Iran: Franţa este acuzată de Teheran de încălcarea drepturilor omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de iranieni şi-au petrecut Revelionul reţinuţi de oficialităţile franceze
Sute de iranieni şi-au petrecut Revelionul reţinuţi de oficialităţile franceze

Iranul a criticat luni arestarea în Franţa a sute de persoane în cursul nopţii de Revelion, cu ocazia Sfântului Silvestru, apreciind că este vorba de "încălcări ale drepturilor omului", relatează AFP.

"Comportamentul poliţiei franceze reprezintă un exemplu evident de încălcare a drepturilor civice, politice, sociale, economice şi culturale ale poporului francez. Este inacceptabil şi contrar obligaţiilor unui stat semnatar al Convenţiei internaţionale pentru drepturile omului", declară purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ramin Mehmanparast.

"În loc să atace populaţia, Guvernul francez ar trebui să încerce să identifice cauzele recentelor tensiuni", adaugă purtătorul de cuvânt.

Invocând drepturile omului, Guvernul francez criticase în termeni duri reprimarea protestelor opoziţiei de la Teheran, în special cele din 27 decembrie, soldate cu opt morţi şi sute de răniţi.

Cel puţin 481 de persoane au fost reţinute de Revelion în Franţa, în cursul incidentelor care au devenit un obicei de Sfântul Silvestru.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite