Dobrogea, experimentul-pilot care a dat modelul colectivizării României

Dobrogea, experimentul-pilot care a dat modelul colectivizării României

Ţăranii români la colectivizare - coperta volumului realizat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului

Dobrogea a fost prima regiune colectivizată a României, un experiment economic reuşit al comunismului. Nicolae Ceauşescu a avut un rol important în întrecerea comunistă pe regiuni, el fiind responsabil cu aplicarea politicii de colectivizare în Dobrogea.

Ştiri pe aceeaşi temă

În martie 1949, regimul comunist îşi fixa noul ţel: colectivizarea sau „înlăturarea exploatării omului de către om“ - etapa agricolă. Zece ani le-a luat activiştilor pentru a realiza acest deziderat, iar prima regiune aleasă pentru punerea în practică a fost Dobrogea.

Cu cea mai întinsă suprafaţă de teren agricol, cu populaţie redusă şi eterogenă, Dobrogea era locul unde măreţul plan a prins rădăcini. Lagăr de exterminare pentru elita României, tabără de concentrare pentru trupele sovietice masate la graniţa Mării Negre, regiunea a fost colectivizată în timp record. În 1957, procesul era încheiat în Dobrogea, iar Decretul 115 din 30 martie 1959 consemna succesul colectivizării totale în regiunea sud-estică.

În plus, prin decretul din 1959 era expropriat terenul care nu era lucrat direct de proprietarul deja prădat de stat. Dobrogea era dată exemplu pentru restul ţării, care avea să se mai lupte cu jefuirea de proprietăţi agricole până în 1962.

La 31 iulie 1949 era înfiinţată prima gospodărie agricolă comunistă (GAC) din ţară, botezată Răsăritul, la Ceamurlia de Jos în judeţul Tulcea.

În volumul-documentar al Academiei Române privind „Colectivizarea agriculturii în România“, elaborat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, cercetătorii găsesc explicaţia pentru care primul GAC din ţară a fost înfiinţat la Ceamurlia de Jos: aici era născut Vasile Vîlcu, „Bulgarul“, primul secretar de partid comunist şi cel de numele căruia se leagă principalele realizări ale epocii roşii în Dobrogea. Până la finele colectivizării, peste 300 GAC-uri aveau să fie înfiinţate în judeţele Constanţa şi Tulcea.

Dobrogeanul deţinea, în medie, 7,6 hectare de teren, spre deosebire de un moldovean sau un muntean care avea mai puţin de jumătate: 3,5 hectare. Proprietatea medie a unui dobrogean era de 25,7 hectare, faţă de 23,8 hectare a unui muntean.

Înainte de reforma agrară din 1945, 51% din suprafaţa arabilă a Dobrogei era în proprietatea a 933 moşieri şi 4.863 chiaburi. După reformă au fost împroprietărite 30.000 familii de ţărani, cu peste 110.000 hectare. Copiii celor înstăriţi au fost prigoniţi pentru vina de a nu fi fost sărac, în timp ce părinţii lor gospodari au îndurat umilinţe fără margini.

Unii au luat drumul pribegiei, pentru a-şi pierde urma în lume. Alţii, care au rămas pe loc, au suportat teroarea de a fi izgoniţi din case, daţi afară din şcoli şi destinaţi celor mai proaste slujbe. Gesturile de împotrivire erau catalogate drept manifestări duşmănoase, astfel că era uşor să ajungi pe lista duşmanilor poporului.

Maria Trifu din Izvoru Mare a vorbit despre nemulţumirea ei la adresa ordinii de partid şi de stat, care ducea la gestionarea proastă. Tovarăşele din jur au pârât-o activiştilor. La fel a păţit consăteanul ei Gavrilă Tipleacov, Paraschiva Matacă din Viişoara, Elisabeta Tusa şi Gheorghe Berbec din Ciocârlia de Jos.

Liana Cardaş din Deleni a relatat prin ce a trecut: „Am fost scoşi cu forţa din casă şi duşi la Constanţa unde ni s-a comunicat că ni s-a luat totul: 50 hectare de teren moştenite de la tata, casa cu 5 camere, acareturi şi grânele din magazie. Mamei i-au smuls verigheta de pe deget. Ni s-a pus în vedere să ne alegem domiciliu forţat, la 40 kilometri de satul nostru“.

Tinca Panciu din Tulcea îşi aminteşte: „Când m-am întors de la şcoală, am găsit-o pe mama plângând. Tata fusese arestat de doi civili că a vrut să strice CAP-ul. Ne-au dat afară din şcoală pe mine şi pe sora mea. Pentru că aveam 5 hectare, un cal şi-o căruţă luate la colectiv, ne-au făcut chiaburi. Am supravieţuit muncind cu ziua pe la cei deveniţi înstăriţi“.

Alungaţi din gospodăriile lor, ţăranii au migrat spre oraş devenind de nevoie proletari, „oameni noi“ care - de fapt - nu s-au adaptat niciodată vieţii impuse de regim. Efectele acestui altoi nereuşit se vede şi astăzi.

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Canalul Dunăre-Marea Neagră, gulagul comunist al Dobrogei

Straja de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, vestigiu al comunismului

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările