Hochei: Fenestela Braşov va juca în finala mică a Ligii Naţionale cu Progym Gheorgheni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fenestela a fost învinsă cu 3-0 de Steaua, în semifinale
Fenestela a fost învinsă cu 3-0 de Steaua, în semifinale

După ce a fost eliminată în semifinale de Steaua Rangers, Fenestela 68 Braşov va întâlni, în finala mică, pe Progym Gheorgheni, partidele urmând să fie transmise, în direct, de TVS.

Echipa care va reuşi să câştige patru din şapte meciuri va cuceri bronzul în actualul sezon. Prima confruntare va avea loc duminică, de la ora 16.00, pe Patinoarul Olimpic din Braşov. Apoi, vor urma două dueluri la Gheorgheni, urmând ca meciurile patru şi cinci să se dispute, pe 21 şi 24 martie, de la ora 18.00, tot la Braşov.

Tot după sistemul „4 din 7" se va desfăşura şi finala Ligii Naţionale de hochei, dintre Steaua Rangers Bucureşti şi Sport Club Miercurea Ciuc.

Pornim clar cu prima şansă pentru câştigarea medaliei de bronz. Progym are o echipă tânără, de perspectivă, dar noi avem un avantaj moral întrucât i-am învins în toate duelurile directe din acest sezon. Suntem în grafic pentru obiectivul pe care ni l-am trasat în acest an.

Din sezonul viitor ne propunem calificarea în finala Ligii Naţionale. În pauza competiţională vom face unele restructurări la echipă. Dorim să aducem câţiva jucători de valoare şi ne vom despărţi de cinci-şase sportivi", a declarat preşedintele formaţiei Fenestela 68 Braşov, Miklos Ervin.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite