În loc de armistiţiu, război total şi câştiguri teritoriale majore ale Azerbaidjanului în Nagorno Karabakh

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Un nou armistiţiu încercat de Rusia şi Franţa în noaptea de sâmbătă spre duminică în Nagorno Karabakh a eşuat după 4 minute, părţile acuzându-se reciproc de încălcarea înţelegerii anunţate.

Părţile au lovit cu rachete balistice zone civile din Stepanakert şi, respectiv, Ganja în timp ce pe teren, la linia de contact, avansul azer este major, recunoscut şi de partea armeană, iar contra-atacurile armene au fost respinse prompt. Superioritatea militară azeră rezidă în războiul cu drone. Pentru a compensa pierderile vizibile de pe teren, Armenia încearcă să valorifice războiul informaţional, invocând în diferite forme implicarea Rusiei, forţând internaţionalizarea conflictului şi definirea războiului azero-armean drept unul religios, între creştini şi musulmani.

Joaca de-a armistiţiul umanitar fără succes

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 17/18 octombrie, în conflictul din Nagorno-Karabakh s-a încercat din nou instituirea armistiţiului temporar umanitar pentru schimbul de prizonieri şi recuperarea trupurilor celor ucişi în lupte. Ministrul de Externe rus Serghey Lavrov a conferit cu părţile, în timp ce şi Preşedintele francez Emmanuel Macron a asumat această victorie diplomatică, recunoscută formal sub acelaşi comunicat de către părţi, şi care trebuia să intre în vigoare începând cu miezul nopţii. Dar şi această încercare a fost ratată şi încetarea focului a durat mai puţin de 4 minute.

După cum ne-au obişnuit, părţile s-au acuzat una pe alta că au relansat lupta. Ministrul Apărării al Armeniei a acuzat Azerbaidjanul de violarea încetării focului în Nagorno-Karabakh prin tiruri de artilerie şi cu rachete. Tirurile ar fi vizat zona de Nord a regiunii disputate care ar fi fost bombardată între 00:04 şi 02:45, iar rachetele au vizat zona de sud a regiunii, lângă frontiera cu Iranul, între 02:20 şi 02:45. De partea cealaltă, ministrul Apărării azer a declarat faptul că "duşmanul a tras în apropierea oraşului Jabrail ca şi în satele din regiune folosind mortiere şi artileria", adăugând faptul că Armata azeră "a lua măsurile retaliatorii adecvate".

Două sunt greşelile în a considera că vreun acord ar putea dura în regiune: mai întâi diferenţa de forţă de atac între părţi, combinată cu formula Minsk de soluţionare a conflictului, cu Rusia, SUA şi Franţa mediatori, care a dovedit incapacitatea de a restabili pacea durabilă printr-o înţelegere între Baku şi Erevan. Apoi faptul că armenii din regiunea Nagorno-Karabakh care aparţine Azerbaidjanului, potrivit dreptului internaţional, au lansat atacuri majore asupra oraşului azer Ganja, ultima oară chiar în ajun, motiv pentru care retalierea era imposibil de evitat. Armenii acuză faptul că azerii bombardează civilii în Stepanakert, capitala autointitulatei Republici Artsakh din Nagorno Karabakh şi retaliază în Ganja. Sâmbătă, tirurile cu rachete au lovit casele din Ganja, al doilea oraş din Azerbaidjan ca mărime, aflat în raza tirurilor armenilor din Nagorno Karabakh, ucigând 12 persoane şi rănind alte 40 în somn.


FOTO Ministerul azer al Apararii via RIA Novosti

Ciocnire militara la granita dintre Armenia si Azerbaidjan FOTO Ministerul azer al Apararii via RIA Novosti

Câştiguri majore azere pe teren

La scurt timp după primul atac de sâmbătă noaptea, Armenia a lansat cea de a doua rachetă care a lovit în altă parte a oraşului Ganja şi o a treia a lovit oraşul strategic Mingecevir din apropiere, cele trei rachete lovind la scurt timp după bombardarea de către azeri a capitalei regiunii, Stepanakert. Bătălia împotriva civililor în spatele frontului este explicată de fiecare dintre părţile combatante prin distrugerea unor instalaţii militare şi puncte de comandă şi control vitale, fără legătură cu înaintarea azeră pe linia de contact – deja recunoscută de către armeni, şi fără legătură cu luptele curente de la acest nivel între părţi.

Aici sunt reclamate cu precădere, încălcările armistiţiului de către partea armeană, despre care Azerbaidjanul susţine că lansează lovituri pe linia de contact, practic invizibile la nivel internaţional, până când răspunde partea azeră, apoi sună la Moscova şi alertează comunitatea internaţională că azerii au încălcat moratoriul. Dar cert este că toate aceste lupte vin cu morţi şi răniţi. Pretinsul ministru al apărării din Nagorno Karabakh a anunţat duminică faptul că trupele sale au înregistrat alte 40 de victime, ridicând numărul la 673 de la începutul fazei curente a războiului, la 27 septembrie, în timp ce totalul depăşeşte 700 de oameni dintre care cel puţin 80 de civili. De partea azeră, cifrele oficiale vorbesc despre 60 de civili ucişi şi 270 răniţi în timp ce Azerbaidjanul nu comunică nici o cifră despre victimele militare ale confruntării.

Oficialii azeri susţin că au cucerit şi deţin controlul asupra oraşului Jabrayil, iar situl include şi înălţimile strategice care străjuiesc valea fertilă din inima Nagorno Karabakh. Echipe de jurnalişti străini sunt aduse în linia întâi pentru a putea depune mărturie despre realizările militare ale înaintării azere, inclusiv jurnalişti francezi. Armenia s-a lăudat cu distrugerea a patru tancuri aparţinând Azerbaidjanului şi care înaintau. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării armean, Shushan Stepanyan, a relatat despre această victorie în partea sudică, lângă linia de contact străpunsă de azeri.

Războiul de drone al Azerbaidjanului

Arma secretă care face furori pe teren în confruntarea dintre părţi o reprezintă dronele. Războiul cu drone al Azerbaidjanului este cel care a dat superioritatea, recunoscută cu greu şi de către partea armeană. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării armean a recunoscut faptul că armata azeră foloseşte “un număr mare de drone şi arme de artilerie în regiune”, după ce Armenia a anunţat ofensiva Azerbaidjanului şi pierderi de ambele părţi în Nagorno Karabakh în ciuda încetării focului.

Partea azeră reclamă faptul că bombardamentele din zonele rezidenţiale din oraşul Ganja cu rachete balistice sunt crime de război. Bombardamentul a fost pus de forţele de apărare armene din Nagorno Karabakh pe seama acţiunilor asupra unor ţinte legitime, şi a publicat o hartă cu ţintele militare din Ganja pentru a se disculpa, respingând ţintirea cu intenţie a locuinţele civililor lovite în oraşul azer. Comunicatul azer de duminică a subliniat şi eliberarea oraşului Fizuli – unul din districtele tampon ocupate de armeni în războiul din 1988-1994, împreună cu un număr de şapte sate din apropiere.

Şi liderii armean şi azer au avut apariţii televizate în care anunţau situaţia de pe teren şi deplângeau atacurile la adresa civililor venite din cealaltă parte. Preşedintele azer Ilham Aliyev a negat atacarea civililor în Stepanakert, şi a acuzat Armenia de distrugerea a "mai mult de 2000 de locuinţe" în Azerbaidjan. Tot el a anunţat eliberarea oraşului Fizuli şi a unui număr de 7 sate din Nagorno-Karabakh. "Răzbunarea este pe terenul de luptă. Armata Azerbaidjanului îşi atinge obiectivele, nici o forţă nu o poate stopa."

De partea cealaltă, premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, a susţinut că ţara sa a suferit "numeroase pierderi" pe câmpul de luptă, dar a adăugat şi faptul că "în ciuda pierderilor de oameni şi echipamente militare", forţele armene controlează situaţia, în cea mai mare parte, şi au determinat "numeroase pierderi de oameni şi armament inamicului"."Nu este o declaraţie de disperare sau dezastru, ci fac publică informaţia pentru că m-am angajat să spun adevărul poporului," a adăugat el.


FOTO EPA-EFE

Imagine indisponibilă

Şarada ratată a armatei din Nagorno Karabakh şi asumarea publică de către Armenia a conflictului

Desfăşurarea conflictului violent din Nagorno Karabakh, care durează deja de trei săptămâni, a expus o altă şaradă care, dacă mergea cât de cât în perioadele de pace, acum a intrat în spaţiul imposibilităţii logice. E vorba despre ceea ce putem numi “complicaţia terţului”. Pentru a evita antrenarea directă în conflict, Armenia inventase o auto-proclamată republică armeană în Nagorno Karabakh, Republica Artsakh, de care se simţea, fireşte, legată, fiind populată de armeni, dar pe care nu a recunoscut-o legal niciodată, deşi a cochetat cu această opţiune.

Formal şi acum, Armenia nu ar fi parte în conflict, ci războiul ar fi între Azerbaidjan şi pretinsa republică Nagorno Karabakh, etnic armenească. Această şaradă permite ca teritoriul recunoscut internaţional al Armeniei să nu fie vizat de atacuri şi tiruri ale Azerbaidjanului. În plus, fiind vorba despre un stat membru al CSTO - Tratatul de Securitate Colectivă al spaţiului CSI, orice atac împotriva teritoriului armean ar antrena implicarea Rusiei în conflict, ca aliat al Armeniei. Şi Azerbaidjanul ştie acest lucru şi de aceea şi-a impus să evite să treacă această linie roşie.

Pe de altă parte, această şaradă ridică problema negocierilor şi pe cea a încetării focului. În ambele cazuri, părţile sunt Baku şi Erevan, adică Armenia şi Azerbaidjanul, nicidecum prezumata republică nerecunoscută pe care Armenia s-a chinuit în zadar să o introducă în ecuaţia negocierilor după modelul rus din conflictele îngheţate, în Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud. În plus, pentru a avea relevanţă internaţională şi impact, Armenia este cea care comunică ceea ce se întâmplă pe teren, estompând complet distanţa pe care o pusese între republica auto-proclamată şi statul armean în frontierele recunoscute internaţional.

Armenia este, astfel, obligată să asume confruntarea, în ciuda şaradei Nagorno Karabakh-Republica Artsakh. Dar Armenia asumă public şi pierderi de vieţi ale trupelor sale, care sunt implicate în conflict. Deci asumă conflictul propriu-zis. O asemenea situaţie face tot mai dificilă decuplarea propriei populaţii şi teritoriu din conflict, odată ce mor pe front armeni din Armenia proprie.

Singura ieşire este prezentarea şi recunoaşterea situaţiei de pe teren drept cea a unui teritoriu locuit de armeni în Azerbaidjan şi ocupat, acum în curs de a fi pierdut pas cu pas, de unde implicarea militară armeană dincolo de frontierele recunoscute internaţional. Rămâne de văzut cum va arăta responsabilitatea bombardării teritoriului azer de către arme şi militari armeni, situaţi în regiunea Nagorno-Karabakh, e adevărat. În final, dreptul războiului se va aplica şi atunci aceste ambiguităţi constructive folosite în timp de pace vor fi problematice în faza decontării în faţa justiţiei internaţionale.

Războiul informaţional şi bătălia de imagine: Armenia în ofensivă internaţională

Există o zonă în care Armenia pare să deţină, încă, un control şi o superioritate tangibilă, şi datorită puternicei diaspora internaţionale, dar şi pe baza propriilor capacităţi: războiul informaţional. Armenia a dovedit o forţă superioară de a modela naraţiunea din Nagorno Karabakh. Mai greu în privinţa faptului că Nagorno Karabakh este pe teritoriul azer – pentru asta a solicitat recunoaşterea independenţei regiunii – imposibil pentru cele 7 districte azere ocupate, depopulate şi folosite ca zonă tampon. Dar astăzi un număr de naraţiuni au prins la nivel internaţional şi avantajează Armenia, fără a determina însă mobilizarea de trupe sau sprijin militar în favoarea sa, ci doar sprijin politic, de simpatie şi victorii de imagine.

Armenia ştie foarte bine că, în momentul de faţă, nu poate să reziste Azerbaidjanului din punct de vedere militar. Numai bugetul Apărării azer a fost mai mare, în ultimii mai bine de 10 ani, decât întregul buget al Armeniei. Deci soluţia este fie o pace rapidă, o nouă încetare a focului şi amânarea unei soluţii politice finale, cu menţinerea Nagorno Karabakh-ului sub control armean, în forma şi în limitele în care va rămâne la data încheierii acordului; fie angajarea unor forţe exterioare, Rusia, cu precădere. Însă Rusia şi CSTO au discutat deja problema Nagorno Karabakh şi a teritoriilor care nu se află în frontierele recunoscute internaţional ale Armeniei, aşa încât ele nu intră sub incidenţa solidarităţii militare şi alianţei convenite.

Rusia va interveni direct doar dacă Azerbaidjanul atacă Armenia pe teritoriul naţional în cadrul frontierelor recunoscute sau dacă se implică în conflict alţi actori internaţionali, vezi Turcia. E motivul pentru care Armenia a început ofensiva mediatică, de imagine şi războiul informaţional cu tentativa de implicare a Turciei. A fost vorba mai întâi despre un fake news, cu un avion turcesc care ar fi doborât unul sau două avioane de luptă Suhoi armene deasupra propriului teritoriu. Un fals care nu a ţinut mult timp, ci a fost expus repede şi nu avea cum păcăli Rusia, care supraveghează atent spaţiul său aerian şi cel al zonei caucaziene deopotrivă.


FOTO EPA-EFE

Femei din Azerbaidjan devastate dupa un atac FOTO EPA-EFE

Creştini versus musulmani: naraţiunea ratată

Apoi s-a vorbit despre islamişti aduşi de Turcia pe teren. O variantă credibilă şi greu de demontat, ba chiar cu anumite elemente de imagine în zona trupelor de mercenari identificaţi, dar fără o dovadă clară. Şi Turcia, şi Azerbaidjanul au negat acest fapt. Turcia sprijină politic Azerbaidjanul, a făcut transfer de arme, dar nu există nici un element care să probeze faptul că Turcia s-ar fi implicat în conflict direct. Rusia nici ea. De aceea, nici aceste susţineri nu au putut fi confirmate şi apărate în media internaţională profesionistă şi independentă.

De aici atacurile informaţionale s-au amplificat în cascadă. S-a vorbit despre un posibil acord direct sau măcar tacit ruso-turc prin care Azerbaidjanul e lăsat să-şi recupereze teritoriile ocupate. Reproşurile la adresa Rusiei au venit în abundenţă cu precădere că nu intervin sau i-au vândut pe armeni. Aceste susţineri, chiar dacă neasumate oficial, subminează relaţiile ruso-armene. În fapt, nu există nici un acord ruso-turc, doar condiţionare tacită şi interdependenţă. Rusia nu-şi permite să intre în conflict cu Turcia şi nu are cu ce să intervină în Nagorno Karabakh pentru că nu are trupe acolo. Există şi interesul nedisimulat al pedepsirii lui Pashinyan de către Rusia lui Putin pentru preluarea conducerii statului armean după o revoluţie şi mătrăşirea oligarhilor şi oamenilor ruşilor din diferite instituţii.

Nici varianta lansată a unui adevărat război religios, aşa cum fusese el descris acum 30 de ani de către Samuel Huntington în Ciocnirea Civilizaţiilor, nu a putut să fie susţinută până la capăt. Nu e aşa. Armenia nu poate antrena toată susţinerea creştinătăţii pe baza unei asemenea naraţiuni pentru că nu este adevărată: Azerbaidjanul, deşi turcic ca etnie şi de religie musulmană, are un islam şiit îmbrăţişat de majoritatea cetăţenilor, cu influenţe iraniene, şi o variantă seculară moderată, fără capacitatea de a antrena jihadul şi susţinerea lumii sunnite.

În plus, pe teren par să se afle mercenari de ambele părţi, majoritatea musulmani, în fapt, kurzi şi turcomani sirieni, nicidecum trupe care să justifice naraţiunea dorită că se înfruntă în acest război creştini versus musulmani. În Nagorno Karabakh e foarte clar că avem de a face cu un război teritorial între Armenia şi Azerbaidjan şi, în afară de Erevan, de dorinţa comunităţii internaţionale de a evita victimele şi de a evita conflictul deschis şi distrugerile, nimeni nu-şi doreşte ca acest război mic să escaladeze şi să implice alte puteri regionale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite