“Irakienii se maturizează în raport cu interesul lor şi cu democraţia”

Hamid Al-Bayati, reprezentantul permanent al Irakului la ONU

Următorii parlamentari irakieni vor fi mult mai competenţi, crede Hamid Al-Bayati, reprezentantul Irakului la ONU, care descrie pentru FP România o foarte complicată hartă electorală.

Alegerile din 7 martie 2010 reprezintă al doilea ciclu electoral organizat după căderea regimului Saddam Hussein, în 2003. Totuşi, alegerile de astăzi sunt mult mai importante decât cele care au avut loc în 2005. Atunci s-au folosit liste închise. Acest lucru înseamnă că poporul irakian a ales partide politice şi grupuri care, la rândul lor, îi desemnau pe membrii Camerei Reprezentanţilor.

Totodată, Irakul a fost considerat atunci ca o singură circumscripţie electorală, astfel că oamenii nu puteau alege reprezentanţi din zonele lor native, pe care îi cunoşteau. Drept rezultat, poporul irakian a fost dezamăgit de comportamentul anumitor parlamentari, care s-au dovedit incompetenţi şi care nu şi-au reprezentat electoratul.

Reprezentativitate mai largă
Astăzi, harta politică s-a schimbat şi viitorul Irakului s-ar putea schimba şi el. Alegerile din 2010 oferă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Legea electorală s-a îmbunătaţit din 2005 şi poporul irakian beneficiază de o împărţire mai echitabilă, în acord cu idntitatea lor etnică, sectară şi religioasă. Totuşi, siiţii, sunniţii şi kurzii rămân destul de fragmentaţi. A existat o lungă dezbatere, dacă alegerile din 2010 să fie organizate pe liste închise sau deschise.

Majoritatea formaţiunilor politice preferau sistemul de listă închisă, dar poporul prefera lista deschisă. Marele Ayatollah Ali Al-Sistani - cea mai înaltă autoritate religioasă din oraşul sfânt Najaf - a insistat că noua lege electorală ar trebui să se fundamenteze pe sistemul listelor dechise şi niciun grup politic irakian nu a îndrăznit să îi conteste voinţa.

În acest an, irakienii au avut şansa de a alege indivizi pe lângă partide politice sau grupuri, iar în fiecare provincie vor fi aleşi reprezentanţi locali. Chiar şi membrii diasporei irakiene au putut vota reprezentanţi din provincia lor nativă. Mă aflam la Washington, pe 6 martie, şi am votat pentru un grup şi un candidat din propria mea provincie, pe care îl cunoşteam personal. Am fost uimit de numărul mare de oameni care prezentat la vot.

Două alianţe şi un premier
Toate acestea ne arată ca democraţia irakiană se dezvoltă şi se perfecţionează şi că irakienii se maturizează în raport cu interesul lor şi cu sistemul politic din Irak. Acest lucru înseamnă că vom avea reprezentanţi şi membri ai Parlamentului mult mai competenţi. 

Alegerile din 2010 s-au desfăşurat pe fondul unor schimbări profunde ale hărţii politice. Alianţa Unită Irakiană, care a obţinut 128 de mandate în alegerile din 2005, a fost acum divizată între Alianţa Statului de Drept şi Alianţa Naţionala Irakiană.

Obiectivul principal al Alianţei Statului de Drept a fost de a asigura premierului Al-Maliki un al doilea mandat. Reprezentanţii acesteia considerau că irakienii vor vota pentru ei datorită progreselor înregistrate de guvernul Al-Maliki, în special în zona siguranţei publice.

Fronturile kurde
Pe de altă parte, Alianţa Naţională Irakiană spera să câştige mai multe mandate pe fondul tensiunilor acumulate între premier şi kurzi, sunniţi şi grupările politice şiite. Cu primii, problemele lui Al-Maliki se datorează oraşului Kirkuk, miliţiilor Peshmerga şi contractelor petroliere negociate de guvernul regional kurd. Totodată, relaţiile guvernului Maliki cu cei din curentul Al-Sadr sunt tensionate datorită campaniei împotriva armatei Al-Mahdi şi a miliţiilor din mişcarea Al-Sadr, care se bucură de sprijinul şiiţilor săraci.

Kurdistanul este încă dominat de două formaţiuni politice tradiţionale: Partidul Democrat din Kurdistan (KDP) şi Uniunea Patriotică din Kurdistan (PUK). Totuşi, o facţiune a Uniunii Patriotice din Kurdistan (PUK) - “Schimbarea”, condusă de  Nesherwan Mustaf, fost vicepreşedinte al PUK - ar putea obţine câteva mandate în alegeri. Există şi câteva partide kurde islamiste care au candidat independent.

Ridicarea politică sunnită
Nici relaţiile dintre Maliki şi înalţi oficiali sunniţi, precum vice preşedintele Tariq Al-Hashimi, nu au fost foarte bune în ultimii patru ani. Mai mult, deşi se aştepta ca Ahmad Abo Risha, liderul Consiliului Ridicării din Anbar, să se alăture Alianţei Naţionale Irakiene, acesta a hotarat să-şi ofere sprijinul, blocului Ministrului de Interne Jawad Al-Bolani.

Forţele politice principale sunnite sunt Partidul Islamic Irakian, Consiliile Mişcării de Ridicare şi câteva personalităţi independente. Partidul Islamic Irakian este un partid istoric şi continuator al “Frăţiei Musulmane”, o mişcare creată în Egipt, în 1930, de către Hasan Al-Banna şi răspândită în întreaga lume arabă. A fost condus de către vicepreşedintele Tariq Al-Hashimi în timpul alegerilor din 2005, iar acum este condusă de catre Osama Al-Tikriti care a locuit în exil în Marea Britanie în timpul regimului Saddam. 

Consiliile Mişcării de Ridicare au fost create de sunniţi în pronvincia Anbar şi in alte regiuni ale Irakului. În 2003, suniţii au oferit protecţie, sprijin logistic şi informaţii organizaţiei Al-Qaeda. Totuşi, pe măsură ce obiectivele lor au devenit evidente - fiind dăunătoare pentru Irak şi poporul irakian – suniţii s-au întors împotriva Al-Qaeda formând Mişcarea de Deşteptare (Al-Sahwa). Când s-a reuşit expulzarea Al-Qaeda din Anbar suniţii au decis răspândirea şi în alte părţi ale Irakului, inclusiv Bagdad.

Deşi în 2005 sunniţii au candidat într-un bloc politic unitar, acum sunt divizaţi între Partidul Islamic, Consiliile Ridicării şi o serie de personalităţi independente precum vicepreşedintele Tariq Al-Hashimi şi primul ministru adjunct Rafi’ Al-Esawi.

Armele democraţiei
Deşi o democraţie tânără în Orientul Mijlociu, Irakul exercită o influenţă semnificativă asupra popoarelor din întreaga regiune care vor deja să îi urmeze exemplul. În Irakul de astăzi, poporul are şansa să strige, să protesteze mai degrabă decât să tragă, să folosească buletine de vot mai degrabă decât gloanţe.

Din 2003, Irakul a avut un preşedinte (Shaikh Ghazi Al-Yawer) şi doi premieri (Ayad Allawi şi Ibrahim Al-Jafary). Este o schimbare majoră în raport cu deceniile anterioare, marcate de executarea unui preşedinte şi a numeroşi premieri.