Moscova recunoaşte că soldaţii capturaţi în estul Ucrainei sunt veterani ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moscova a recunoascut că soldaţii capturaţi sunt ruşi, dar susţine că nu mai fac parte din armată
Moscova a recunoascut că soldaţii capturaţi sunt ruşi, dar susţine că nu mai fac parte din armată

Ministerul Apărării de la Moscova a recunoscut marţi că soldaţii capturaţi în estul Ucrainei sunt ruşi, însă susţine că nu mai fac parte din armată şi că au plecat să lupte în Donbass pe cont propriu, ca voluntari. Într-un clip video difuzat de Kiev, unul dintre cei doi soldaţi ruşi susţine că este încă sergent într-o brigadă a trupelor de elită din armata Federaţiei Ruse.

Decizia Kremlinului de a recunoaşte că soldaţii sunt într-adevăr cetăţeni ruşi reprezintă doar o jumătate de victorie pentru Guvernul de la Kiev, care a repetat neîncetat de la izbucnirea conflictului separatist din est că Rusia trimite soldaţi în regiune. Faptul că Ministerul rus al Apărării a subliniat că este, de fapt, vorba despre doi veterani întăreşte ipoteza că soldaţii sunt eliberaţi - în acte - din serviciul militar înainte de a fi trimişi în Ucraina, informaţie susţinută de Kiev şi reluată şi în raportul realizat de opozantul rus Boris Nemţov înainte de a muri şi publicat postum. 

Cei doi soldaţi ruşi capturaţi în apropiere de Lugansk, Alexander Alexandrov şi Evgheni Ierofeiev, „nu erau soldaţi activi în forţele armate ruse la momentul capturării lor, la 17 mai”, a declarat Igor Konaşenkov, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, citat de „The Moscow Times”. 

Oficialul rus nu a precizat însă până când au făcut cei doi soldaţi parte din armata rusă. Separatiştii din Lugansk susţin că ruşii făceau parte din „miliţie”, publicând copii ale legitimaţiilor militare separatiste, ambele emise în 2015. 

Guvernul de la Kiev i-a identificat pe cei doi soldaţi ruşi ca membri ai GRU, serviciul de informaţii externe al armatei ruse, şi a dat publicităţii un clip video în care Alexandrov recunoaşte că este sergent în forţele armate ruse şi că face parte din ceea ce numeşte „o misiune de spionaj a forţelor speciale ruse”. 

„Atât noi, cât şi Ministerul Apărării am subliniat în repetate rânduri că nu există soldaţi ruşi activi în Donbass”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. 

„Vă spun deschis şi fără ambiguităţi: nu există soldaţi ruşi în UCraina”, a declarat şi preşedintele Vladimir Putin în timpul sesiunii anuale televizate de întrebări şi răspunsuri cu publicul. 

Cu toate acestea, Putin a negat la fel de clar şi fără ambiguităţi şi prezenţa unor soldaţi ruşi în Peninsula Crimeea înainte de anexarea acestora, recunoscând apoi că „omuleţii verzi” au fost, aşa cum au susţinut Kievul şi SUA, soldaţi ruşi.  

Guvernul de la Kiev a acuzat Rusia de „invazie directă”, după ce Kremlinul a trimis fără permisiunea Ucrainei mai multe convoaie „umanitare” în Donbass, camioanele intrând prin puncte de frontieră controlate de separatişti, fără a fi supuse astfel unor verificări din parte grănicerilor ucraineni. 

În iulie 2014, armata ucraineană reorganizată sub comanda preşedintelui Petro Poroşenko a demarat o ofensivă asupra estului separatist al Ucrainei. A fost prima ofensivă reală demarată asupra bastioanelor separatiste, de când rebelii au capturat mai multe oraşe din estul Ucrainei, cu bazine de putere în Doneţk şi Lugansk. Separatiştii au pierdut teren rapid. Armata i-a scos din mai multe oraşe care deveniseră adevărate fortăreţe şi a eliberat aeroporturi şi puncte de frontieră controlate de rebeli. 

 INFOGRAFIE UCRAINA

Activişti şi jurnalişti ruşi au publicat, la 12 mai, investigaţia „Putin. Război”, documentul la care lucra opozantul rus Boris Nemţov atunci când a fost ucis, în Piaţa Roşie, la sfârşitul lunii februarie. Aşa cum au declarat în repetate rânduri apropiaţii lui Boris Nemţov, investigaţia la care acesta lucra conţine dovezi privind implicarea Kremlinului în războiul separatist din estul Ucrainei. 

Documentul elaborat de Nemţov susţine că, până la momentul redactării, aproximativ 220 de soldaţi ruşi muriseră în conflictul din Donbass. Nemţov a mai scris că aceştia au fost eliberaţi din serviciul militar atunci când au murit pentru a putea figura ca voluntari, care au plecat să lupte de bună voie în Ucraina. Pe lângă informaţii din presă, investigaţia lui Nemţov conţine şi mărturii ale familiilor acestor soldaţi. 

Doar la lupta de la Debalţevo, nodul feroviar strategic pe care separatiştii proruşi l-au capturat în timp ce Vladimir Putin şi Petro Poroşenko negociau, la Minsk, un nou acord de încetare a focului, ar fi murit 70 de soldaţi ruşi, se arată în raportul întocmit de Nemţov. 

„Ştiu ce trebuie făcut. Trebuie să tipărim un raport, cu titlul «Putin. Război», să-l tipărim într-un număr uriaş de exemplare şi să-l distribuim pe străzi. Vom spune cum Putin a început războiul. Este singura cale de a înfrânge propaganda”, este citat Nemţov în documentul publicat astăzi de colegii lui de opoziţie, scrie „The Moscow Times”. 

Raportul arată că familia fiecărui soldat rus ucis în Ucraina a primit câte două milioane de ruble (aproximativ 36.000 de euro), însă doar după ce au fost puse să semneze angajamente că nu vor vorbi despre circumstanţele în care au murit tinerii, susţine postul TV RBC din Rusia. După aceea, Rusia a început să-i elibereze din serviciul militar pe soldaţi înainte de a-i trimite în Ucraina, arată raportul compilat de Nemţov. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite