Ungurul care luptă pentru curăţenia României. Cine este Magor Csibi, ecologistul care salvează păduri virgine şi sturioni braconaţi fără milă în Deltă
0
Un ungur născut în mijlocul Secuimii luptă pentru protejarea pădurilor virgine din România, pentru sturionii din Delta Dunării şi pentru zimbrii din Carpaţi.
Magor Csibi, de 35 de ani, este de aproape cinci ani director de programe la World Wide Fund for Nature, o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 1961 pentru conservarea naturii şi restaurarea ecologică a mediului natural.
În această perioadă, el şi echipa sa au demarat şi au derulat mai multe proiecte ecologice: protecţia pădurilor virgine din România, reintroducerea zimbrului în Carpaţii de Sud-Vest şi a derulat o campanie de protejare a sturionilor sălbatici.
Copilăria miroase a mure şi a frăguţe
Dragostea pentru natură îi curge prin sânge. Copilăria i-a zburat în goana pe munte. S-a născut la Miercurea Ciuc, aproape de pădure. De mic copil era luat de mână de bunic sau de tatăl său şi dus în sălbăticie. Acolo a învăţat cum să se ferească de jivine şi cum să culeagă ciupercile comestibile.
„În Harghita se plantau doar cartofi şi varză. Dacă voiam să ne diversificăm mesele mergeam şi culegeam mure, frăguţe şi ciuperci“. „Copilăria mea miroase a pădure. Ori de câte ori urc muntele îmi aduc aminte de copilărie“, spune el. Cea mai bună mâncare pentru el era slana prăjită la foc, în inima muntelui. „Avea cel mai bun gust din lume“, îşi aminteşte el.
La pescuit nu s-a priceput niciodată. Oricât ar sta cu undiţa în mână nu se lipeşte nimic de ea. Îşi aminteşte de o păţanie de pe Ciucaş, unde unui pescar i s-a făcut milă de el când a văzut că nu a prins nimic şi i-a dat un crap, pentru perseverenţa lui. „L-am dus acasă şi vreo două zile l-am ţinut în cadă. Mama mi-a data poi un ultimatum: ori îl preparăm ori îl aruncăm în apă. NU puteam să îl mănânc, întrucât mă ataşasem de el şi m-am dus şi i-am dat drumul în apă“, îşi aminteşte Csibi.
În aer FOTO Arhivă personală
A învăţat poezia „Mama lui Ştefan cel Mare“ fără să înţeleagă nimic
Copilul vorbea şi gândea în maghiară. Visa să devină aviator, iar la un moment dat tractorist. Apoi, a cochetat cu ideea de a se face medic. Gândea, vorbea şi scria în maghiară. Într-o zi, la şcoală a auzit pe cineva vorbind în altă limbă şi a întrebat dacă e cineva din străinătate. Era vorba de limba română. „După ce am învăţat să citesc, să scriu şi să cânt câteva cântece, toate în maghiară, a venit şi ziua să învăţ într-o nouă limbă, despre care mi s-a zis că este cea română. Dar învăţam într-un mod ciudat“, spune el. Aşa a ajuns să înveţe poezia „Mama lui Ştefan cel Mare” fără să înţeleagă nimic din conţinut. Mama lui îi spunea că întâi se învaţă cuvintele, apoi poezia, dar el a trecut peste partea de vocabular.
A primit în dar un Abecedar
Liceul l-a urmat tot în limba maghiară. „Probabil m-aş fi descurcat şi la unul românesc, dacă aş fi muncit câteva ore în plus. Dar niciun copil nu vrea asta. Voiam să mă joc, să fac sport, să mă uit la TV. Aşa că nu mi-am schimbat şcoala“, a povestiti el pentru „Decât o revistă“
Fetele făceau glume pe seama lui atunci când stâlcea cuvintele. Şi, spune el, a descoperit că rivalitatea femeie-bărbat era mai presus de cea dintre român şi maghiar. De ziua lui a primit, la un moment dat, un Abecedar. Acum vorbeşte foarte bine româna, dar şi engleza şi germana.
S-a simţit umilit în Republica Moldova când cineva nu voia să vorbească cu el în română. „Eu, minoritar în România, eram brusc un român din România căruia i se aplica acelaşi tratament ca tuturor celorlalţi: limba rusă“.
Apoi a urmat Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative şi ale Comunicării de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Timp de doi ani a predat la catedră, apoi a candidat pentru Parlamentul European pe listele Partidului Naţional Liberal.
Pe vârf de munte FOTO Arhivă personală
Nu a vrut voturi din Secuime
Despre acea perioadă a povestit într-un articol în publicaţia „Decât o revistă“: „În Harghita am fost primit cu simpatie de mulţi, dar sunt ferm convins că n-am adunat voturi. Gestul meu este, şi în secolul 21, unul mult prea avangardist. Deşi n-am stat prost cu notorietatea în zonele maghiare, am evitat să mă afişez acolo ca maghiar. Nu îmi doream voturi etnice şi probabil nici nu le-aş fi putut obţine. Nici măcar de la unele dintre rudele mele. Era culmea că partidul mă accepta mai mult decât unii dintre oamenii cu care am crescut“.
Din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Mediu a ajutat la elaborarea unei legi a comerţului cu lemne, ale cărei prevederi se aplică acum în ţara noastră.
Apoi, şi-a descoperit vocaţia de scriitor şi timp de doi ani s-a ocupat de o publicaţie de mediu on-line. Ulterior, a intrat în familia celor de la WWF, unde activează şi în prezent.
„Nu mă mai străduiesc să-mi găsesc identitatea. Nu vreau neapărat o cutie. Ştiu cine sunt şi ştiu ce vreau să fac în această viaţă. Mi-am dat seama că anumite lucruri se pot schimba, altele nu. Reperele mele se leagă de familie, de oameni apropiaţi şi nu de concepte. Deşi tehnic am fost întotdeauna „minoritar”, m-am simţit tot timpul „majoritar”, fără să ascund că sunt diferit“, s-a definit el în „Decât o revistă“.
Mesaj FOTO Arhivă personală
Vă mai recomandăm:
Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României
Se încarcă comentariile...
