21 iunie: Este cerută recunoașterea oficială a limbii române în Transilvania, apare Imnul României

Ziua solstițiului de vară este una marcantă, în istoria României și a românilor. În 1872, memorandumul de la Blaj cere recunoașterea limbii române, ca limbă oficială în Transilvania. Tot pe 21 iunie, Andrei Mureşanu publică poezia „Un răsunet”, ale cărei versuri au devenit, astăzi, Imnul național.

Andrei Mureşanu publică poezia „Un răsunet”, ale cărei versuri au devenit, astăzi, Imnul național

Solstiţiul de vară: Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului

Va avea loc, anul acesta, la ora 17 și 58 de minute.

Există două solstiții în fiecare an: solstițiul de vară și solstițiul de iarnă. Solstițiul de vară are loc în jurul datei de 21 iunie, în emisfera nordică și în jurul datei de 21 decembrie, în emisfera sudică.

Solstițiul de vară este momentul în care ne bucurăm de cea mai lungă zi din an, deoarece Soarele ajunge la poziția sa cea mai înaltă pe cer. După solstițiul de vară, zilele încep să se scurteze treptat și noaptea să crească, până la solstițiul de iarnă.

Ziua Internațională a Sărbătorii Solstițiului a fost instituită de către Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru a celebra importanța culturală și spirituală a acestui eveniment astronomic. Scopul acestei zile este de a evidenția diversitatea culturilor și tradițiilor legate de sărbătorirea solstițiului în diferite părți ale lumii.

Sărbătorirea Solstițiului de vară are o istorie îndelungată și este asociată cu multe tradiții și ceremonii speciale, multe dintre ele avându-și rădăcinile în vechile festivaluri păgâne, în care oamenii sărbătoreau și adorau Soarele și puterea sa.

Astăzi, sărbătorirea solstițiului de vară poate implica dansuri, cântece, ceremonii de foc, festivaluri de muzică și multe alte activități, care aduc oamenii împreună, pentru a celebra o zi specială.

1848: Apar versurile Imnului României

A apărut poezia „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, poezie cunoscută sub titlul „Deşteaptă-te, române!”, actualul Imn naţional al ţării noastre.

Originea Imnului României, află în perioada Revoluției de la 1848 și în lupta pentru independență a României. Textul poeziei „Un răsunet” au fost scrise de către poetul Andrei Mureșanu în anul 1848, în timpul Revoluției de la 1848, care a avut loc în Principatele Române Unite, Moldova și Țara Românească. Mureșanu a scris versurile în limba română, având ca sursă de inspirație dorința de libertate și de unire națională.

Melodia imnului a fost compusă de către muzicianul Anton Pann, fiind adaptată din cântecul popular „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Acest cântec era fredonat de revoluționarii de la 1848 și a devenit o melodie simbol a luptei pentru independență.

Imnul a fost adoptat, oficial, în anul 1990, după căderea regimului comunist și revenirea la democrație. Versurile inițiale, scrise de Andrei Mureșanu au suferit unele modificări în perioada comunistă, pentru a se potrivi ideologiei regimului. După revoluție, versurile originale au fost restabilite.

Încă de la momentul apariției, cântecul „Deșteaptă-te, române!” a fost foarte îndrăgit și i-a însoțit pe români în toate momentele cele mai grele ale istoriei lor, insuflându-le curaj.

1872: Cererea de recunoaștere oficială a limbii române, în Transilvania

Fruntaşii politici români din Transilvania au dat publicităţii un memoriu, prin care se cerea recunoaşterea limbii române ca limbă oficială şi o nouă lege electorală.

La data de 21 iunie 1872, fruntaşii politici români s-au întâlnit la Blaj, unde au redactat un memorandum, prin care cereau o serie de drepturi pentru români. Prin acesta se cerea: recunoaşterea limbii române ca limbă oficială alături de cea maghiară, cum se decretase în Dieta din 1863-1864; o nouă împărţire administrativă în comitate, scaune şi districte, cum se hotărâse în aceeaşi dietă; o nouă lege electorală pentru toate clasele sociale; primirea românilor în funcţiile publice; libertatea, reciprocitatea şi autonomia Bisericii române şi remuneraţia clerului român de către stat; autonomia şcolilor confesionale, fondarea şi subvenţionarea din partea statului a unor instituţii culturale pentru români şi altele.

Ioan Raţiu, Ilie Măcelaru, George Bariţiu şi Mitropolitul Blajului, Ioan Vancea, s-au numărat printre cei care au semnat memoriul.

Din păcate, nu s-au obţinut rezultatele dorite, astfel că lupta românilor pentru drepturile care li se cuveneau a continuat.

1888: S-a născut Horia Furtună, poet, dramaturg şi prozator

S-a născut la Focşani, jud. Vrancea, potrivit site-ului www.poeziile.com.

A semnat şi cu pseudonimele Horia Făget, Mercator, Ariel, Aghiuţă, Ion Dracu, Mefi stofel, Const. Paul. Şi-a petrecut copilăria la Constanţa, unde a învăţat greaca şi turca, dar şcoala o face la Bucureşti. „Dicţionarul Scriitorilor Români” (Ed. Albatros, 2001) menţionează că Horia Furtună debutează cu poezia „Prietenii”, în 1902, în revista „Carmen”, apoi, în 1903, publică versuri şi proză în „Adevărul”, iar în 1904, o poemă „eroi-comică” în suplimentul pentru copii al ziarului, proză în „Comoara tinerimei” (1905), o parodie şi o baladă, în 1906, în revista „Din liceu”.

Horia Furtună a luat bacalaureatul, în 1906, la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, şi a urmat, la Paris, Facultatea de Drept şi Filosofi e. La Paris i-a cunoscut pe Al. Macedonski, E. Lovinescu, Em. Ciomac şi Victor Eftimiu; a fost coleg cu Mircea Djuvara şi a legat o prietenie durabilă cu Ion Pillat. În 1909 obţine licenţa în drept, ce-i este echivalată, în 1915, la Facultatea de Drept din Iaşi, cu diploma de doctor în drept.

În „Flacăra”, între 1914 şi 1916, a tipărit câteva din cele mai bune poeme ale sale („Balada lunii”, „Menhirii”, „Sărmanul Yorick”), precum şi fragmente din romanul „Henri Loria” (publicat sub titlul „Iubita din Paris”).

Combatant în Primul Război Mondial, s-a afl at printre ofi ţerii captivi duşi în lagărul de la Stralsund, pe o insulă din Marea Baltică. După război, înscris în Baroul de Ilfov, liberal, secretar benevol al lui Ionel Brătianu, mason, Horia Furtună ajunge prefect şi deputat de Ilfov (1919, 1922 şi 1927), iar în 1931 şi 1932 prefect al judeţului Buzău.

A condus foaia economică „Democraţia” (1920); alături de Ion Pillat şi Tudor Arghezi a participat la înfiinţarea revistei „Cugetul românesc” (1922-1924); în 1930 a fost director al cotidianului liberal „Mişcarea”. Versuri, cronică literară, însemnări teatrale, proză şi încercări dramatice semnează în „Adevărul literar şi artistic”, „Catedra” (Galaţi), „Carnet literar” (Buzău), „Cele trei Crişuri”, „Curentul”, „Dâmboviţa”, „Excelsior”, „Gorjanul”, „Radio”, „Radio România”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Rampa”, „Universul”, „Universul literar”, „Viaţa literară”, „Vremea” ş.a. În 1924 şi 1927 i-au apărut două piese de teatru în versuri, „Făt-Frumos” şi „Păcală”, şi, în 1934, romanul „Iubita din Paris” (distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români).

Postum, în 1967, antologia intitulată „Balada lunii” îi va aduna poemele. Din noiembrie 1928, când s-a inaugurat postul de radio naţional, timp de un sfert de veac, a lucrat în cadrul Radiodifuziunii. A lăsat trei piese de teatru în manuscris: „Nicolae Bălcescu”, „O seară la teatru” şi „Băieţi buni”. A murit la Bucureşti. (CAN)

1920: S-a născut actorul Puiu Călinescu

Alexandru Călinescu, pe numele său real, s-a născut la 21 iunie 1920 în Bucureşti. Părinții săi au fost actorul Jean Tomescu şi Fotina Călinescu, muncitoare la o fabrică de ţigarete. La vârsta de 5 ani, după moartea mamei, care avea doar 23 de ani, şi cu un tată care nu îl va recunoaşte drept fiu al său, a fost crescut de bunica din partea mamei, apoi de allţi unchi şi mătuşi, potrivit Rador.

Are parte de o copilărie grea, iar în adolescență începe să lucreze lipind afişe pentru spectacole. Debutează, apoi, în cariera artistică jucând în „revistele” de cinematograf care prefaţau cândva, în sălile de cinema, proiecţia unui film. Este remarcat de profesorul de canto Mihai Vulpescu, care îi va facilita intrarea la Ateneul Popular unde Puiu făcea teatru, cânta, scria texte şi chiar a ajuns preşedintele comitetului Ateneului Popular. Ulterior, Nicu Kanner l-a luat la Teatrul Baraşeum, pentru ca, mai târziu, să fie distribuit într-un spectacol la teatrul Gioconda, pe Lipscani.

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a dezertat, după ce se prezentase pentru înrolare la un regiment din Târgovişte. În anul 1948, va intra în echipa Teatrului „Constantin Tănase” – teatrul Savoy la acea vreme – , care l-a consacrat şi căruia artistul i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii.

A jucat în spectacolele de revistă „Sonatul lunii” – primul scenariu pentru un astfel de spectacol pe care l-a scris – , „Frumosul din pădurea… zăpăcită”, „Eu vă fac să râdeţi!”, „E nemaipomenit!”, „Omul care aduce râsul”, „Bărbatul fatal”, „Superman”, „O seară la Boema”.

A fost distribuit în numeroase scenete la teatru şi la televiziune, precum „Azilul MacFerlan”, „Fără mănuşi”, „Şi Ilie face sport”, „Cer cuvântul!”, „Un băiat iubeşte o fată”, „Ca la Revistă”, „Pagini alese din Revista de altădată”, „Nicuţă… la Tănase”, „Femei… femei… femei…”, „Restaurant de lux”, „Uimitoarele aventuri ale lui Spirache”, „Magazin de stat”, „Bimbirică”, „Nu servim în stare de ebrietate!”, „În gară”, „Inspecţie”, „Ora de gimnastică”, „Bujor al 12-lea”.

Puiu Călinescu s-a aflat în distribuţia a numeroase producţii pentru marele ecran, printre acestea aflându-se debutul său cinematografic, „Ilie în luna de miere” (1954), apoi „…Și Ilie face sport” (1954), „Şofer de mare viteză” (1955), „Directorul nostru” (1955), „O poveste obişnuită… o poveste ca în basme” (1959), „O zi pierdută” (1960), „Celebrul 702” (1961), „S-a furat o bombă” (1962), „Sub cupola albastră” (1962), „Vacanţă la mare” (1962), „Un surâs în plină vară” (1963), „De-aş fi… Harap Alb” (1965), „Corigenţa domnului profesor” (1966), „Faust XX” (1966), „Împuşcături pe portativ” (1967), „Balul de sâmbătă seară” (1967), seria „Brigada Diverse” (1970, 1971) – care îi va aduce celebritatea, rolul Trandafir din serie, unde a jucat alături de Dem Rădulescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Reka Nagy, Sebastian Papaiani, Ștefan Bănică, fiind interpretat remarcabil -, „Fraţii Jderi” (1974), „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Nea Mărin miliardar” (1979), „Expresul de Buftea” (1979).

A și scris pentru televiziune scenariile producţiilor „Informații-gara” (1971) şi „La un restaurant de lux” (1994).

A fost căsătorit cu Victoria Călinescu cu care a avut doi copii, pe Carmen Călinescu și pe Silvia Călinescu. Moare pe 16 mai 1997, la București, din cauza unei insuficienţe cardiace.

922: A murit Tache Ionescu, om politic român

S-a născut la data de 7 octombrie 1882, în satul Valea lui Alb din județul Dâmbovița, într-o familie de țărani. În tinerețe, Tache Ionescu a fost un tânăr dornic de cunoaștere și a obținut o bursă pentru a studia la Școala Normală Superioară din București, unde și-a început formarea academică. Ulterior, a urmat studii la Sorbona din Paris.

Întors în România, Tache Ionescu a devenit profesor la Universitatea din București și și-a câștigat reputația ca un intelectual de frunte. El a fost unul dintre fondatorii Partidului Național Liberal (PNL) și a fost ales deputat în Parlamentul României, în anul 1912.

Tache Ionescu a fost un susținător al modernizării țării și a promovat idei democratice și reforme sociale. În anii '30, Tache Ionescu a devenit unul dintre liderii grupării politice cunoscute sub numele de „Generația de la 1910”, care a militat pentru modernizarea României și adaptarea la valorile europene.

În 1938, Regele Carol al II-lea a instaurat un regim autoritar și a suspendat activitatea partidelor politice, inclusiv a PNL. Tache Ionescu s-a retras din viața politică și s-a concentrat pe activitatea academică și scris. A murit la vârsta de 57 de ani.

1938: S-a născut Michael M. Richter, matematician şi om de ştiinţă 

Richter s-a născut la Berlin într-o familie educată: tatăl său a fost doctorul Paul Kurt Richter, iar bunicul a fost dr. Carl Greiff.

Richter a studiat matematica 1959–1965 la Universitatea din Münster și la Universitatea din Freiburg, unde și-a terminat doctoratul în logica matematică sub supravegherea lui Walter Felscher. După ce a predat la Universitatea din Texas din Austin, a fost profesor de matematică la RWTH Aachen din 1975 până în 1986, conform Wikipedia. În 1986, a preluat catedra de informatică la Universitatea din Kaiserslautern, unde a predat până la pensionare în 2003.

A fost specializat în logica matematică, îndeosebi în analiza non-standard şi în inteligenţa

artificială, în sistemele bazate pe cunoaştere şi raţionamentul bazat pe caz (CBR, Fallbasiertes Schließen).

A avut 65 de doctoranzi și 296 de masteranzi în timpul carierei sale, dintre care mulți dețin acum funcții academice titulare în diferite părți ale lumii. Este autorul a nouă cărți, dintre care cea mai recentă este „Raționamentul bazat pe caz”, un manual publicat cu Springer Verlag. Fiul său Peter P. Richter (născut în 1976) este geolog cu diplomă de doctorat de la Universitatea din Mainz, în prezent angajat la Universitatea din Kiel. A murit pe 10 iulie 2020, la vârsta de 82 de ani.

1943: S-a născut Andrei Șerban, regizor român de teatru și film

S-a născut la București, România. A studiat regia la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, unde a absolvit în 1966. După terminarea studiilor, și-a început cariera ca regizor la Teatrul Bulandra. Aici a pus în scenă numeroase piese de teatru, obținând recunoaștere pentru originalitatea și creativitatea sa. Totuși, în anii '70, a fost nevoit să părăsească România din cauza regimului comunist și a emigrat în Statele Unite ale Americii.

În SUA, Andrei Șerban și-a continuat cariera în teatrul experimental, lucrând cu diverse companii și instituții renumite, cum ar fi „New York Shakespeare Festival”, „Lincoln Center Theater” și „La MaMa Experimental Theatre Club”. De-a lungul carierei sale, Șerban a regizat o gamă largă de piese, atât clasice, cât și contemporane. Printre cele mai notabile producții ale sale se numără „Crimă și pedeapsă” de Fyodor Dostoevsky, „Hamlet” de William Shakespeare și „Cei doi gemeni venețieni” de Carlo Goldoni. De asemenea, a pus în scenă numeroase opere, inclusiv "Carmen" de Georges Bizet și „Căsătoria lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Este considerat un maestru al regiei și unul dintre cei mai importanți regizori ai timpurilor moderne.

1963: Cardinalul Giovanni Montini este ales Papă

Giovanni Montini, cunoscut mai târziu sub numele de Paul al VI-lea, a fost ales într-un moment de mare importanță pentru Biserica Catolică, în anul 1963, la doar două săptămâni după moartea predecesorului său, Papa Ioan al XXIII-lea.

Montini s-a născut pe 26 septembrie 1897 în localitatea Concesio, din provincia Brescia, Italia. El a fost un diplomat și cardinal italian respectat înainte de a deveni Papă. A servit, de asemenea, în cadrul Curiei Romane și a deținut diverse funcții în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului.

Alegerea lui Giovanni Montini ca Papă a venit într-un moment de schimbare semnificativă pentru Biserica Catolică. Papa Ioan al XXIII-lea inițiase Conciliul Vatican II, un eveniment major în istoria Bisericii, care avea să redefinească relația Bisericii Catolice cu lumea modernă.

La 21 iunie 1963, cardinalii adunați în cadrul conclavului l-au ales pe Giovanni Montini drept noul Papă. El și-a dorit numele Paul al VI-lea, în onoarea Sfântului Paul și a devenit al 262-lea papă al Bisericii Catolice.

Pontificatul lui Paul al VI-lea a fost unul plin de provocări și schimbări semnificative. El a continuat munca începută de Papa Ioan al XXIII-lea în cadrul Conciliului Vatican II, susținând reformele în cadrul Bisericii și promovând dialogul ecumenic cu alte confesiuni creștine. De asemenea, el a devenit primul Papă care a vizitat țări precum Statele Unite ale Americii și Israelul.

Una dintre cele mai importante și controversate decizii ale sale a fost publicarea enciclicei „Humanae Vitae”, în 1968, care a reiterat opoziția Bisericii față de contracepția artificială.

Pontificatul lui Paul al VI-lea a durat până la moartea sa, în 1978.

1982: S-a născut Prințul William, duce de Cambridge, Prinț al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

William Arthur Philip Louis s-a născut în 1982 la Spitalul St. Mary din Londra. A primit titlul de Prinț al Țării Galilor la naștere și a fost botezat în capela privată a Palatului Buckingham.

Este absolvent al Universității St. Andrews din Scoția, cu o diplomă de licență în Geografie.

După absolvire, a urmat o carieră militară în Forțele Aeriene Regale Britanice (RAF), unde a obținut rangul de pilot de elicopter de luptă.

În aprilie 2011, William s-a căsătorit cu Catherine Middleton, acum cunoscută sub numele de Ducesa de Cambridge. Cuplul are trei copii: Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

1983: S-a născut Edward Snowden

Edward Snowden este un fost analist de sisteme și fost contractor al Agenției de Securitate Națională (NSA) din Statele Unite ale Americii. El a devenit cunoscut în 2013, atunci când a dezvăluit informații clasificate ale NSA, cu privire la supravegherea în masă efectuată de agenție asupra cetățenilor americani și ai altor țări. Aceste dezvăluiri au generat un puternic impact global și au ridicat întrebări cu privire la protecția vieții private și la limitele supravegherii guvernamentale.

Snowden a lucrat pentru mai multe companii contractante ale NSA, inclusiv Dell și Booz Allen Hamilton. Ca analist de sisteme, el avea acces la informații clasificate și a aflat despre programele de supraveghere în masă ale guvernului american, cum ar fi programul PRISM, care colecta date de la utilizatorii marilor companii de tehnologie.

În iunie 2013, Snowden a părăsit Statele Unite și a dezvăluit public informațiile clasificate prin intermediul presei. Unii îl consideră un erou și un apărător al drepturilor omului și al transparenței, în timp ce alții îl văd ca pe un trădător și un risc pentru securitatea națională.

1985: S-a născut Lana Del Rey, cântăreață americană

Lana Del Rey, pe numele său adevărat Elizabeth Woolridge Grant, este o cântăreață, textieră și actriță americană. S-a născut pe 21 iunie 1985 în New York.

Lana Del Rey a crescut într-o familie modestă și și-a manifestat pasiunea pentru muzică încă din copilărie. După absolvirea liceului, a studiat filozofia la Fordham University, dar a decis să se dedice carierei muzicale.

În 2011, a lansat single-ul său de debut, „Video Games”, care a devenit viral și a atras atenția criticii și a publicului.

Acest succes a condus la lansarea albumului său de debut, intitulat „Born to Die”, în 2012. Albumul a fost bine primit, obținând vânzări excelente și ocupând primele poziții în clasamentele muzicale din întreaga lume.

Lana Del Rey este recunoscută pentru stilul său unic, care combină elemente de muzică indie pop, rock și trip hop, cu influențe ale anilor '50 și '60. De-a lungul carierei sale, Lana Del Rey a lansat mai multe albume de succes, printre care se numără „Ultraviolence” (2014), „Honeymoon” (2015), „Lust for Life” (2017) și „Norman Fucking Rockwell!” (2019).

În afară de muzică, Lana Del Rey a jucat și în câteva filme și seriale, precum „The End of the Tour" (2015) și „Twin Peaks” (2017).

1988: A murit George Ivaşcu, critic literar și publicist

S-a născut în comuna Cerţeşti, jud. Galaţi. A absolvit Liceul la Bârlad (1922-1929); licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofi e a Universităţii din Iaşi (1933) şi doctor în ştiinţe fi lologice (1975), se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

A debutat în revista „Manifest” (1943), cu o cronică la romanul lui Ionel Teodoreanu „Crăciunul de la Silvestri”. A fost colaborator la: „Gândul vremii”, „Lumea”, „Iaşul”, „Însemnări ieşene”, „Jurnalul literar” (secretar de redacţie), „Tribuna poporului”, „Victoria” (redactor responsabil), „România liberă”, „Luceafărul”, „Analele Universităţii Bucureşti”, „Revue roumaine” (redactor responsabil), „Arcades” (redactor responsabil). A fost redactor-şef la „Contemporanul” (1955- 1971) şi la „Lumea” (1963-1966).

Director al revistei „România literară” din 1971. Membru al Consiliului Ziariştilor; responsabilul Centrului Român al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari (Paris; din 1971) şi membru în Comitetul Executiv al acesteia; membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. Şeful Catedrei de Istoria Literaturii Române a Universităţii din Bucureşti (1958-1968).

Cercetător literar laborios şi competent, şi, de asemenea, un gazetar dintre cei mai înzestraţi, a abordat în cărţile sale teritorii întinse ale literaturii române. A publicat volumul de eseuri critice intitulat „Confruntări literare” (I-III, 1966-1988); studii monografi ce: „Titu Maiorescu” (1972), „Dobrogeanu-Gherea” (1972), „Nicolae Filimon” (1977); publicistică: „Jurnal ieşean” (1971), „101 tablete” (1974), „Profi l de epocă” (1981); antologii: „Refl ector peste timp” (I, 1964), „Din istoria teoriei şi a criticii literare româneşti” (I, 1967).

Autor al „Istoriei literaturii române” (vol. I, 1969), pentru care a fost distins cu Premiul Academiei Române. De asemenea, a îngrijit mai multe ediţii din scrierile lui Lucian Blaga şi C. Dobrogeanu-Gherea. În 1969 şi 1971 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. A murit la Bucureşti.

1995: „Strategia naţională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană”

Este semnată Declaraţia de la Snagov privind „Strategia naţională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană”, document ce va însoţi cererea de aderare a României la UE.

FOTO Shutterstock

Documentul a fost semnat de preşedintele României, Ion Iliescu, de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, de prim-ministru, de liderii de partide: PDSR, PNŢCD, PD (FSN), PUNR, UDMR, PRM, PAC, PSM, PL’93, PSDR, PER, PDAR, PNL-CD, de Tudorel Postolache, preşedintele Comisiei de elaborare a strategiei.