Haiti: Zborurile comerciale se vor relua pe aeroportul din Port-au-Prince

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul din Port au Prince va fi redeschis traficului comercial
Aeroportul din Port au Prince va fi redeschis traficului comercial

Aeroportul din Port-au-Prince, care a fost folosit, după cutremurul de la 12 ianuarie, doar pentru transporturile de ajutoare internaţionale, urmează să fie redeschis vineri zborurilor comerciale, a anunţat, luni, o sursă aeroportuară, citată de AFP.

"Terminalul aeroportuar a fost grav avariat, suntem pe cale să refacem o parte, pentru a relua traficul vineri", a explicat această sursă.

Armata americană, care a preluat controlul aeroportului în zilele ce au urmat cutremurului, a refuzat să confirme informaţiile. "Nu este vorba despre funcţionarea deplină" a aeroportului, a avertizat sursa aeroportuară, precizând că primele zboruri ar urma să fie asigurate de American Airlines.

Compania americană a refuzat însă să confirme că va închiria avioane începând de vineri, spre şi dinspre capitala haitiană. "Facem tot posibilul pentru a obţine" reluarea zborurilor, a spus el. Compania franceză Air Caraibes a anunţat în schimb, luni, reluarea, via Guadalupe, Martinica şi Republica Dominicană, a zborurilor sale comerciale către Haiti.

Aeroportul internaţional Toussaint-Louverture, care nu are decât o pistă, a fost foarte avariat de cutremurul cu o magnitudine de 7 grade, de la 12 ianuarie, pierzându-şi inclusiv turnul de control.

La zece zile după cutremur, comunitatea internaţională a reuşit să pună în funcţiune patru aeroporturi în Haiti şi Republica Dominicană, destinate transportului echipelor de salvare şi ajutoarelor. Este vorba, în afară de aeroportul Toussaint-Louverture, de aeroportul Jacmel, precum şi de San Isidro şi Barahoma, de cealaltă parte a frontierei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite