Peste 25 de milioane de euro pentru investiţii în infrastructura din 37 de comune şi oraşe din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape jumătate dintre unităţile administrativ-teritoriale din Alba vor primi până în 2018 suma totală de 117 milioane de lei (25 de milioane de euro) de la Ministerul Dezvoltării pentru finalizarea unor investiţii de infrastructură.

Lista a fost realizată la propunerea Consiliului Judeţean Alba, în urma consultărilor cu primarii. Programul de investiţii vizează perioada 2015-2018, iar în zilele următoare se vor semna contractele de finanţare de către primării, transmite CJ Alba. Lucrările ce vor fi finanţate sunt de reabilitare şi modernizare drumuri şi străzi, la reţeaua de canalizare, imobile ale primăriilor şi şcolilor.

Pe listă nu se află municipiile Alba Iulia, Blaj, Sebeş sau oraşul Teiuş, care, potrivit reprezentanţilor CJ Alba, nu au proiecte depuse pe Ordonanţa 28 (finanţări de la stat pentru lucrări de infrastructură: reabilitare drumuri locale şi străzi, apă-canal, clădiri). Cele mai mari sume, de peste 20 milioane lei fiecare, sunt repartizate comunelor Arieşeni şi Bistra din Munţii Apuseni, pentru reabilitare drumuri.

Lista primăriilor care primesc bani pentru investiţii de infrastructură:

1. Abrud: reabilitare străzi A. Iancu, L.Blaga, Traian, Aleea Zorilor, Florilor, Plopului, Copiilor, Trandafirilor, Rozelor, Parcului, Republicii – 370.492,38 lei

Abrud: reabilitarea strazilor in orasul Abrud – 1.647.254,44 lei

2. Aiud: canalizare ape pluviale Cartier Gh. Doja în municipiul Aiud – 2.584.225,07 lei

3. Arieşeni: realizare şi modernizare Primăria Arieşeni, comuna Arieşeni, – 1.996.176,93 lei

Arieşeni: reabilitare drumuri comunale in comuna Arieseni – 20.859.003 lei lei

4. Baia de Arieş: modernizare DC1: Baia de Arieş – Cioara de Sus de la km 0+200 – km 2+717, oras Baia de Arieş – 192.651,95 lei

5. Bistra: asfaltare drum comunal DC 97 Bistra – Poiană, comuna Bistra, judeţul Alba – 21.192.047 lei

6. Blandiana: modernizare drumuri comunale şi străzi în localităţile Blandiana şi Acmariu, comuna Blandiana, judeţul Alba – 3.418.707,57 lei

7. Bucium: asfaltare DC 149 km 0 la 2,6 intravilan sat Valea Abruzel, comuna Bucium, jud. Alba – 530.485 lei

8. Cetatea de Baltă: modernizare străzi în comuna Cetatea de Baltă, judeţul Alba – 936.055 lei

9. Ciugud: canalizare menajera zona industriala, comuna Ciugud judetul Alba – 753.451,78 lei

10. Ciuruleasa: modernizare drumuri comunale Buninginea Gheduleşti, Morăreşti, aparţinănd comunei Ciuruleasa, judeţul Alba – 1.809.198,50 lei

11. Cîmpeni: reabilitare şi modernizare clădire pentru şcoală generală Cîmpeni, strada Transilvaniei nr.4 – 200.000 lei

Cîmpeni – Modernizare drum comunal DC 141: (DN 75) – Valea Bistrii – Dealu Capsei km 0+000 – km 3+400 – 1.114.130 lei

12. Crăciunelu de Jos – Modernizare infrastructură rutieră în comuna Crăciunelu de Jos – 1.416.207,90 lei

13. Cricau – Reabilitare DC72: DJ 107H Craiva – Piatra Craivei, km 0+000 – km 0+800, localitatea Craiva, comuna Cricau, judetul Alba – 471.767,81 lei

14. Cut – Înfiinţare sistemului de colectare şi tratare ape uzate în localitatea Cut, jud. Alba – 1.766.727 lei

15. Daia Română – Îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local sat Daia Română, comuna Daia Română, judeţul Alba – 1.025.329,26 lei

16. Galda de Jos – Modernizare străzi zona Dispensarul uman şi brutărie, în localitatea Galda de Jos, comuna Galda de Jos, judeţul Alba – 622.599 lei

17. Horea – Modernizare drum comunal DC 125: Horea – Mănceşti – Fericet – 5.777.824 lei

Horea – Modernizare drum comunal DC 204 (Drumul lui Iovan) Horea – Buteşti – Giurgiuţ – Zînzeşti – 6.689.465 lei

18. Ighiu – Modernizare strazi in comuna Ighiu, satele: Ighui, Ighiel, Telna, Bucerdea Vinoasa si Sard – 3.735.285 lei

19. Livezile – Alimentare cu apă comuna Livezile etapa II şi racord electric – 405.599,02 lei

20. Lunca Mureşului – Reabilitare conducte stradale de apă în comuna Lunca Mureşului – judeţul Alba – 1.107.425 lei

Lunca Mureşului – Reabilitare drum comunal DC 2: DC 107F ( Lunca Mureşului) – Gura Ariesului, km 1+690,87 – km 5+050 comuna Lunca Mureşului – 1.629.015 lei

21. Lupsa – Reabilitare DC 98 Muşca – Văi – Ţofu , comuna Lupsa – 4.154.744 lei

22. Meteş – Modernizare infrastructură rutieră în comuna Meteş – 629.365,65 lei

23. Mihalt – Retea de canalizare si statie de epurare în localitatea Mihalt, comuna Mihalt, judeţul Alba – 2.053.794,53 lei

24. Ocna Mureş – Lucrări de modernizare a străzilor Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Brazilor şi 1 Mai din oraşul Ocna Mureş – 1.273.435,32 lei

25. Ocoliş – Reabilitare drum comunal DC 184, comuna Ocoliş, judeţul Alba – 1.768.681 lei

26. Poşaga – Modernizare drumuri vicinale în comuna Poşaga, judeţul Alba – 1.127.047,02 lei

27. Roşia de Secaş – Reţea de canalizare menajeră şi staţie epurare localitatea Roşia de Secaş – 741.644 lei

28. Sălciua – Modernizare infrastructură rutieră în comuna Sălciua – DC 130 – 996.629,75

29. Scărişoara – Reabilitare drum comunal DC 133: Lazesti – Fata Lazesti in comuna Scărişoara, judetul Alba – 6.544.841,00

30. Sîncel – Modernizare drum vicinal Iclod – Pănade şi str. Principală în localitatea Pănade,comuna Sîncel – 718.331,44

31. Sohodol – Moderniza DC 121 Calea – Peleş, comuna Sohodol, judeţul Alba – 1.152.627,97

32. Stremţ – Modernizare străzi în comuna Stremţ, judeţul Alba – 4.593.434,00

33. Şugag – Modernizare str. Luncii, comuna Şugag, judeţul Alba – 11.322,27

34. Unirea – Reţea de canalizare menajeră şi staţie de epurare comuna Unirea – 760.820,00

Unirea – Reţea de alimentare cu apă potabilă a localităţilor Unirea I, Unirea II, Inoc, Măhăceni, Dumbrava, comuna Unirea – 2.748.675,26

35. Vadu Motilor – Modernizare drum sătesc, DC 94, Popeştii de Jos – Lăzeşti           – 2.836.518,33

36. Valea Lungă – Modernizare drum comunal DC 33, Lunca – Lodroman şi str. Tricolorilor în comuna Valea Lungă, judeţul Alba – 276.926,88

37. Zlatna – Modernizare infrastructură rutieră în oraşul Zlatna – Etapa I – 2.750.177,58

Cu investiţii de 150 milioane euro, Alba Iulia este pe primul loc în rândul capitalelor de judeţ la bani europeni cheltuiţi pe cap de locuitori

 

Consiliul Judeţean Alba împarte 12 milioane de lei din excedentul bugetar pentru investiţii

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite