Persoană dată dispărută în Maramureş, găsită într-o grotă din Apuseni. Ce au descoperit poliţiştii

Persoană dată dispărută în Maramureş, găsită într-o grotă din Apuseni. Ce au descoperit poliţiştii

Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii din Câmpeni - Alba l-au identificat pe un bărbat din judeţul Maramureş, care era dat în urmărire după ce, în data de 4 noiembrie 2019, a dispărut de la domiciliul său.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit IPJ Alba, la data de 21 noiembrie 2019, în jurul orei 20,30, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Câmpeni, în timp ce patrulau pe DN 75, la ieşire din comuna Albac spre Scărişoara, au observat, la o distanţă de aproximativ 15 metri de DN 75, în scobitura unei stânci, o persoană a cărei prezenţă în zonă nu era justificată. 
 
Bărbatul era incoerent în vorbire, nu avea asupra sa documente de identificare şi   într-o stare de sănătate destul de precară. Bărbatul a fost condus la spital, iar poliţiştii au demarat activităţile, în vederea identificării lui. 
 
În urma cercetărilor efectuate s-a reuşit stabilirea identităţii acestuia, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş, care era dat în urmărire, la nivel naţional, ca urmare a dispariţiei sale de la domiciliu, în data de 4 noiembrie 2019.  Acesta va fi încredinţat familiei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: