Se dorise şi se reuşise să se găsească un fel de echilibru negociat bilateral, UE-Rusia, cu acordul din ce în ce mai indiferent şi îndepărtat al americanilor.

Spuneam atunci că se crea un precedent, cel al "soluţiei Chişinău" care era foarte important, deoarece anula prezenţa oligarhică a lui Plahotniuc, dar era vital pentru întreaga regiune, fiindcă dădea semnalul că, mai departe, s-ar putea produce schimbări esenţiale care să remodeleze viitorul de securitate pe linia de frontieră UE/NATO/Federaţia Rusă tocmai pentru că discuţia de fond privea Ucraina.

De fapt, brusc, cancelariile politice interesate şi cu autoritate de dezlegare a nodului gordian puteau să pună deschis întrebarea cea mai delicată: care va fi raţionamentul teritorial şi de putere pe baza căruia se poate merge către o soluţie sustenabilă care să pună capăt actualelor "conflicte îngheţate" din Transnistria şi, respectiv, Donbas? Până acum, un maximum de efort dusese la Acordurile de la Minsk, falimentare, deoarece n-au fost niciodată respectate. Şi acum deja neproductive, deoarece mecanismele lor aferente nu numai că se roteau în gol, dar împiedicau şi orice altă abordare. Soluţia alternativă rămânea cea angajată ani de zile de fostul preşedinte ucrainean Poroşenko, adică un apel nesfârşit la mila, îngăduinţa şi compasiunea americanilor, deveniţi rapid puşculiţa ultra-generoasă prin care se cumpărau arme, se dotau unităţi militare şi se achiziţionau echipamente ultra-sofisticate, rezultatul strategic fiind zero pe plan militar în conflictul din Donbas, dar ridicând constant şi considerabil nivelul de tensiune în zonă.

Cum se putea merge mai departe? O soluţie posibilă a început să se contureze pe aliniamentul Ucraina-R.Moldova în momentul în care noile forţe politice venite la guvernare în cele două ţări au părut să-şi ia în serios anajamentul iniţial, cel de a realiza pacea în teritoriile cu probleme şi de a le reintegra în corpul statului. Pentru asta trebuia să se facă nişte deshideri-test preliminare, tocmai fiindcă miza este de o asemenea amploare.

Primul test a fost făcut cu ocazia întâlnirii Macron-Putin înainte de Summitul G7, atunci când preşedintele francez, urmat imediat, exact pe acelaşi ton de Donald Trump, vorbea despre nevoia unei relaţii normale de parteneriat cu Rusia, actor geopolitic cu care se poate face o construcţie bazată pe interese comune. Macron şi Trump invocau chiar posibilitatea de a reintegra Rusia, dar Macron punea condiţia rezolvării situaţiei din Ucraina. Tema a revenit la reuniunea G7 de la finele lunii trecute, iar ţările participante au mandatat Franţa şi Germania ca, "în următoarele săptămâni, să organizeze un Summit în format Normandia pentru a obţine rezultate concrete".

Asta venea la scurt timp după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelinski le ceruse lui Putin şi lui Macron convocarea unei reuniuni urgente cu Angela Merkel după o escaladă a luptelor care dusese la moartea a patru soldaţi ucraineni. Zelinski cerea deci convocarea unei reuniuni speciale a "formatului Normandia" (Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina) în scopul de "a menţine pacea şi de a se pune de acord asupra măsurilor ce trebuie luate pentru rezolvarea definitivă a conflictului".  Imediat după această "lungă convesaţie telefonică", invocată într-un amplu comunicat al preşedinţiei ucrainene, Kremlinul a răspuns solicitând o intensificare a schimbului de prizonieri şi punând o primă "condiţie de dezescaladare... încetarea tuturor bombardamentelor ucrainene asupra localităţilor din Donbas".

După cum ştiţi, a urmat un schimb important de 70 de prizonieri (câte 35 de fiecare parte), un al doilea test reuşit, că ceva ar putea începe să se mişte. Urmează al treilea test, cel convenit între Macron şi Putin, adică va avea loc o sesiune de convorbiri directe între miniştrii de Externe şi ai Apărării din cele două ţări. În 9 septembrie, la Moscova, a fost organizată reuniunea respectivă, prima în formatul "2+2" din 2012 încoace. "A venit momentul, este timpul propice de a acţiona pentru reducerea neîncrederii... Am venit să vă propunem o agendă a încrederii" , declara Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, iar Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, saluta "întărirea relaţiilor ruso-franceze pe scena internaţională... corespunzând întru totul poziţiei preşedintelui Putin şi intereselor Rusiei".

Semnalul pe Ucraina este dat de ministrul francez de Externe: "Constat că există o fereastră de oportunitate. Toate acestea creează o stare de spirit, trebuie acum s-o întărim, s-o fertilizăm şi iată de ce suntem de părere că o reuniune în "formatul Normadia" ar fi oportună în săptămânile următoare".

Sigur, Rusia poate participa la o asemenea reuniune organizată la Paris, dar, spunea un consilier al lui Putin, numai în cazul în care se îndeplinesc trei pre-condiţii, printre care aceasta, esenţială şi de natură să redefinească întreaga situaţie din regiune: "Să se fi ajuns la un acord asupra definirii unui statut special asupra regiunii Donbas". Şi nu poate fi deloc o întâmplare că, simultan cu tot acest program de negocieri, vine şi al doilea, programul propus de ruşi referitor la retragerea viitoare din Transnistria, pentru care, la momentul potrivit, va trebui definit un statut special în cadrul R.Moldova.

Nimic nu este încă foarte clar, să vedem care vor fi rezultatele reuniunilor pregătitoare care au loc în aceste zile între negociatorii textului final al reuniunii de la Paris. Textul respectiv, a cerut Putin, trebuie să fie gata înainte de începerea reuniunii. Poate tocmai pentru că ar urma să fie dată, pentru prima oară foarte precis, o definiţie nouă şi exactă a ceea ce înseamnă "statutul special" pentru regiunile Lugantsk şi Donbas despre care aminteau acordurile de la Minsk şi la care s-au referit, inutil de altfel, legi votate în Parlamentul de la Kiev?

Ce ar putea conţine o asemenea definiţie pentru a fi acceptată şi urmată în teren, cu aceeaşi viteză cu care s-au implementat acordurile politice în "soluţia Chişinău"? Dacă ceva s-ar putea realiza, se va defini şi cadrul prin care Puterile Garante (Franţa, Germania şi Rusia) îşi vor exercita influenţa de mediatori în caz de criză? Apoi, dacă se rezolvă ceva, acordul de pace şi securitate va avea dubla valoare despre care se vorbeşte acum la unele reuniuni, adică un prim răspuns major la apelul lui Macron, care afirma că "Europa va dispărea" dacă eşuează în reformularea strategiei sale faţă de Rusia?

Nu putem refonda Europa fără a relua o legătură cu Rusia, sau Rusia se va apropia de alte puteri... Unii dintre aliaţii noştri vor din ce în ce mai multe sancţiuni, dar asta nu e în interesul nostru. Trebuie să construim o arhitectură a încrederii în Europa

Emmanuel Macron, august 2019

 Pe noi, în general, datorită modului în care politicienii noştri au ştiut să abordeze reaţiile cu cele două spaţii proxime nouă, nu ne-a întrebat nimeni de sănătate, nici de acolo, nici din zona de forţă europeană. În fond, de ce ar întreba? Aţi auzit cumva un politician român (nu zic de ministru de Externe, că acolo lucrurile sunt clare) să zică ceva despre aceste negocieri care s-ar putea să reaşeze harta de securitate a regiunii noastre? De ce să-i intereseze dacă pe noi gândul nostru de viitor nu ne duce mai departe decât la ziua de ieri?