Dragă domnule Preşedinte,

Haideţi să facem un acord bun. Nu vreţi să fiţi responsabil pentru măcelărirea a mii de oamenii, iar eu nu vreau să fiu responsabil pentru distrugerea economiei Turciei - şi sunt hotărât. V-am oferit deja un mic eşantion în legătură cu problema pastorului Brunson.

M-a străduit să vă rezolv anumite probleme. Nu dezamăgiţi lumea, puteţi ajunge la un acord minunat. Generalul Mazloum doreşte să negocieze cu dumneavoastră şi este de acord să facă nişte concesii pe care nu le-ar fi făcut în trecut. În mod confidenţial, includ o copie a scrisorii sale către mine, scrisoare pe care tocmai am primit-o.

Istoria vă va privi în mod favorabil dacă realizaţi acest lucru într-un mod corect şi uman. Şi vă va privi pentru totdeauna ca pe un diavol dacă lucrurile bune nu se întâmplă. Nu faceţi pe durul. Nu fiţi prost!

Vă dau un telefon mai târziu.

Cu sinceritate, Donald Trump“

Situaţia a degenerat atât de mult, încât s-a ajuns la avertismente care, de regulă, nu se dau în discuţii între preşedinţi, ci în filmele western, fix în scena după care urmează invitaţia la ieşit în faţa tavernei, la lupta finală bazată pe principiul „are dreptate cine trage mai repede“. Poate numai atunci să fie admisibile avertismentele profund insultătoare de tipul „nu face pe durul“ şi „nu fi prost“. Dar mai există un avertisment adresat lui Erdogan, acela de a nu fi „responsabil pentru măcelărirea a mii de oameni“. Iar asta vorbeşte în mod direct de perspectiva ca Erdogan să poată fi acuzat cel puţin de crime de război (în calitate de responsabil politic care a ordonat şi coordonat acţiunea armatei turce în nord-estul Siriei), dacă nu şi de genocid, purificare etnică şi crime împotriva umanităţii.

Asta se produce în deschiderea unei vizite pe care vicepreşedintele Pence şi Secretarul de Stat Pompeo o fac începând de azi la Ankara, încercând să-l convingă pe Erdogan să accepte să stopeze ofensiva militară, să-şi retragă trupele şi, cel mai important dintre toate, să fie de acord cu o încetare imediată a focului. Prezumabil, un proces de mediere prezidat chiar de Donald Trump personal.

Totul în contextul în care, urmând linia trasată de retragerea completă a forţelor americane din zonă, acum continuă în ritm rapid şi susţinut operaţiunea de retragere a tuturor trupelor Coaliţiei internaţionale de luptă împotriva terorismului, aşa cum confirmă col. Myle B. Caggins, purtătorul de cuvânt al Coaliţiei. Acum au plecat şi din Raqqa şi Tabqah, zone unde forţele aliate au dus odinioară lupte grele împotriva jihadiştilor, lăsând acum spaţiu liber pentru intrarea trupelor kurde şi siriene. 

 

Dar nimic nu e nici simplu şi linear căci, după scrisoare de avertisment din 9 octombrie, Trump îşi schimbă aproape radical atitudinea, afirmând că „Turcia a intrat în Siria, iar dacă Turcia intră în Siria, asta e ceva între Turcia şi Siria, nu între Turcia şi SUA, aşa cum mulţi proşti vor să vă facă să credeţi“, adăugănd că foştii săi aliaţi kurzi „sunt bine protejaţi“, avertizând şi că „nu, kurzii nu sunt nişte îngeraşi“. Reinterând faptul că atacul Turciei asupra Siriei „nu e problema noastră“.

Cine şi ce să mai înţeleagă? Contextul este profund contradictoriu căci avem o rezoluţie bi-partizană care a trecut deja prin Camera Reprezentanţilor (354 voturi pentru, 60 împotrivă) şi în care este condamnată decizia lui Trump de a retrage trupele americane şi care cere Turciei să încheie orice acţiune militară în Siria, solicitând Casei Albe să prezinte un plan pentru „a înfrânge definitiv“ Statul Islamic. Negând deci valabilitatea celor spuse de Donald Trump, care a declarat solemn că SUA au înfrânt Statul islamic în proporţie de 100%. În plus, republicanii din Senat vor ca, în viitorul imediat, să introducă un text legislativ în termenii căruia să fie impuse Turciei sancţiuni ca răspuns la acţiunea militară din Siria.

Între timp, cu mult mai discret, continuă construcţia unui posibil acord între părţile implicate în teren.

Mişcarea spectaculoasă de ultimă oră este confirmată de la Moscova şi Ankara, Erdogan acceptând invitaţia urgentă de a efectua o vizită de lucru în care urmează să discute la Soci cu Vladimir Putin asupra „necesităţii de a preveni un conflict între trupele turce şi cele siriene“. Întâlnirea a fost decisă pe 22 septembrie, imediat după apelul telefonic iniţiat de partea turcă, în condiţiile în care ruşii au desfăşurat unităţi de poliţie militară în punctele de contact dintre sirieni şi turci în nord-estul Siriei. Important de subliniat că decizia asta a fost luată şi după ce Erdogan respinsese pe un ton foarte decis propunerea americană de încetarea a focului, spunând că intrarea armatei siriene în oraşul strategic Minbej nu „este, în sine, un lucru rău. De ce? Pentru că este teritoriul lor. Nu vom putea declara niciodată o încetare a focului atâta timp cât Turcia nu va alunga organizaţia teroristă de la frontieră“. Poziţie pe care analiştii militari o văd ca posibil semnal că aceasta ar fi prima bază de negociere acceptată de Turcia într-un eventual nou acord garantat de Rusia şi pentru care să fie desfăşurate eventuale unităţi militare ruseşti de interpunere.

Cu cine va dori Trump să fie partener în continuare? Multe scenarii de securitate ale viitorului apropiat depind de acest răspuns, de altfel destul de previzibil.