Metoda "Accidentul", revenire în forţă la Focşani. Escrocii caută victime printre femei în vârstă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Metoda Acciden tul a făcut sute de victime
Metoda Acciden tul a făcut sute de victime

În cursul zilei de 24 septembrie, la Poliţia municipiului Focşani au fost înregistrate mai multe sesizări privind tentative la înşelăciune prin această metodă.

Pe  24 septembrie, ora 12.41, poliţiştii focşăneni au fost sesizaţi prin apel SNUAU 112, de către o femeie, de 75 ani, din localitate,  cu privire la faptul că a fost contactata telefonic de o persoana de sex feminin care s-a recomandat  ca fiind nora acesteia şi care i-a spus că se află la o unitate de parchet întrucât fiul său ar fi provocat un grav accident de circulaţie. Apelanta a intenţionat să se deplaseze la parchet însă o altă persoana a intervenit  în cadrul aceluiaşi apel, s-a recomandat a fi procuror, cerându-i să rămînă la domiciliu, după care a încheiat convorbirea.Persoana în cauză  nu a dat curs solicitarii, constatând că cele sesizate nu sunt reale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la infracţiunea de „înşelăciune”.

În aceeaşi zi, la ora 12.00, Poliţia municipiului Focşani a fost sesizată prin plângere, de către o femeie, de 62 ani, din localitate,  cu privire la faptul că a fost contactata telefonic de o persoana de sex feminin care s-a recomandat  ca fiind o rudă a sa şi care i-a spus că se află la parchet deoarece a fost implicată într-un accident rutier. Pe parcursul convorbirii a intervenit un bărbat care s-a recomandat ca fiind ”ofiţer în cadrul Parchetului” şi i-a comunicat faptul că ruda sa, în calitate de conducător auto, ar fi acroşat o persoană care necesită o intevenţie chirurgicală costisitoare, solicitând insistent să o ajute întrucât împotriva sa ar urma să fie luată măsura reţinerii. Întrucât persoana vătămată a cerut mai multe detalii, apelantul a întrerupt convorbirea. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la infracţiunea de „înşelăciune”.

După amiază, la ora 15.00, Politia Municipiului Focşani a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, de 75 ani, din localitate, a fost contactata telefonic de către o persoana de sex feminin care s-a recomandandat ca fiind fiica acesteia şi care i-a spus că se află la unitatea de  parchet, deoarece în timp ce conducea un autoturism ar fi rănit grav o persoană. O altă persoana a intervenit în convorbire, susţinînd că ar fi procuror şi i-ar fi cerut suma de 23.000 lei după care a încheiat convorbirea. Persoana apelată nu a dat curs solicitării întrucât a realizat că cele comunicate nu sunt reale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la infracţiunea de „înşelăciune”.

În următoarele minute, ora 15.14, o femeie din municipiul Focşani, a sesizat faptul că soacra sa, o femeie de 70 ani, din aceeaşi loclaitate, a fost contactată telefonic de o persoana de sex masculin, care s-a recomandat ca  fiind procuror şi, sub pretextul că nora sa ar fi vinovată de  producerea unui accident rutier, i-ar fi solicitat suma de 24000 lei, sumă pe care urma să o înmâneze într-un loc stabilit. În acest caz, persoana apelată a intenţionat să dea curs solictării însă a fost  întreruptă la timp de către familie.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la infracţiunea de „înşelăciune”.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite