Cazul Litvinenko: Rusia, la ziua judecăţii

Cazul Litvinenko: Rusia, la ziua judecăţii

Aleksandr Litvinenko

Concluziile anchetei britanice în cazul morţii fostului spion FSB Aleksandr Litvinenko, otrăvit la Londra în urmă cu aproape 10 ani, vor fi date publicităţii joi şi, cel mai probabil, vor indica faptul că Rusia este vinovată, relevă Reuters în pagina sa electronică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Critic deschis al preşedintelui Vladimir Putin, Litvinenko a încetat din viaţă în noiembrie 2006, la Londra, la vârsta de 43 de ani, după ce, la o întâlnire cu doi foşti agenţi ruşi, ce a avut loc la Hotelul Millenium din capitala Marii Britanii,  a băut ceai verde care conţinea poloniu-210.
 
Aflat pe patul de spital, fostul spion, care tocmai obţinuse cetăţenia britanică, le-a spus detectivilor că asasinarea sa a fost cerută direct de Vladimir Putin. De cealaltă parte, Kremlinul a negat orice implicare, catalogând aceste acuzaţii drept ridicole.
 
După trei săptămâni de agonie, Litvinenko a încetat din viaţă, medicii care i-au făcut autopsia declarând ulterior că aceasta a fost una dintre cele mai periculoase din istorie.
 
Cel mai probabil, concluziile anchetei, care urmează să fie date publicităţii joi, vor indica faptul că Rusia este vinovată, scrie presa britanică.
 
Moscova a refuzat orice implicare în procedurile din cadrul investigaţiei, ministerul rus de Externe afirmând că „selectivitatea anchetatorilor şi refuzul lor de a ţine cont de punctele de vedere ale serviciilor ruse competente este o dovadă suplimentară că Marea Britanie nu intenţionează să renunţe la politizarea acestui proces şi la interpretarea arbitrară a circumstanţelor cauzei“. 
 
La rândul lor, cei doi foşti agenţi ruşi  - Andrei Lugovoi şi Dmitri Kovtun - suspectaţi de otrăvirea lui Litvinenko, pe care Moscova a refuzat să-i extrădeze, nu au vrut să coopereze. 
 
În luna iulie a anului trecut, Kovtun şi-a anulat mărturia pe care trebuia să o depună de la Moscova, prin legătură video, în faţa Curţii Regale Justiţie din Londra, el afirmând că nu a primit permisiunea autorităţilor ruse.
 
Relaţii deteriorate
 
„Cel mai probabil, Rusia va fi legată într-un fel sau altul de această crimă“, a declarat pentru Reuters Igor Sutiaghin, de la Institutul Royal United Service din Londra. El a avertizat însă că Vladimir Putin „ia foarte personal orice acuză Rusia sau se poate interpreta ca o acuzaţie la adresa Rusiei“, iar într-o astfel de situaţie „va reacţiona într-un mod furios, care nu va îmbunătăţi relaţiile“ cu Marea Britanie.
 
De altfel, presa britanică scrie că premierul David Cameron, care va citi concluziile anchetei înainte ca acestea să fie făcute publice, ar urma să discute cu responsabilii britanici din domeniul securităţii pentru a analiza eventuale consecinţe.
 
Cotidianul „The Guardian“ a relatat că mai mulţi diplomaţi britanici i-au cerut lui Cameron să nu impună noi sancţiuni Rusiei în cazul în care aceasta va fi găsită responsabilă de moartea fostului spion Aleksandr Litvinenko. 
 
La Moscova, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că rezultatele anchetei britanice în cazul fostului agent Aleksandr Litvinenko „nu se numără printre subiectele de interes“ pentru Kremlin. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările