Saga unui întreprinzător care şi-a pus încrederea în IMM Invest: „Programul nu este pentru fraieri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul estimează că 40.000 de companii se vor înscrie în IMM Invest, programul Guvernului de sprijin al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii

Vlad Vlăsceanu este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în zona imobiliară şi la fel ca toată lumea, firma sa a fost afectată de criza Covid-19. 

A sperat că programul guvernamental IMM Invest, atât de mult mediatizat, va reprezenta şi pentru el o gură de oxigen pentru a trece peste această perioadă grea, mai ales că cifrele obţinute de firma sa îl îndreptăţeau să obţină creditul avantajos garantat de statul român. Credit cu care voia să se tehnologizeze la firma de publicitate cunoscută în domeniu de peste 15 ani. Mai exact, Vlad vrea să investească în tehnologia pentru imprimarea 3D, un tip de robot industrial capabil să efectueze procesul de printare sub control computerizat. 

 Într-o postare pe Facebook, Vlad Vlăsceanu, povesteşte eforturile sale zadarnice de peste două luni de a accede la ceea ce s-a spus a fi cel mai revoluţionar program în asigurarea lichidităţilor pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii.
 

<<Cerere depusă pe la mijlocul lui aprilie (deci acum 2 luni). Pe la sfârşitul lui aprilie banca înscrisă doar pentru PR în program îmi spune să mai aştept puţin. După vreo 2 săptămâni (la începutul lui mai) îmi solicit[ primul set de documente. Rezultatul :”pff, la ce cifre ai, nici nu ai cum să nu primeşti finanţare!”. Am solicitat un credit de investiţii de valoare apropiată cu profitul înregistrat în 2019. Între timp, sunt unul dintre fraierii care mai cred în minciunile lui Cîţu...şi încep discuţiile cu furnizorii de echipamente (încerc să mă retehnologizez, să fiu inovator, deh asta intuiesc că ar trebui să fac într-o perioadă de criză). După alte două săptămâni, banca mai cere o balanţă (stupoare, căci şi martie şi aprilie sunt profitabile deşi blocada m-a lovit în moalele capului), mai cere şi un CAF (mai contează că ne-a minţit menestrelul de finanţe că putem amâna achitarea obligaţiilor fiscale?). Cu taxele plătite la zi, aştept şi tot aştept. Cum banca şi IMM Invest funcţionează din 2 în 2 săptămâni, aflu săptămâna trecută că mai sunt necesare nişte formulare şi o prezentare a afacerii. Completez, prezentarea afacerii o transform în plan de afaceri (am zis să le fie mai uşor funcţionarilor de la bancă) şi trimit. Şi primesc răspuns: “ai trecut de scoring, de aplicaţia noastră, mai e un singur pas, mai semnează-ne nişte documente pentru că le-am primit chiar acum”! Să vă spun că era de fapt cererea depusă pe imminvest.ro şi că funcţionarii de la bancă nu ştiau acest lucru? dar am trecut peste...Şi după o săptămână (de data asta au fost mai rapizi) primesc un răspuns telefonic (am sunat eu să întreb statusul) “nu a fost aprobat creditul...pentru că nu s-au îndeplinit condiţiile puse de FNGCIMM!!!!!!!”. Pe scurt: - solicit finanţare în valoare de 20% din CA 2019, finanţare egală cu profitul înregistrat în 2019; - solicit finanţare în valoare de 50% din CA înregistrată în perioada ian - mai 2020; - IMM-ul a înregistrat profit atât la martie cât şi la aprilie 2020; - nu am disponibilizat angajaţi; - din planul total de investiţii, finanţarea solicitată acoperă aprox. 75% din valoarea totală a investiţiei. Rezultatul: Respins! MM Invest nu e pentru fraieri!>>, a povestit Vlad Vlăsceanu.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat, joi seară, la Digi 24,că deja 4.000 de companii beneficiază de programul IMM Invest şi că se aşteaptă ca până la începutul săptămânii viitoare numărul să crească la 10.000 de companii. Ministrul a mai spus că estimează că 40.000 de companii se vor înscrie în IMM Invest.


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite