FOTO Carnea de miel se vinde în pieţe cu 25 de lei kilogramul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii pot cumpăra carne de miel din pieţele municipiului sau din supermarketuri. În pieţe un kilogram de miel la carcasă se vinde cu 25 de lei, în timp ce în localităţile din judeţul Arad se vinde cu 11, 12, 13 lei kilogramul de miel în viu.

Ca în fiecare an, în perioada premergătoare sărbătorilor de Paşte, medicii veterinari acţionează pentru protejarea sănătăţii şi respectarea intereselor consumatorilor, prin activitatea specifică de monitorizare şi control a siguranţei alimentelor şi a sănătăţii animalelor.

Astfel, în toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, se va asigura necesarul de personal sanitar veterinar şi permanenţa acestuia, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

La nivelul judeţului Arad există cinci centre de sacrificare a mieilor. Cele cinci centru sunt în Caporal Alexa, Hălmagiu, Şiclău, Mişca şi Curtici.

În municipiul Arad sacrificarea mieiilor este coordonată de SC TOP SA. Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad declară că mieii se vând atât în Piaţa Mihai Viteazul cât şi în Piaţa Catedralei. 

 În acest an nu va fi permisă sacrificarea şi nici vinderea mieilor în Piaţa Obor. 

Arădenii spun că deşi li se pare carnea de miel un pic mai scumpă nu renunţă la ea în favoarea celei de iepure, porc sau pui.

„Voi cumpăra un kilogram de organe de miel, care am văzut că se vinde cu 15 lei kilogramul şi o jumătate de carcasă. Nu există an în care să nu facem o friptură şi drob”, a spus Mioara Rus.

Vă mai recomandăm: Tot ce trebuie să ştii despre carnea de miel. Diferenţe faţă de carnea de ied şi cum ştim că nu mâncăm câine, de Paşte

VIDEO FOTO Ciobanii vor să vândă tot. Preţul cărnii de miel, la nivelul lui 2013

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite