Încep lucrările de proiectare pentru reţelele spre viitorul aeroport al Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pista şi căile de reulare au fost deja finalizate, fiind în lucru partea de canalizare. Foto: Ionuţ Dincă
Pista şi căile de reulare au fost deja finalizate, fiind în lucru partea de canalizare. Foto: Ionuţ Dincă

Consiliul Judeţean Braşov a început demersurile în vederea realizării reţelelor de utilităţi la care să fie conectat aeroportul de la Ghimbav.

Astfel, săptămâna aceasta, conducerea forului împreună cu echipa de implementare a proiectului aeroportului a avut o întâlnire cu specialiştii de la Distrigaz Sud Reţele şi de la Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud, în cadrul căreia au fost analizaţi paşii necesari pentru racordarea Aeroportului la reţelele de utilităţi. „Vom întreprinde toate demersurile necesare împreună cu societăţile furnizoare de utilităţi, astfel încât şi această problemă să fie rezolvată în cel mai scurt timp”, a asigurat preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

De asemenea, la sfârşitul lunii trecute, aleşii Braşovului au aprobat două hotărâri importante pentru continuarea proiectului aeroportului de la Ghimbav, respectiv indicatorii tehnico-economici aferenţi terminlului, dar şi concesionarea acestuia unei companii aeriene, după ce lucrările vor fi finalizate.

Un terminal de 40 de milioane de euro

Valoarea totală a construcţiei terminalului, care va avea o suprafaţă de 11.780 de mp este de 40 de milioane de euro. Potrivit conceptului arhitectural, terminalul va avea o faţadă spectaculoasă, care presupune folosirea unei cantităţi mari de metal şi sticlă specială. În ceea ce priveşte concesionare aeroportului, Adrian Veştea a subliniat faptul că în conformitate cu reglementările europene, toate aeroporturile trebuie să fie operate de către mediul privat, într-un mediu concurenţial şi fără intervenţia autorităţilor publice, pentru a asigura ajutor de stat.

Citeşte şi:

Investiţie de aproape 19 milioane de lei pentru introducerea reţelelor de apă şi canal spre viitorul aeroport din Braşov

Aeroportul Braşov, o investiţie de 57 de milioane de euro, va fi finalizat în 2020. Se estimează că fluxul de pasageri va depăşi un milion de persoane

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite