Scoicile şi gunoiul au luat locul turiştilor de pe plaje

adus din larg la mal. În mod natural sau ajutată de mâna omului, mizeria s-a adunat în mormane care zac nestingherite pe plaje, fără ca vreun responsabil să se sinchisească. Turiştii sunt


adus din larg la mal. În mod natural sau ajutată de mâna omului, mizeria s-a adunat în mormane care zac nestingherite pe plaje, fără ca vreun responsabil să se sinchisească. Turiştii sunt nevoiţi să fie de două ori atenţi unde se întind la soare - pentru a evita porţiunile ude ale nisipului şi pentru a nu "deranja" vreun muşuroi de alge urât mirositoare. În câteva locuri, autorităţile au pus muncitorii la treabă încă de luni, însă eforturile lor au fost inutile, întrucât, peste noapte, malul mării s-a umplut la loc de tot soiul de resturi.

Producţie-record de scoici, în Vama Veche
Chiar dacă a scăzut în intensitate, vântul a ridicat şi ieri valuri destul de mari, care au continuat să alimenteze mizeria de la mal. La Vama Veche, tabloul lăsat în urmă de agitaţia mării este de-a dreptul impresionant. Pe lângă bucăţile zdravene de buşteni, pe plajă au eşuat cantităţi industriale de scoici, care emană un miros neplăcut. În partea dinspre graniţa cu Bulgaria, munţii în miniatură formaţi de moluşte cresc în înălţime cu fiecare val care îi spală. Din acest motiv, porţiunea de plajă este ocolită chiar şi de turiştii obişnuiţi ai zonei.

La Mamaia, nisipul zboară
În staţiunea cu cea mai fină plajă, Mamaia, nisipul care nu s-a udat din cauza valurilor mari a zburat până pe promenadă şi dă mari bătăi de cap turiştilor, dar şi comercianţilor. Rafalele de vânt venite, în ultimele zile, dinspre larg au format adevărate dune pe trotuarele de lângă plajă şi pe lângă tarabele negustorilor. Aceştia sunt nevoiţi să măture cât e ziua de lungă pentru a evita să rămână împotmoliţi. Asta doar în dreptul tarabelor lor, căci, în rest, nisipul se adună mai mult pe fiecare zi ce trece. În unele locuri, oamenii sunt nevoiţi să facă mici acrobaţii ca să nu se afunde până la glezne în dunele de pe promenadă.