VIDEO O adresă şi 200 de locatari. Imagini rupte din lumea a treia, filmate la Buzău de jurnalişti suedezi

VIDEO O adresă şi 200 de locatari. Imagini rupte din lumea a treia, filmate la Buzău de jurnalişti suedezi

Reporterii cotidianului suedez Boras Tidning au vizitat Aleea Grădinilor din Buzău

O cunoscută stradă din Buzău, Aleea Grădinilor, unde locuiesc 200 de oameni la aceeaşi adresă, a devenit subiect de reportaj în Suedia. Ziariştii unui cotidian din oraşul Boras au postat pe Youtube un film realizat în comunitatea de romi. Reporterii au venit la Buzău pentru a cunoaşte locul de unde provin mulţi dintre cerşetorii care au invadat oraşul scandinav.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În urmă cu foarte mulţi ani, zeci de familii de romi au început să îşi construiască ilegal locuinţe din lut, pe Aleea Grădinilor, o stradă de la marginea oraşului Buzău.
 
Casele s-au înmultit de la un an la altul, la fel şi numărul locatarilor. Cu toate acestea, romii nu au apă, canalizare, gaze şi unii nici macar curent electric. 

Fiecare cocioabă are câte o sobă cu plită pe care se pregăteşte mâncarea, iar singura sursă de apa este o cişmea. În astfel de condiţii nu este de mirare că mulţi romi au luat calea străinătăţii pentru a face rost de bani.
 
Reporterii cotidianului suedez Boras Tidning au ajuns pe Aleea Grădinilor din Buzău şi au realizat un reportaj despre viaţa rudelor ţiganilor care cerşesc în Suedia. Imaginile surprinse de jurnaliştii scandinavi, la sfârşitul anului trecut, arată în detaliu modul de trai al oamenilor din cel mai sărac cartier al oraşului Buzău.
 
Casele sărăcăcioase, în multe cazuri fără uşi la intrare şi fără utilităţi, sau aspectul neîngrijit al copiilor care bat mingea pe uliţele cartierului mărginaş al Buzăului, toate sunt descrise în detaliu în reportajul realizat de jurnaliştii suedezi. 
 
Aceştia mărturisesc în materialul video că au ajuns la Buzău după ce un buzoian care de mai mulţi ani cerşeşte pe străzile oraşului Boras le-a povestit condiţiile de trai de acasă, similare cu cele din ţările din lumea a treia. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările