2.000 de oameni la un marş contra avortului. Mitropolitul Clujului: ”Fiecare familie tânără ar trebui să aibă măcar trei copilaşi”
0”Marşul pentru viaţă” care a avut loc sâmbătă la Cluj a adunat, în centrul oraşului, circa 2.000 de persoane. Mitropolitul Clujului a ţinut un discurs în faţa oamenilor veniţi în Piaţa Unirii despre numărul mare de avorturi care a avut loc în ultimii ani în ţară. Prelatul a afirmat că ”fiecare familie tânără ar trebui să aibă măcar trei copilaşi”.
Circa 2.000 de persoane au participat sâmbătă, 21 martie, în centrul Clujului, timp de o oră, la o acţiune care promovează viaţa şi luptă împotriva avortului, acţiune numită ”Marş pentru viaţă”. La eveniment, organizat de o fundaţie din Cluj şi de reprezentanţii mai multor culte religioase, au participat şi conducătorii locali ai bisericii ortodoxe şi greco-catolice.
Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicut, le-a spus oamenilor adunaţi în Piaţa Unirii că dacă se doreşte să fie mai multe naşteri atunci "ar trebui ca fiecare familie tânără să aibă măcar trei copilaşi - unul pentru tata, unul pentru mama şi celălalt pentru Biserică şi pentru ţară", potrivit Mediafax.
Omologul său greco-catolic, Florentin Crihălmeanu, a declarat că ”viaţa are o origine sacră, iar omul nu este stăpânul vieţii. O poate apăra sau o poate distruge. Dumnezeu nu a creat moartea, ci viaţa, iar noi, oamenii, suntem chemaţi să o apărăm”.
Participanţii la marş au venit cu bannere cu mesaje ca: ”Lăsaţi copiii să trăiască", "Viaţa începe în momentul concepţiei", "Fiecare viaţă este un dar de la Dumnezeu".
Mai puteţi citi: