Ce facem cu Enescu? Trecem la nivelul următor sau dăm înapoi?

Foto: Dan Mihăilescu/ AFP

La nivelul de dezvoltare la care a ajuns Festivalul Enescu şi în contextul actual al relaţiilor internaţionale, în care promovarea culturală a devenit parte a puterii exercitate de statele dezvoltate pe scena internaţională, România are de gestionat o adevărată provocare: „Ce facem cu Enescu?” De Oana Marinescu

Articol din FP România nr. 36 (august/ septembrie 2013)

O dată la doi ani, Bucureştiul îşi schimbă ritmul. Rutina cotidiană prinde muzicalitate cu Festivalul „George Enescu”. Dincolo de sărbătoare, festivalul bate câteva recorduri: este cel mai mare eveniment cultural internaţional organizat de România şi pentru care suntem recunoscuţi pe plan extern; are o credibilitate suficient de puternică încât să aducă la noi unele din cele mai faimoase orchestre şi  artişti ai lumii;  este cel mai puternic brand cultural al României; este cel mai puternic magnet pentru turişti străini (15.000 dintre biletele individuale au fost vândute în primele trei săptămâni în străinătate); este cel mai iubit eveniment cultural de la noi.

Dincolo de aceste atuuri, există, mai mult sau mai puţin pe faţă, o critică legată de banii cu care Festivalul este finanţat de la bugetul de stat. Sunt voci care spun că i se dau prea mulţi bani pentru cât de săracă este România. Sunt alţii care spun că, tocmai pentru că se alocă atâţia bani pentru Enescu, celelalte domenii ale culturii sunt subfinanţate. Nu ar fi prima oară în România când un succes este îngropat nu în  laude, ci în oftaturi şi cârcoteli. De aceea, la nivelul de dezvoltare la care a ajuns Enescu şi în contextul actual al relaţiilor internaţionale, în care promovarea culturală a devenit parte a puterii exercitate de statele dezvoltate pe scena internaţională, România are de gestionat o adevărată provocare: „Ce facem cu Festivalul Enescu?”

Există două abordări majore posibile. Prima este valorificarea oportunităţii strategice pe care acest Festival o aduce României, prin dezvoltarea unei strategii de diplomaţie publică pornind de la el. Festivalul Enescu are toate datele pentru deveni un adevărat instrument de promovare culturală a României, o locomotivă pentru imaginea de ţară, dacă administraţia hotărăşte o astfel de abordare, care ar însemna:
• promovarea imaginii externe pornind de la Festival şi de la George Enescu;
• dezvoltarea turismului cultural în jurul evenimentului şi a altor destinaţii turistice în completare (tot mai mulţi tur-operatori includ România în oferte datorită Festivalului);
• dezvoltarea serviciilor, ceea ce ar duce la dinamizarea vieţii economice a Bucureştiului şi a oraşelor în care au loc concerte;
• dezvoltarea infrastructurii culturale, cu precădere a unei săli adecvate de concerte, ţinând cont de nevoile unui Festival internaţional;
• încurajarea vieţii artistice şi a formării noilor generaţii de artişti din domeniul muzicii clasice;
• dezvoltarea altor activităţi culturale cu valoare recunoscută;
• dezvoltarea infrastructurii de acces,  a patrimoniului cultural a utilizării tehnologiei.
• consolidarea relaţiilor bilaterale, prin activităţi de diplomaţie publică.

Alternativa, ar fi să nu se mai investească în Festival, pe principiul că „i s-a dat prea mult” sau că sunt prea mulţi străini în Festival şi banii trebuie daţi pentru artiştii români. O astfel de abordare ar îngropa cel mai plin de potenţial proiect cultural pe care îl are România. Nu ar fi ceva nemaivăzut, dar pierderea ar fi importantă.
Într-o epocă în care globalizarea nivelează, iar statele caută soluţii culturale de poziţionare pe scena internaţională şi de promovare a intereselor strategice, a nu valorifica strategic un atu precum Festivalul „George Enescu” înseamnă să nu vezi găina cu ouă de aur din curtea ta, dar să dai bani pe struţi.

De aceea este nevoie de o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte promovarea de ţară, pornind de la promovarea culturală, integrarea mai multor domenii de activitate şi a unor actori interesaţi diverşi – din mediul public şi privat –, o schimbare legislativă şi financiară, finanţarea activităţii culturale în general şi crearea unor instrumente de comunicare moderne şi eficiente. Provocarea lui Enescu este simplă aşadar: „Putem trece la nivelul următor, sau dăm înapoi?”

Oana Marinescu a fondat şi conduce firma de comunicare OMA Vision – care este responsabilă de strategia de comunicare pentru Festivalul „George Enescu”.