Cazul dă ocazia câtorva întrebări generaliste, adiacente speţei, îndeobşete ocultate:

- Cine poate plăti, de luna viitoare, rate de 30.000 lei pe lună la bancă? Başca întreţinerea şi chiria apartamentului, abonamentul la metrou şamd.

- Cum ajungi notar în România? - deci cine poate ajunge.

Un răspuns, răuvoitor, de la Hotnews: De departe, cea mai stricta casta a meseriilor in care poti sa intri pe baza de spaga si relatii este cea a notarilor. Ceea ce faciliteaza acest tip de acces este sistemul de examinare. Dupa terminarea facultatii, absolventul care aspira la postul de notar trebuie sa obtina semnatura unui notar in activitate care accepta sa il ia ca stagiar la cabinetul sau. Studentii care viseaza la o astfel de cariera stiu deja ca 10-15.000 de euro reprezinta pretul de pornire pentru semnatura ce le permite sa dea examenul de admitere ca notari. Cele mai scumpe spagi de care s-a auzit au ajuns si la 50.000 de euro. Avind in vedere ca pentru Bucuresti, in fiecare an, se scot la concurs doar aproximativ zece locuri de notari, cu cit suma platita e mai mare, cu atit si posibilitatea promovarii examenului creste. Pentru ca poti sa ramii si fara examen luat, si cu banii dati.

Dupa doi ani de stagiatura, urmeaza un alt examen, cel de definitivat. Acolo se mai face o triere strategica. Tot de la 10.000 de euro in sus. Principalul vinovat pentru obligativitatea platilor informale este modul in care se stabileste numarul maxim de notari care pot exista intr-o localitate. Calculat in functie de citi locuitori exista, acest numar este foarte mic, dar beneficiile financiare pentru cei care reusesc sa devina notari sint foarte mari.

- De ce nu împrumută mai toţi tinerii ţării câte un milion de euro, de la orice bancă, pentru a-şi cumpăra circa 300 ha de teren agricol? Calculele arată că investiţia se poate amortiza mai devreme de un deceniu. Bine, poate nu le place la ţară - cu toate că nici n-ar trebui să băltească mult la moşie, ca şi boierii de-altădată.

- Cum se ajunge la o parcelă de 300 ha teren arabil? Şi ce deţin băştinaşii zonei din care s-a decupat parcela? - încă ignorăm efectele faptului că s-au retrocedat suprafeţe imense, până şi cu sate; că doar pentru re-constituirea a cât mai multe şi mai mari averi am murit la revoluţie.

Aceste întrebări nu sunt nici măcar un apropo un atac la persoana privată a fiicei preşedintelui - la un moment dat era chiar simpatică. Probabil n-a mai rezistat, însă, 'sistemului'. Iar sistemul e aşa: majoritatea marilor averi post-comuniste - exclusiv câteva procente din total - s-au făcut graţie legăturilor, profund şi evident, frauduloase cu mediul politic, local, regional, naţional (internaţional? hmmm!).

Legislativul şi Justiţia sunt parte din acest sistem. Una dintre victoriile perdante ale momentului '89 este că averile, oricât de suspecte ar fi, sunt acum considerate licite din principiu - un principiu potenţial corect, dar lesne de deturnat. Este chiar imoral, într-o democraţie liberală şi o economie de piaţă funcţională, să te întrebi de unde naiba au atâtea lovele mătuşile sau soacrele, ori chiar odraslele, celor din nucleul sferei politicii. La acest capitol nu suntem departe de sistemele considerate mafiote din restul Estului.

Întrebaţi Top 500 bogaţi din România cum au făcut primul miliard, în doar un deceniu: "Prin muncă!"

Straniu. Ştiu vreo 20 de milioane de cetăţeni care muncesc de două decenii - inclusiv angajaţii miliardarilor îmbogăţiţi rapid pri muncă -, dar deţin în proprietate doar creditul de pe card sau pământul de sub unghii. Nişte votanţi.

Mai departe, agregarea de averi imense şi prăpastia dintre venituri dăunează grav democraţiei, chiar şi pieţei.