Corupţia din Rusia lui Putin vs. piaţa neagră sovietică. Vremuri diferite, dar aceeaşi problemă: Ce faci cu banii?

Ivan Belozerţev adus în instanţă FOTO RIA Novosti

Aflaţi în imposibilitatea de a-şi depune în bănci banii obţinuţi ilicit, oficialii corupţi din Rusia lui Putin se confruntă cu o situaţie constatată pe vremuri în cazul „ţehoviki”, magneţii economiei subterane sovietice.

Cine spune că ne îndreptăm către o societate fără bani? Arestat la 21 martie, Ivan Belozerţev, guvernatorul regiunii Penza, a fost prins ascunzând 500 de milioane de ruble (5,6 milioane de euro) în casa sa. Deşi pentru majoritatea ruşilor suma confiscată din casa lui Belozerţev este astronomică, paradoxal este extrem de mică în comparaţie cu cele 12 miliarde de ruble (peste 134 de milioane de euro) găsite acum doi ani la domiciliul colonelului FSB (fostul KGB) Kirill Cerkalin. Până la Cerkalin, recordul de bani ilegali ascunşi îl deţinea colonelul de poliţie Dmitri Zaharhenko, care nu a putut explica în 2017 de unde avea 9 miliarde de ruble (aproape 101 milioane de euro) în dulapuri.

Imaginile cu agenţi de poliţie cărând încontinuu saci cu bani şi obiecte de mare valoare au devenit un fel de ritual la posturile TV din Rusia. Sunt redate în aşa fel încât indică deja vinovatul cu mult înainte de proces. Dacă Zaharcenko a fost condamnat la 13 ani de închisoare, Cerkalin abia acum se pregăteşte să se apere în instanţă. În afară de bani, Cerkalin trebuie să mai dea explicaţii pentru felul în care a pus mâna pe patru apartamente, două vile de vacanţă, şase terenuri cu o suprafaţă totală de 7.116 metri pătraţi, 14 spaţii comerciale, plus maşini în valoare de 6 miliarde de ruble (peste 67 de milioane de euro).

Bancherii subterani

De unde au aceşti oameni atâţia bani? Explicaţia poate consta într-o practică actuală rusă cu paralele interesante în vremurile sovietice, scrie, în The Moscow Times, expertul în securitate Mark Galeotti, un fin cunoscător al chestiunilor ruseşti.

Nu este o coincidenţă faptul că Cerkalin a lucrat pentru Serviciul de Securitate Economică (SEB) al FSB, în timp ce Zaharcenko a fost adjunct al şefului Direcţiei de Securitate Economică şi Anticorupţie din cadrul Ministerului rus de Interne. Deşi rolul lor este să combată corupţia şi practicile ilegale de îmbogăţire, aceste agenţii funcţionează de fapt ca lupii puşi paznici la oi. Sunt considerate a fi cele mai profitabile surse de venit din chirii, mită şi extorcare din cadrul aparatului de securitate al statului rus. Prost plătiţi, oamenii din interiorul lor îşi rotunjesc veniturile prin fel şi fel de scheme ilegale şi hoţii pe faţă. Cei de la vârf, consideraţi greu de atins şi conectaţi la canalele de avertizare, au şi un alt rol: de bancheri şi depozitari de averi ilicite. Sunt, efectiv, oameni care au grijă de prăzile externalizate. Este o practică care datează de la mijlocul deceniului 2000-2010 şi a funcţionat ani de zile, cu toate riscurile.

De exemplu, doi bărbaţi tocmai au fost condamnaţi pentru răpirea, în 2018, a general-maiorului FSB Aleksandr Pastuşkov. Închis într-o casă de lângă Moscova şi torturat, Pastuşkov a cedat în cele din urmă şi le-a spus răpitorilor săi locul unde ascundea cinci milioane de dolari. Eliberat, s-a dus la poliţie şi a depus o plângere. Poliţia i-a arestat un an mai târziu pe răpitori, dar unii dintre rivalii lui Pastuşkov au ridicat la nivel înalt chestiunea provinienţei celor cinci milioane de dolari. Faptul că acesta a fost prim-adjunct al şefului Departamentului de Construcţii al FSB spune multe. Pastuşkov a încercat să-şi schimbe declaraţia şi să susţină că nu i s-a furat nimic, dar era prea târziu.

Paralele sovietice

Aflaţi în imposibilitatea de a-şi legaliza veniturile ilicite, dar şi de a alerta autorităţile dacă li se întâmplă ceva, oficialii corupţi din Rusia de astăzi într-o situaţie similară a aşa-zişilor „ţehoviki”, oamenii care profitau de economia subterană a Uniunii Sovietice.

Într-o epocă a planificării şi a penuriilor, „ţehoviki” s-au îmbogăţit în principal din contrabandă şi mărfuri produse ilegal la cerere. Dar erau expuşi atât în faţa statului, cât şi a interlopilor de tipul lui Ghennadi Karkov, alias „Mongolul”. Hăituiţi, mulţi dintre ei au acceptat să plătească taxă de protecţie, iar adesea au cedat în urma torturilor.