Preotul român ajuns campion mondial la atelaje trase de câini. A reuşit, în plus, o performanţă unică în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Attila Kiss, din comuna Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, are 39 de ani şi este singurul preot campion mondial la sprinturi cu atelaje trase de câini din lume. După opt ani de participat la competiţii naţionale şi internaţionale la care a concurat pentru Ungaria, preotul romano-catolic a reuşit să convingă Ministerul Tineretului şi Sportului din România să ia în calcul acest sport cu tradiţie în Europa.

Attila Kiss este un preot romano-catolic dintr-un sat situat la 12 kilometri de Gheorgheni, judeţul Harghita. El a fost hirotonisit în anul 2004, iar din 2011 a fost relocat într-un colţ de rai, în comuna Rodna, situată la poalele munţilor Rodnei. Cum în toată comuna mai sunt doar 30 de maghiari care chiar mai vorbesc limba, preotul a ajuns să slujească în limba română.

Dar activitatea lui nu se limitează la taina împărtăşaniei şi la slujbele de duminică, Attila Kiss are şi o pasiune care nu are nimic de-a face cu preoţia: atelajele canine. Ba, mai mult: cu banii câştigaţi din activităţile sale cu câinii husky, preotul a reuşit să renoveze biserica în care slujeşte. 

„CÂINII AJUNGEAU RELAXAŢI, EU – MORT DE OBOSEALĂ“

Slujitorul Domnului şi-a descoperit pasiunea pentru „câinii nordului“ cu mulţi ani în urmă, în 2004, când a fost hirotonisit. Un prieten i-a dăruit atunci doi câini: unul a rămas la el, iar altul a ajuns la mama sa. „Ştiam că e un câine frumos şi cu voie bună, cam la atât se limitau cunoştinţele mele despre câinii aceştia. Pe femela care a ajuns la mine am instruit-o foarte bine, ştia să facă de toate“, povesteşte preotul. 

Întâmplarea face că, înainte să ajungă la poalele Munţilor Rodnei, pentru o perioadă, preotul a slujit şi într-un sat din Harghita, acolo unde l-a cunoscut pe promotorul sprinturilor cu atelaje canine din România. Acesta i-a deschis apetitul pentru sportul cu căţei. Tot de atunci şi-a mai luat câţiva câini, ca să-şi completeze echipa.

Şi nu e uşor deloc acest sport. La început, în prima cursă cu câini, preotul a parcurs puţin peste 20 de kilometri în câteva ore bune. În mod normal, această distanţă se parcurge în 40-45 de minute. „Câinii erau instruiţi, dar eu nu ştiam cum să le cer. Eu munceam mai mult decât ei. Ei ajungeau acasă relaxaţi, eu eram mort de oboseală“, mărturiseşte preotul.

image

CĂŢEI SETAŢI SĂ ALERGE FĂRĂ OPRIRE

Preotul a început să se pregătească serios alături de câinii săi, iar spaţiu avea destul pentru asta. Cum slujea în comuna Rodna, preotul se antrena chiar în Parcul Naţional Munţii Rodnei. După patru ani de antrenamente, în anul 2008 şi-a luat inima în dinţi şi a participat la primul concurs naţional, cu patru câini, unde a obţinut locul III.

Tot la Rodna, în timp ce se pregătea pentru competiţii, preotul a pus bazele unei canise. Au ajuns la el câini din Austria, Germania şi din Slovacia. În momentul de faţă, campionii mondiali din ţările cu tradiţie în acest sport vin la Rodna să achiziţioneze câini de la preotul romano-catolic. Primul câine cu gene de campion a ajuns la Rodna după o competiţie internaţională de la Graz, din Austria, la care preotul a participat în 2010. 

Unul dintre ceilalţi concurenţi i-a „vândut“ câteva secrete legate de hrana şi întreţinerea căţeilor şi aşa a ajuns să crească exemplare sănătoase şi cu toate caracterele bine păstrate. Câinii husky care se nasc din campioni au în genă disciplina şi performanţa. Aceştia sunt „setaţi“ să alerge 16-17 kilometri fără să se oprească, cu o viteză medie de 35 de kilometri pe oră.

„AM VRUT SĂ CONCUREZ CU STEAGUL ROMÂNIEI, DAR NU S-A PUTUT“ 

Attila Kiss a participat la campionatele europene, dar şi mondiale, reuşind dă obţină cel mai important titlu: acela de campion mondial, la competiţia care a avut loc în Italia la începutul acestui an. Până acum, preotul era nevoit să concureze pentru Ungaria, întrucât românii nici nu recunoşteau oficial acest sport. Asta în ciuda faptului că în România sunt în jur de 60 de practicanţi ai acestui sport, dintre care şapte-opt ajung şi la competiţiile internaţionale. 

„Am vrut să concurez cu steagul României, dar nu s-a putut, nu am primit niciun ajutor de la stat, nici măcar nu recunoşteau acest sport. Am fost nevoit să concurez pentru Ungaria. Acest lucru nu este un lucru normal. Mi-am dorit să concurez pentru România. Ungaria mi-a plătit măcar taxa de înregistrare la competiţii. Totul costă, dar nici măcar nu asta era problema. Problema era că statul care trebuia măcar să fie alături de mine nici nu era interesat de asta“, mărturisea cu amărăciune Kiss Attila. 

image

Totul s-a schimbat anul acesta în luna aprilie, la câteva luni după ce a obţinut titlul de campion mondial, când sportivul s-a întâlnit cu ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca. Acesta a recunoscut oficial acest sport în România, promiţându-le sportivilor că vor beneficia în viitor de sprijinul statului român. „Este recunoscut oficial sportul de atelaje canine! Am făcut acest gest pentru tinerii noştri, pentru ca ei să aibă suportul necesar şi să ajungă cât mai sus“, preciza preotul romano-catolic. 

RELAŢIE SPECIALĂ CU CÂINII SĂI 

Preotul Attila Kiss are o relaţie specială cu Dumnezeu, despre care spune că este „viaţa sa“, dar se simte împlinit atunci când iese la antrenamente cu câinii săi. De altfel, câinii îi sunt şi prieteni, şi chiar salvatori. În 2014,  când preotul a suferit o accidentare destul de gravă în Parcul Naţional Munţii Rodnei, în timpul unui antrenament, după ce a căzut într-o râpă adâncă de 6 metri, unul dintre câinii săi şi-a dat seama că se întâmplă ceva grav şi a rămas lângă stăpânul său până la sosirea echipajelor de salvare. 

„Preoţia este viaţa mea, în asta găsesc bucuria vieţii mele, deşi uneori este foarte greu. Dar omul trebuie să aibă şi un hobby, un fel de recreere. Când văd că în faţa mea fug câinii aceştia, atunci mă liniştesc şi găsesc rezolvare la problemele care mă frământă. În natură, omul trăieşte mai intens relaţia cu Dumnezeu“, explică preotul. 

De câinii preotului din Rodna a fost fascinat şi actorul Jean Claude Van Damme care, în 2016, a filmat o reclamă la o băutură energizantă la Bâlea Lac, alături de cinci exemplare de câini husky siberieni aparţinând preotului romano-catolic. Actorul a fost atât de vrăjit de patrupede, încât le-a cerut gazdelor sale mai multe bucăţi de piept de pui pentru a le hrăni.  

image

Vă mai recomandăm:

Povestea preotului-speolog care păzeşte una dintre cele mai periculoase peşteri din România: „Riscul să mori este foarte mare, mai ales primăvara şi vara“

„Preotul off-road“ de la Bistriţa. Merge să sfinţească casele enoriaşilor la volanul unui bolid Land Rover

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite