcţionat vreodată în estul Europei: Dacia.
Fie că-i numim daci (după obiceiul roman) sau geţi (după definiţia dată de greci), strămoşii românilor – şi nu doar ai românilor, căci regatul dac a dominat peste o mie de ani părţi importante din teritoriile actuale ale României, Ucrainei, Poloniei, Bulgariei, Serbiei, Ungariei şi Austriei - au jucat un rol fundamental în istoria lumii.
Povestea unei descoperiri excepţionale
Să ne întoarcem însă la descoperirea artefactului „Hora de la Bereşti”. Situl arheologic de lângă localitatea care a dat nume descoperirii a fost deschis în urmă cu aproape patru decenii, la iniţiativa prof.dr. Ioan T. Dragomir (pe atunci director al Muzeului de Istorie din Galaţi), după ce în zonă fuseseră găsite accidental tot felul de vestigii (mai ales fragmente de ceramică) ce păreau să fie importante.
Caietele de şantier arheologic întocmite de Ion T. Dragomir cu ocazia săpăturilor de la Bereşti (documentele încă există în arhivele Muzeului de Istorie Galaţi, după ce au fost donate chiar de către autor) consemnează în detaliu momentul descoperirii relicvei.
„Marţi, 11 august 1981, Bereşti. Pentru început, am procedat la pregătirea terenului în vederea trasării şanţurilor (secţiunilor). S-au strâns paiele şi s-a cioplit miriştea. Apoi am trecut la trasatul unui şanţ (secţiuni) lung de 50 de metri şi lat de doi metri. Traseul secţiunii străbate transversal vatra aşezării cucuteniene. În acest fel, avem şansa de a putea degaja mai repede conturul locuinţei, surprinsă în campania arheologică din vara anului 1980", scria Ioan T. Dragomir.
Pe 2 noiembrie 1981, profesorul Dragomir consemna în caietul de şantier că „în locuinţa 1 cercetată, printre dărâmături, s-a găsit un fragment de figurină (partea inferioară a corpului) zoomorfă, de lut ars. Odată cu ridicarea fragmentelor ceramice şi a chirpicilor, s-au găsit părţi dintr-un vas prevăzut cu elemente umane în relief, dispuse pe pereţii recipientului. Este vorba de un vas ritual, denumit de specialişti "horă", datorită faptului că, pe vas, există o înşiruire de siluete omeneşti prinse sau înlănţuite în dans”.
Ulterior, arheologul avea să mai găsească o serie de fragmente ale obiectului, care a putut fi reconstituit în proporţie de 75%, restul fiind adaos de completare.
Pare să fi fost un obiect considerat magic
Potrivit muzeografilor care au în grijă preţiosul obiect, s-ar părea că este vorba despre un artefact considerat ca fiind magic de către cei care l-au făurit şi apoi l-au folosit la o serie de ritualuri religioase.
„Vestigiul găsit la Bereşti este realizat din pastă roşie-cărămizie, are formă cilindrică şi se termină în partea superioară printr-un vas cu aspectul unei fructiere evazate, care depăşeşte circumferinţa piciorului. Vasul are 18 centimetri înălţime şi 20,5 centimetri diametrul piciorului. Figurile antropomorfe feminine dispuse în horă au fost puse în relaţie cu un cult dedicat unei divinităţi feminine, foarte răspândit în comunităţile agricole neolitice şi neoeneolitice din Europa şi Orient. Ion T. Dragomir susţinea că trebuie avut în vedere un cult solar, precum şi unul al ploilor abundente, specific comunităţilor agricole. Răspândirea acestor reprezentări feminine evocă un cult al fecundităţii, perpetuării speciei umane, al bogăţiei”, scrie despre el, în fişa de prezentare, Andreea Barboş, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie Galaţi.
În ciuda acestor explicaţii pertinente rămân, însă, multe întrebări fără răspuns legate de „Hora de la Bereşti”. Nu este deloc clar de ce siluetele feminine sunt reprezentate cu spatele, dat fiind că în restul culturii cucuteniene se acordă o atenţie desebită părţii din faţă a corpului omenesc, mai ales când este vorba de femei, ca simboluri ale fertilităţii.
Nici noţiunea de „horă” nu este foarte clară, căci nu există alte dovezi că în perioda Cucuteni (mileniile 5-3 îHr) ar fi existat dansuri de grup cu poziţionarea dansatorilor în cerc. Acest element coregrafic pare să fi apărut, din ce spun cei mai mulţi cercetători, undeva în mileniile 2-1 îHr, adică cel puţin cu 1.000 de ani mai târziu decât momentul la care se presupune că a fost făurită „Hora de le Bereşti”.
Cât priveşte utilizare efectivă a vasului, cei mai mulţi specialişti spun că ar putea fi vorba fie de un platou pentru depunerea ofrandelor aduse unei zeităţi, fie de un soi de căţui pe care se ardea tămâie. Un singur punct îi uneşte pe toţi care au analizat „Hora de la Bereşti”: obiectul era considerat de utilizatorii lui ca având proprietăţi magice.
Se încarcă comentariile...
