Constanța: Voucerele pentru „Rabla“ vin după Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constănţenii care au apelat la Programul „Rabla“ vor intra în posesia voucerelor abia după Sărbatorile de Paşte, cu toate că aceştia şi-au lăsat autoturismele în faţa firmelor, care ar fi trebuit să le preia.

Cele două firme care preiau maşinile vechi, VMB Lux Sonor şi Rexal Ovidiu, sunt asaltate de cereri, iar reprezentanţii acestora se plâng că oamenii şi-au lăsat rablele în faţa firmei şi asta în condiţiile în care suplimentarea voucherelor se va face abia dupa Paşte.

Circa 500 de maşini au fost casate prin programul Rabla, numai în Constanţa. Firmele colectoare se aşteaptă ca la suplimentarea numărului de vouchere să mai primească cel puţin 500 de tichete, suficient cât să asigure cererea, dar în mai multe tranşe.

„Avem semnale că vom primi voucere, dar nu mai mult e 100. Abia după ce le terminăm pe acestea, prezentăm situaţia la Bucureşti şi abia apoi vom mai primi altele“, a declarat administratorul firmei Rexal din Ovidiu, Constantin Moţ.

Societăţile care preiau rablele vin şi cu o propunere pentru Administraţia Fondului pentru Mediu: să dea vaoucerele agenţiilor teritoriale de mediu, iar firmele să preia doar maşinile uzate.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite