Specialist IT: Lipsa digitalizării şi a oraşelor „smart” în România, plătită cu „frustrarea tuturor”

Specialist IT: Lipsa digitalizării şi a oraşelor „smart” în România, plătită cu „frustrarea tuturor”

Daniel Homorodean, CEO Arxia. FOTO: Arhivă personală

Primării „smart” în care nu se mai lucrează cu hârtii există în Europa de 10 ani şi funcţionează bine. Greşeala în România privind digitalizarea este trimiterea excluvisă a unor formulare online, fără eficientizarea activităţii angajaţilor, consideră specialistul Daniel Homorodean.

Clujeanul Daniel Homorodean, CEO Arxia, firmă de IT specializată în digitalizare, care a avut printre clienţi Banca Mondială, Guvernul României, Ministerul Educaţiei, dar şi companii precum Audi sau Ringier, a vorbit pentru „Adevărul” despre digitalizare şi despre ce înseamnă un oraş smart. Digitalizarea nu trebuie să se facă de dragul digitalizării, ci trebuie să vină şi cu o restructurare a administraţiei, cu eficientizare, cu o restructurare a organigramei.

Începând din toamna trecută, Arxia a demarat un program de internaţionalizare în Africa, oferind consultanţă guvernelor de pe continent în domeniile digitalizării instituţiilor, dezvoltării capacităţii tehnice naţionale şi constituirii comunităţilor tehnologice.


Se vorbeşte foarte mult astăzi despre „oraşe smart”, ce înseamnă, concret, un astfel de oraş?
 
Sunt două dimensiuni: prima şi cea mai importantă este legată de dimensiunea „smart”  a locuitorilor; o administraţie „smart”, în primul rând, este una care ştie să capaciteze interesul şi dorinţa locuitorilor, fie că-s persoane fizice sau organizaţii, de a contribui, de a se asocia, de a lucra la proiecte comune pentru oraş. Din acest punct de vedere, Clujul, în comparaţie cu multe alte oraşe, este norocos, pentru că are o societate atât civilă, cât şi privată şi publică cu actori deschişi, implicaţi, interesaţi.
Cea de-a doua dimensiune este legată de digitalizare, care are următoarele scopuri: creşterea confortului şi a siguranţei. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, asta vrea fiecare dintre noi: confort şi siguranţă. Când vorbesc de confort mă refer la creşterea satisfacţiei celui deservit de procesul public, dar şi a celui care serveşte. Siguranţa se referă la faptul că activitatea administraţiei poate fi mai uşor urmărită, controlată, auditată pentru a reduce potenţialele pericole de pierdere sau compromitere fie a informaţiei, fie a componentei financiare. Apoi urmează eficienţa, adică posibilitatea de a face cu aceiaşi bani mai multe.


Nu ajunge să codăm nişte formulare


Pentru ca toate lucrurile acestea să se întâmple - confort, siguranţă, eficienţă economică - e de ajuns să codăm nişte formulare?
 
Nu, nu e suficient să ne apucăm să codăm un formular sau un document, ci e nevoie de câţiva paşi esenţiali, care pornesc de la strategie (unde te duci) şi de la un plan de acţiune (cum ajungi acolo).
Pe lângă acestea, avem nevoie de un cadru de reglementare adecvat şi, acolo unde e posibil, de standardizare, pentru a avea interoperabilitate. În momentul acesta, interoperabilitatea e un vis frumos pentru întreaga ţară.
 

La ce vă referiţi când vorbiţi despre interoperabilitate?

 
Mă refer la faptul că sistemele statului, la orice nivel, trebuie să comunice între ele astfel încât cetăţeanul să nu trebuiască să aducă aceeaşi informaţie din nou, şi din nou, şi din nou la toate instituţiile. Un principiu pe care Comisia Europeană îl sprijină este ideea de „once only” (o singură dată- n. red.), adică orice instituţie ar trebui să fie obligată ca, dacă primeşte o informaţie de la cetăţean, s-o poată pune la dispoziţia oricărei alte instituţii şi nicio altă instituţie să n-aibă voie să ceară aceeaşi informaţie. În schimb, ce facem noi? Mergem cu copia după buletin la orice instituţie şi la aceeaşi instituţie de fiecare dată.  Deşi dorim să ajungem la acest punct, nu putem fără plan şi dacă nu creăm standarde pentru a face posibilă această legătură între sistemele informatice, ca să înţeleagă în acelaşi mod informaţia care circulă. Avem în continuare o lipsă la nivelul ţării şi al instituţiilor a unei abordări bazate pe această strategie. Orice instituţie trebuie să aibă o strategie de tipul acesta. Altfel, ce facem şi ce vedem că se întâmplă în România este, mai degrabă, o formă reactivă de implementare a sistemelor la presiunea Comisiei Europene, care ne împinge de la spate, însă cu mari riscuri de a o face într-un mod ineficient.


„Să nu pornim de la sisteme, ci de la activităţi”

 
Ce ar presupune un oraş smart din punctul de vedere al administraţiei?
 
De 10 ani sau mai bine sunt destule oraşe în Europa, şi ne referim la Olanda, Danemarca, unde primăriile sunt fără hârtii. Această idee se întâmpla acum 10 ani deja în unele oraşe de acolo. Această digitalizare a relaţiei cu cetăţenii e foarte posibilă şi e demonstrată. Foarte important este să nu pornim de la sisteme, ci de la activităţi. Ceea ce facem noi, când lucrăm cu un oraş sau cu orice instituţie ,este să ne uităm la ceea ce fac acestea acum, la activitate.  Dacă un proces este prost conceput şi îl digitalizezi, obţii un proces prost digitalizat. N-ai rezolvat nimic. Ai pierdut bani. Ai frustrat oamenii. În primul rând, trebuie să te uiţi la procese, la cum trebuie organizate ele, cum trebuie schimbate pentru a fi eficiente. Se întâmplă de multe ori să trebuiască să schimbi procedurile interne şi organigrame. Noi facem la firmă şi partea aceasta de optimizare de proces organizaţional. Se întâmplă să ai un serviciu administrativ digital care funcţionează, dar în spate să ai tot o armată de oameni care se plimbă cu hârtii pe culoarele Primăriei. Poate tu nu-i vezi, dar problema nu s-a rezolvat, oamenii tot atât de mult lucrează, frustrarea e tot atât de mare.   


România are insule de digitalizare

 
Deci spuneţi că nu ajunge ca oraşele să se digitalizeze individual, ci ar trebui să existe o strategie naţională?
 
În mod sigur, da. Pe de altă parte, noi suntem mobili - ne mutăm dintr-un oraş în altul, firmele se mută dintr-un oraş în altul, dacă eu interacţionez cu o instituţie precum primăria sau un ANAF local, acţiunile mele trebuie să fie aceleaşi în toată România, pentru că legea e uniformă. În realitate, nu este aşa.  Ca să pot obţine acest efect „once only” (o singură dată – n. red.), orice instituţie trebuie să aibă aceleaşi informaţii, pe de altă parte, trebuie să existe o formă identică prin care eu, ca cetăţean, sunt servit în diverse instituţii pentru aceleaşi operaţii. Din acest motiv, aceste strategii trebuie corelate la nivel naţional. Altfel, ce facem noi şi ce vede că se întâmplă este apariţia unor insule, cum este şi Clujul. Perpetuarea acestor idei de insule de eficienţă, fac ca sistemul întreg să nu devină mai eficient.
 
 
Ce ne costă că nu avem instituţii digitalizate?
 
În primul rând, ne costă frustrarea tuturor. Nu suntem mulţumiţi de locul în care trăim, de sistemul pe care-l folosim, de oraş, de ţară etc. Este păcat, pentru că dacă am fi mulţumiţi, fiecare dintre noi am putea realiza mult mai mult. De exemplu, clienţii sau partenerii pe care-i avem noi în Suedia sau Norvegia, unde taxele sunt mult mai mari. Ştiţi ce-mi spun toţi, dar toţi? „Ce bine este că statul ne ia acei bani şi din ei ne permite să trăim bine”. În România, chiar dacă avem taxe mult mai mici, ne uităm la stat ca la un jupuitor care ne ia banii, dar nu ne dă nimic în schimb. Apoi, faptul că ne mişcăm aşa de greu, ne pune în situaţii problematice cu Comisia Europeană, pentru că suntem permanent în pericol de a fi amendaţi şi de a da banii înapoi. Suntem mereu cu sabia lui Damocles deasupra capului, pentru că în ultimul moment trecem o lege, care e o transpunere de directivă sau regulament european, sau să facem un sistem sau o strategie cerute. Făcând aceste lucruri mereu în ultimul moment, sub presiunea timpului, evident că nu le facem bine. Le facem numai ca să fie făcute.
 

Atuurile României

 
Cum stăm ca ţară faţă de alte state din UE în ceea ce priveşte digitalizarea şi standardizarea?

În anumite privinţe suntem rămaşi în urmă. Totuşi, avem un avantaj pe care putem să-l folosim, anume faptul că spre deosebire de alte ţări, care au început digitalizarea mult mai devreme, noi nu avem foarte multe sisteme vechi. Avem şi noi,  dar alte ţări precum Franţa, Germania sunt acoperite de sisteme vechi, a căror schimbare sau refacere costă enorm. Faptul că noi avem mai puţine, ne permite să facem lucrurile bine cu o investiţie proporţional mai mică. În UE avem două tipuri de ţări: unele campioane la e-government, precum Estonia, Danemarca, Olanda, dar sunt şi state foarte mari precum Germania şi Franţa care suferă şi  n-au reuşit să avanseze foarte mult din cauza că, pe de o parte, au sisteme foarte vechi, pe de altă parte, cel puţin Germania a dat foarte multă autonomie regională şi asta a însemnat că fiecare şi-a făcut insuliţa lui. Acesta e încă un argument pentru care această iniţiativă locală, pe cât de bună este, pe atât de problematică pe termen lung, dacă nu este corelată cu o formă de abordare generală.  
 
 
Concret, ce ar trebui să se întâmple la nivel naţional pentru a avea o digitalizare eficientă? Ce ar trebui să facă Autoritatea pentru Digitalizare?
 
Autoritatea Naţională pentru Digitalizarea României (ADR) are foarte multe sarcini în momentul de faţă. Este în faţa unei provocări uriaşe pentru că are de pus la punct câteva proiecte majore pentru România, pentru care suntem presaţi la nivel european: identitatea digitală, punctul de contact unic, cloud guvernamental, astea sunt proiecte pentru cinci organizaţii de mărimea ADR-ului, aşa că şi noi, din mediu privat, ne oferim oricând şi oricând ajutorul, cel puţin cu un sfat, să se poată mişca lucrurile mai departe. Cred că e esenţial pentru România să se acorde ceva mai multă atenţie la strategiile de informatizare care trebuie să fie realizate, asumate şi publicate. Astfel încât toţi să ştim de unde pornim şi unde vrem să mergem. Dacă aceste strategii există în acest moment, ele nu sunt transparente, nu sunt suficient de publice ca să ne dăm seamă nu doar ce se va întâmpla, ci mai ales, cum putem ajuta, cum putem noi, cei din industria IT, să venim în întâmpinarea acestui proces sau să ajutăm autorităţile construind proactiv aplicaţii. Dacă nu există o transparenţă în ceea ce priveşte acest drum care va fi urm, va fi foarte greu să ne adaptăm de pe o zi pe alta sau să fim suficient de agili ca ţară, ca să fim eficienţi. 
În concluzie, e important să avem o abordare strategică naţională, să avem standardizare. Eu şi firma mea suntem implicaţi în proiectul de standardizare la nivel european – eu reprezint România la nivelul UE ca voluntar pentru câteva standarde importante în administraţie şi ştiu, şi din experienţa altor state, cât de important e să avem standarde tehnice.
 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările