Povestea villei rustica de la Apulum, construcţia veche de 2000 de ani ridicată de un mare latifudiar roman FOTO

Cercetări pe şantierul arheologic de la Alba Iulia. Foto: Aurel Rustoiu

Arheologii au continuat şi în vara anului 2021 cercetările sistematice a unei zonei reprezentată de o ”villa rustica”, din epoca romană, aflată în apropierea oraşului antic Apulum, denumirea romană a Albei Iulia.

”Villa rustica”, în fapt un ansamblu de exploataţie agricolă complexă, este cercetată în cadrul unui proiect internaţional intitulat ”Vilele romane de la Apulum” (Apulum Roman Villae Project). 

Proiectul este realizat în colaborare de către University of British Columbia din Vancouver (Canada), Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Academia Română, filiala Cluj-Napoca, prin Institutul de Arheologie şi Istoria Artei. De asemenea, instituţii partenere ale proiectului sunt Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Muzeul Banatului Timişoara, precum şi Universitatea ”1 Decembrie” din Alba Iulia.

Obiectivul principal îl constituie cercetarea vilei romane de la Oarda de Jos, cartier al municipiului Alba Iulia, prin metode moderne de investigare şi de colectare a datelor arheologice. Astfel, în prima campanie de cercetare desfăşurată în anul 2018 s-au realizat fotografii aeriene, măsurători geofizice, topografie şi investigaţii de suprafaţă sistematice. De asemenea, au fost prelevate probe de sol în vederea realizării unor analize biochimice. 

Prin aceste metode a fost identificat un complex agricol cu funcţii multiple, constând dintr-o clădire principală şi mai multe anexe gospodăreşti: grajduri, depozite, hambare etc. În afară de vestigiile şi complexele romane, pe aceeaşi arie au fost identificate urme de locuire aparţinând perioadei de sfârşit a epocii bronzului, primei vârste a fierului, perioadei celtice din a doua vârstă a fierului, precum şi epocii dacice.

Zona villei rustica Foto: Aurel Rustoiu

”Pe baza rezultatelor obţinute în 2018, în anul următor, 2019, s-a desfăşurat prima campanie de săpături arheologice, prin cercetarea clădirii principale şi a unei anexe gospodăreşti. Această campanie de săpături a oferit primele informaţii concrete privind cronologia, funcţiile unor clădiri, tehnologia de construcţie, stilul arhitectural, relaţiile cu oraşul Apulum. În anul 2020, cercetările au fost de mai mică amploare datorită situaţiei pandemice, însă au fost obţinute totuşi o serie de informaţii arheologice şi topografice importante. În lunile iulie-august ale acestui an, au fost continuate cercetările în clădrea principală şi într-o construcţie anexă, care, după planurile oferite de aerofotografii şi de prospecţiunile geofizice, părea să fie un hambar”, afirmă arheologul Aurel Rustoiu, co-director al proiectului.

Potrivit acestuia, în urma tuturor acestor investigaţii, astăzi se poate preciza mai clar succesiunea locuirilor rurale din situl arheologic de la Oarda de Jos.

Astfel, primii oameni care s-au aşezat pe terasa naturală de pe malul drept al râului Sebeş, nu departe de confluenţa sa cu Mureşul, au fost cei de la sfârşitul epocii bronzului, cândva între anii 1200-1100 î. de Hr., urmaţi apoi de alţii pe la începutul primului mileniu al erei precreştine. Aceştia trăiau în sate destul de mari ca suprafaţă, întinse pe câteva hectare, în case ridicate la suprafaţa solului sau adâncite în pământ, exploatând resursele agricole din teritoriul înconjurător, care este fertil până astăzi.

Foto: Aurel Rustoiu

Mai târziu, prin sec. IV-III î. de Hr., pe acelaşi loc s-au aşezat celţii, urmaţi apoi de o comunitate de daci în sec. II – I î. de Hr. Toţi aceştia şi-au ridicat, rând pe rând, sate ale căror complexe de locuire (case, anexe gospodăreşti etc.) aşteaptă încă să fie dezvelite de către arheologi. 

Vestigiile sesizate până acum nu fac decât să indice o dată în plus importanţa agricolă a zonei înainte de sosirea romanilor. Tocmai datorită terenurilor fertile, a apropierii de cursurile de apă importante (Mureşul şi Sebeşul) şi a imediatei vecinătăţi cu oraşele romane de la Apulum, întreaga arie în discuţie a devenit de mare interes pentru romani. Astfel că vestigiile cele mai numeroase şi construcţiile monumentale din piatră aparţin tocmai epocii romane.

Villa, una dintre cele mai mari cunoascute până acum pe teritoriul României, ocupând o suprafaţă de aproape 2 hectare, a fost ridicată curând după crearea Provinciei Dacia. Construcţia principală, care avea rolul de rezidenţă pentru proprietarul întregului complex, un latifundiar important al comunităţii de la Apulum (care avea în posesie întinse terenuri agricole), a suferit de-a lungul celor peste 150 de ani de existenţă, o serie de modificări, extensii sau recompartimentări ale camerelor de locuit.

Echipa de cercetare Foto: Aurel Rustoiu

”Casa avea numeroase încăperi cu roluri şi funcţionalităţi diferite: bucătărie, dormitoare, sufragerii, băi etc., inclusiv o curte interioară pavată probabil cu dale de gresie. Fundaţiile clădirii erau realizate din piatră de râu legată cu mortar, pe care se ridicau ziduri din cărămzi, iar acoperişul era din ţiglă. Cărămizile au fost realizate prin uscare la soare şi apoi prin ardere în cuptoare speciale pentru astfel de activităţi.

Printre cărămizile descoperite se numără şi unele având urme de lăbuţe de căţei, aceştia, la fel de curioşi ca şi astăzi, călcând peste cărămizile uscate la soare şi lăsând în urmă amprente şi frânturi ale unei vieţi cotidiene care pulsa firesc în antichitate, la fel ca şi astăzi. Pereţii interiori au fost tencuiţi şi pictaţi, după cum o demonstrează fragmentele descoperite în săpături. Casa, ca de altfel întreaga fermă, era alimentată cu apă curentă captată dintr-un izvor aflat nu departe spre răsărit şi dirijată prin conducte confecţionate din ceramică. Au fost dscoperite fragmente ale unor astfel de conducte. Ele demonstrează standardele înalte de viaţă ale locuitorilor villei de la Oarde de Jos”, mai spune Rustoiu.

Foto: Aurel Rustoiu

În incinta acestei uriaşe ferme, înconjurată probabil de un gard de piatră, aşa cum pare să o sugereze măsurătorile geofizice, se aflau numeroase anexe: complexele de locuire pentru personalul numeros care deservea ferma, acestea având la rândul lor camere cu tencuială pictată în culori vii, hambare, grajduri, precum şi alte construcţii gospodăreşti. Aceste anexe au fost construite la rândul lor pe fundaţii din piatră legată cu mortar, având eleveţia din lemn lipit cu lut. Numărul mare de fragmente de amfore de vinuri sau de ulei, precum şi de vase mari de provizii descoperite, indică rolul lor de depozite.

După părăsirea Daciei de către romani, villa de la Oarda a decăzut destul de rapid, însă o serie de vestigii indică faptul că pe parcursul mileniului I al erei creştine, oamenii au revenit din când în când să-şi încropească adăposturi printre ruine.

Proiectul de cercetare este finanţat printr-un grant de cercetare multianual de Agenţia de Granturi din Canada (Social Sciences and Humanities Research Council) şi prin fonduri asigurate de către Consiliul Judeţean Alba, prin Muzeul Naţional al Unirii, iar mai recent şi prin fonduri obţinute de la Ministerul Culturii. Co-directorii proiectului sunt dr. Matthew McCarty de la universitatea canadiană, dr. Mariana Egri şi dr. Aurel Rustoiu de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca.

La săpături participă de regulă studenţi canadieni şi români, însă din cauza pandemiei şi a dificultăţilor de deplasare generate de aceasta, în anul 2021 au fost prezenţi doar studenţi de la Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. De altfel, întregul proiect a fost conceput şi ca un şantier-şcoală, de pregătire a tinerilor studenţi în meseria de arheolog.

Vă mai recomandăm:

Se modernizează încă un drum turistic montan spectaculos. Face legătura între DN1 şi Transalpina de Apuseni

Reacţia Electrica Furnizare la factura de 27.808 de lei primită de un client: „Anomalie la facturare şi în sistemul informatic”