Situație îngrijorătoare la Buzău. Șase copii abandonați la naștere în august

Situație îngrijorătoare la Buzău. Șase copii abandonați la naștere în august

Arhiva Adevarul

Foarte mulţi copii sunt părăsiţi de către cei care le-au dat viaţă, în saloanele spitalelor buzoiene. Astfel, într-o singură lună, șase bebeluși au fost abandonați în unitățile spitalicești din județ. De la începutul anului, la Buzău, 43 de bebeluși au fost lăsați în grija Statului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sărăcia, lipsa condiţiilor minime de subzistenţă sau inconştienţa sunt cauzele unui fenomen îngrijorător: abandonul la naștere. Nu mai puţin de  șase copii au fost abandonaţi în unităţile spitaliceşti din judeţ numai în luna august. Este vorba de patru băieţi şi două fetiţe, care au fost părăsiţi de cei care le-au dat viaţă fie în maternitate fie la secţia de pediatrie a Spitalului municipal din Râmnicu Sărat.

Cinci dintre micuți la asistent maternal profesionist şi iar unul dintre ei, cu probleme de sănătate, va merge la Căsuţe de Tip Familial Buzău. Dintre cei șase copii, cinci provin din mediul rural, iar celălalt copil provine din mediul urban.

De la începutul anului și până acum, 43 de copii au fost abandonați în unități spitalicești din județ, cu 4 mai mulți decât în aceeași poerioadă a anului 2011.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările