Braşovul, în topul destinaţiilor prin programul tichete de vacanţă

Braşovul,
în topul destinaţiilor prin programul tichete de vacanţă

Braşovul este al doilea oraş turistic al ţării. FOTOArhivă.

Aproximativ un sfert dintre angajaţii care au primit tichete de vacanţă le-au folosit pentru turismul urban în ultimele 12 luni, se arată într-un studiu realizat de compania Sodexo, citat de bzb.ro.

Valea Prahovei şi Braşov sunt printre preferatele turiştilor (21%), pe locurile următoare clasându-se staţiunile balneare (19%), staţiunile de pe litoral (17%) şi Bucureştiul (10%). Beneficiarii tichetelor de vacanţă au optat, în număr însemnat, şi pentru destinaţii ca mănăstirile, oraşul Sibiu, Maramureş şi Delta Dunării. 

Mai mult de jumătate din beneficiarii tichetelor de vacanţă provin din companiile mari, cu peste 1.000 de angajaţi, în timp ce 21% lucrează în companii care au între 500 şi 999 de angajaţi. Salariaţii din companiile mici, care au mai puţin de 50 de angajaţi, ocupă locul al treilea în top, în condiţiile în care angajatorii lor deţin 10% din cererea de tichete de vacanţă. În funcţie de domeniul de activitate al companiilor, industria chimică şi metalurgică, distribuţia şi serviciile sunt principalele sectoare de activitate ai căror angajaţi beneficiază de tichete de vacanţă. Acestea au un cuantum deductibil de 4.500 de lei şi se impozitează doar cu 16%, scrie bzb.ro.

Pe aceeaşi temă:

Biserica Neagră, cel mai vizitat lăcaş de cult din România

Casa prinţului Charles de la Viscri a devenit obiectiv turistic

Cetăţile Făgăraş şi Râşnov printre cele mai frumoasă din ţară

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: