UPDATE VIDEO Turistă străină, muşcată de patru câini maidanezi la Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără a fost atacată de câini pe când se plimba cu partenerul ei în staţiunea Mamaia. Turista străină a fost muşcată de picior, a încercat să scape prin fugă, dar unul dintre maidanezi a rămas agăţat de coapsa ei.

Atacul a avut loc în jurul orei 18.45, în faţa hotelului Parc din Mamaia. Femeia de 23 ani era însoţită de partenerul ei, când au fost înconjuraţi de o ceată de maidanezi.

Ea a fost muşcată de picior, în mai multe locuri. În apărarea ei a sărit bărbatul cu care se afla şi taximetrişti care staţionau în zonă. Tânăra a încercat să scape fugind de câini, dar unul dintre maidanezi, care o muşcase de partea din spate a coapsei, n-a vrut să dea drumul la pradă şi a rămas agăţat cu colţii de piciorul ei, fiind desprins cu greu.

Femeia a traversat, cu câinele prins de ea bulevardul Mamaia. Patrupedul s-a speriat de o maşină care circula pe stradă şi i-a dat drumul victimei.

Tânăra a fost adăpostită într-un taximetru până la venirea ambulanţei. Un echipaj SMURD a sosit la faţa locului după aproape 25 minute. Şoferul a înţeles că trebuie să meargă la Hotelul Perla şi a pierdut astfel minute preţioase căutând victima într-o altă locaţie.

Femeia a fost urcată în ambulanţă şi i-a fost acordat primul ajutor, după care a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Constanţa. Cadrele medicale spun că ea a suferit mai multe plăgi muşcate şi va rămâne internată până când analizele medicale vor fi terminate. Dacă va depune plângere, poliţiştii vor demara o anchetă pentru găsirea persoanei responsabilă de colectarea maidanezilor.

Taximetriştii care au văzut întâmplarea spun că zona de la intrarea în staţiunea Mamaia este plină de câini periculoşi în extra-sezon. Animalele atacă orice turist care are curajul să circule pe trotuarul bulevardului Mamaia după lăsarea întunericului.

Turistă străină, muşcată de patru câini maidanezi la Mamaia

Oficial. Avem 10.000 maidanezi pe străzile Constanţei. Atâţia au fost cuprinşi în statistica primăriei

Turiştii au epuizat stocul de vaccin antirabic de la Constanţa. Constănţenii muşcaţi de maidanezi trebuie să meargă la Bucureşti pentru antidot

Ponturi să te aperi de câinii vagabonzi. Specialiştii ne învaţă ce să facem când suntem atacaţi de haite de maidanezi

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite