UE introduce controale la intrarea şi ieşirea din Schengen, inclusiv pentru cetăţenii statelor din cadrul acestei zone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene (UE) a aprobat marţi modificarea codului frontierelor Schengen, astfel încât vor fi introduse controale obligatorii pentru toate persoanele care trec frontierele externe ale acestui spaţiu de liberă circulaţie, inclusiv pentru cetăţenii europeni din statele membre Schengen, care în prezent sunt scutiţi de aceste controale.

Măsura se va aplica la toate frontierele - terestre, aeriene şi maritime - şi va obliga statele care fac parte din Schengen să controleze sistematic toate persoanele care trec frontiera externă atât la intrare, cât şi la ieşire, transmite agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.

Comisia Europeană a propus cu un an în urmă instituirea acestor controale, în cadrul măsurilor de prevenire a riscurilor teroriste şi de sporire a securităţii publice.

Consiliul UE şi Parlamentul European au ajuns luna trecută la un acord pe această temă, iar decizia a fost validată marţi de statele membre în cadrul Consiliului Afaceri Generale al UE.

Noua reglementare prevede şi posibilitatea instituirii unor excepţii, atunci când controalele pot afecta semnificativ fluxurile la frontierele terestre sau maritime.

Această revizuire a codului frontierelor Schengen va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al UE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite