Alegeri SUA 2020. Ce ar însemna o victorie a democratului Joe Biden la Casa Albă

Alegeri SUA 2020. Ce ar însemna o victorie a democratului Joe Biden la Casa Albă

Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden

Multe dintre principelele probleme ale lumii nu se vor schimba ca rezultat al schimbării administraţiei sau a tonului adoptat de Washington în caz că învingător în alegerile din 3 noiembrie va fi democratul Joe Biden.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mulţi dintre liderii lumii, disperaţi să scape peşedinţia Trump, sunt avertizaţi că venirea la Casa Albă a democratului Joe Biden nu va însemna o întoarcere la ceea ce a fost îniante de 2016, ci ar putea să aducă noi provocări. Rusia va continua să se amestece în alegerile din străinătate, China va continua să pretindă un rol pe măsura bogăţiei şi a puterii sale militare, Europa va continua să contribuie foarte puţin la propria apărare, un Orient Mijlociu reconfigurat va rămâne încă un câmp de luptă al disputelor dintre secte şi al celor de ordin social şi etnic, iar Coreea de Nord şi Iranul vor continua să-şi urmărească ambiţiile nucleare”, scrie „ New York Times“.  
 
Cu faţa spre americani
 
Biden poate părea să personifice un atlantism nostalgic din vechea şcoală a politicii externe americane, însă proiectul platformei politice a democratului reflectă  influenţa stângii progresiste şi un efort de a absorbi lecţiile din înfrângerea şocantă din 2016 a lui Hillary Clinton. Mulţi dintre consilierii de politică externă din epoca Obama s-au grupat acum în jurul lui Biden şi spun că totul s-a schimbat faţă de 2016. Afectaţi de înfrângerea lui Hillary Clinton, ei recunosc cerinţa americanilor  de a duce o politică externă care să-i ajute în viaţa de zi cu zi. 
 
William Burns, fost oficial al departamentului de stat sub conducerea lui Obama şi unul dintre numeroşii consilieri ai lui Biden, a scris recent: „Bunăstarea clasei de mijloc americane ar trebui să fie motorul care conduce politica noastră externă. Suntem aşteptaţi pentru o corecţie istorică a cursului la noi acasă“.  Jeremy Shapiro, cercetător principal la Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR), spune, de asemenea, că a existat o presiune asupra democraţilor pentru ca politica lor externă să fie mai relevantă pentru viaţa americană de zi cu zi. „A existat acest sentiment că în administraţia Obama politica externă era un joc al elitelor fără legătură cu existenţa cotidiană a americanilor. Schimbarea de la Obama la Biden este aceea că acesta se va concentra mai mult pe America ”. 
 
Politica transatlantică
 
Fără a ameninţa cu războaie comerciale , platforma Biden sugerează un nou scepticism cu privire la globalism şi la liberul schimb. O doctrină Biden de încetare a „războaielor pentru totdeauna” şi protejarea muncitorilor americani de concurenţa chineză ar necesita angajamente militare şi economice colective din partea UE, pe care Europa este încă slab echipată să le îndeplinească, au remarcat specialiştii în politică externă. Biden nu ar ameninţa să renunţe la NATO, dar, ca majoritatea preşedinţilor SUA, ar cere Europei să contribuie financiar mai mult.
 
 O ţară care are motive să se teamă de Biden mai mult decât altele este Marea Britanie. Potrivit lui Ben Rhodes, consilierul adjunct pentru securitate naţională al lui Obama, echipa Obama-Biden a văzut Brexitul ca fiind „calamitate“. Potrivit lui Mark Leonard, director ECFR, echipa Biden „nu vede Londra ca un canal util pentru influenţarea UE, ceea ce înseamnă că îşi pierde o parte din utilitate. „Ei sunt pragmatici şi vor colabora cu Marea Britanie, dar nu vor depune eforturi pentru a obţine un acord comercial cu Marea Britanie şi vor pune relaţiile cu UE înaintea celor cu Londra. ”
 
Sprijinul pentru războiul Arabiei Saudite din Yemen s-ar încheia, în Irak va fi păstrată  „o prezenţă militară concentrată pentru a învinge Statul Islamic şi o unitate antiteror în Siria“. Platforma lui Biden prevede o retrage „în mod responsabil” din Afganistan, dar nu este dat un calendar. În ceea ce priveşte Iranul, cele trei state europene - Franţa, Germania şi Marea Britanie – pot răsufla uşurate : platforma democrată favorizează revenirea la „respectarea reciprocă” a acordului nuclear. 
 
În schimb, vor  dispărărea „ insultele sfruntate ale lui Trump, mişcările lui imprevizibile şi opiniile exprimate în propriul său avantaj“. Astfel, Statele Unite ar avea şansa să îşi reclame cel puţin o parte din autoritate, iar ambiţioşii dictatori s-ar simţi mai puţin în largul lor, notează NYT.
 
Biden a promis deja să reintre în Acordul de la Paris pe tema climei, precum şi în alte foruri internaţionale, precum OMS, şi să înceapă să repare relaţiile cu aliaţii jigniţi”, mai notează ziarul american, concluzionând: „Dacă Trump va fi reales, el va conchide că este mandatat să-şi continue politica disfuncţională, iar lumea nu va putea decât să ajungă la concluzia că aceşti ultimi patru ani nu au fost o simplă aberaţie, şi vor trebui să mai suporte încă patru ani”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările