Vom pierde Chişinăul în faţa unui candidat pro-rus, după 11 ani?

Exprimarea din întrebarea de mai sus nu este întâmplătoare. România este direct interesată de ce se întâmplă cu capitala Republicii Moldova, mai exact de orientarea geopolitică a primarului care îi conduce destinul.  Spectrul preluării capitalei de către socialişti este unul foarte îngrijorător, având în vedere că ar înclina balanţa puternic în favoarea acestora în alianţa nefirească cu blocul ACUM, în condiţiile în care, per total, PSRM oricum a avut rezultate mai bune decât pro-europenii în primul tur al alegerilor.

Interesant este că rezultatul din primul tur este practic identic cu rezultatul din alegerile noi pentru aceeaşi poziţie, în mai 2018, tot în turul I, între aceeaşi doi candidaţi. Atunci, Ion Ceban a înregistrat 40,97%, în timp ce contracandidatul său, Andrei Năstase, a înregistrat 32,12%. Pe 20 octombrie 2019, Ceban a adunat 40,19% din voturi iar Andrei Năstase 31,08%. În turul doi din 2018, Năstase s-a impus în final cu 52,57% dar de data aceasta avem motive să fim mai puţin optimişti.

Imediat sub cei doi principali candidaţi, în clasamentul din turul I, s-a plasat Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chişinăului, un unionist şi politician de dreapta, cu 10,15%, o reală surpriză, având în vedere că nu a avut suportul logistic al celorlalţi candidaţi şi practic a reuşit să obţină locul trei pe baza imaginii pe care şi-a construit-o în perioada în care a fost primarul Chişinăului.

Chiar dacă toate aceste procente ar migra către Năstase, ar fi o victorie la limită, în condiţiile în care Ceban nu ar mai acumula niciun vot, ceea ce este practic imposibil.  În 2018, Silvia Radu, candidat independent pro-european avea 17,65% din voturi, ceea ce oferea un bazin mai mare de alegători care să aibă ca şi opţiune pro-europeană în turul II pe Andrei Năstase. Acum îl mai avem pe Octavian Ţicu, pe locul al patrulea, cu 4,76% din voturi, din partea Partidului Unităţii Naţionale, partid unionist şi pro-european.

Pe lângă aceste calcule simple cu cifrele din primul tur, bazate pe premisa unor migrări în bloc a alegătorilor pe linii ideologice, intervine o ameninţare şi mai mare pentru orientarea pro-europeană a Chişinăului, anume fărămiţarea dreptei politice în faţa unor socialişti bine organizaţi din punct de vedere al campaniei electorale. Spre exemplu, Octavian Ţicu a condiţionat susţinerea lui Năstase în turul II de dezicerea blocului ACUM în Consiliul Municipal Chişinău faţă de socialişti, blamând în general alianţa dintre cele două părţi opuse ale spectrului politic, ceea ce sună mai mult a balon de săpun decât principiu politic, având în vedere miza foarte mare a primăriei capitalei şi ideea dezoligarhizării, de la care a început această asociere PSRM-ACUM.

Între timp, Andrei Năstase trebuie să realizeze un balans destul de dificil între realitatea alianţei pentru dezoligarhizare cu PSRM şi atragerea electoratului lui Chirtoacă şi Ţicu, care se dezic de socialişti. Acesta a refuzat să se pronunţe clar cu privire la o potenţială majoritate politică în Consiliul Municipal cu PSRM care este, totuşi, o poziţie rezonabilă, inclusiv pentru cetăţenii capitalei, având în vedere că o majoritate la nivel de proiect, care ar îmbunătăţii calitatea vieţii în Chişinău, nu ar avea decât beneficii din punct de vedere al eficienţei administrative.

Dincolo de normalitatea unei retorici politice acide în campanie electorală între partide din acelaşi spectru politic, ar fi de-a dreptul stupid să asistăm la canibalizarea dreptei pro-europene şi cedarea capitalei în faţa unui partid politic care este susţinut de la Moscova. Un astfel de scenariu trebuie oprit cu orice preţ politic de către liderii unionişti şi/sau pro-europeni, inclusiv sau în primul rând de Andrei Năstate.

Pierderea Chişinăului, pe lângă impactul politic intern, ar avea o imensă valoare simbolică şi ar fi un semnal că progresele mai mici sau mai mari ale Republicii Moldova spre destinul european nu doar că pot fi reversibile dar că acest lucru a început deja. Prin urmare, Năstase, Chirtoacă, Ţicu, înainte de a fi candidaţi politici, ar trebui să fie oameni de stat şi să folosească puţinul timp rămas pentru a transmite un mesaj de unitate necondiţionată faţă de păstrarea Chişinăului pe vectorul european.

Mai funcţionează mantra geopolitică ca logică în alegerea unui candidat?

Pe scurt, da, dar în ce măsură se va vedea acest lucru în alegerile locale? Logica alegerilor nu are cum să nu fie influenţată de geopolitică, atât timp cât facţiunile politice sunt atât de bine definite de-a lungul acestor linii. Este clar de unde vine direcţia PSRM-ului şi a blocului ACUM dar, în acelaşi timp, localele aduc cu sine probleme specifice fiecărei comunităţi, o dimensiune administrativă mai clară, parcuri, drumuri şi locuri de parcare, după cum se tot vehiculează în presa de peste Prut.

Analistul politic Igor Boţan de la Asociaţia ADEPT remarcă faptul că geopolitica a devenit un cal de bătaie şi partidele sunt conştiente de cum influenţează acest subiect alegătorii şi preferinţele lor la urma de vot. Alegătorul moldovean se va gândi mai mult la cum se vor gestiona fondurile locale, pentru a le îmbunătăţi viaţa, nu doar la ideologia din spatele candidatului. De asemenea, domnul Boţan face referire şi la o geografie politică, prin care centrul şi Chişinăul votează cu dreapta şi forţele pro-europene, în timp ce nordul şi sudul sunt orientate spre direcţia euroasiatică a lui Dodon şi Putin, o realitate politică a Moldovei care probabil nu se va schimba în această rundă de alegeri.

Până la urmă, nu cred că marea majoritate a populaţiei moldovene îşi pierde timpul să înţeleagă complexitatea relaţiilor geopolitice şi ramificaţiile lor în viaţa de zi cu zi. Geopolitica poate fi privită în Moldova drept un tunel  care leagă trecutul de prezent şi de viitor. Vârstnicii au o nostalgie pentru trecut, nefirească din punctul meu de vedere dar poate explicabilă prin filtrul capitalismului exacerbat, în timp ce tinerii moldoveni privesc spre viitor şi ar vrea ca ţara lor să fie măcar la nivelul fraţilor lor de peste Prut. Geopolitica în acest raţionament destul de simplu, este o armă electorală puternică şi va influenţa şi votul din 3 noiembrie, într-o măsura mare, în special în alegerile din Chişinău.  

Ce ne spun cifrele din primul tur electoral?

În primul rând, ar trebui să aruncăm o privire asupra prezenţei la vot şi la distribuţia voturilor pe categorii de vârstă. Astfel, în ceea ce priveşte rata de participare, observăm o scădere semnificativă faţă de alegerile parlamentare din 2019, cu 41.68%, faţă de 50,57%. Mai mult, faţă de alegerile parlamentare din 2014, scăderea este şi mai pronunţată, atunci înregistrându-se o rata de participare de 57,28%. Bineînţeles, acest indicator este puternic influenţat de contextul politic şi geopolitic al momentului dar poate să fie indicativ şi pentru o erodare treptată a încrederii electoratului în politic şi în eternele soluţii propuse dar neconcretizate.

Aproape 45% din cei prezenţi la urne se încadrează în categoria de vârstă 56+ ani, cu doar 6,89% din electoratul prezent la vot pe 20 octombrie care se încadrează în categoria 18-25 de ani.  Nu este neapărat o surpriză această repartiţie pe categorii de vârstă dar are un impact în ceea ce priveşte şansele candidaţilor de dreapta, în special al blocului ACUM, care cu siguranţă ar beneficia mai mult de o prezenţă mai ridicată a tinerilor la vot, tineri care nu au o nostalgie desuetă pentru vremurile trecute.

Totuşi, putem să facem o constatare mai mult decât îmbucurătoare: repartizarea la nivel de gen este în favoarea femeilor, cu 54,32%. Din păcate, acest trend nu se traduce şi într-o reprezentativitate măcar echilibrată în rândul aleşilor. Conform acestei analize pentru localele din 2015, din rândul primarilor aleşi, doar 20,6%  au fost femei. Această statiscă este doar o oglindă a primatului patriarhatului în societatea moldovenească, deşi personaje precum Maia Sandu sau Zinaida Greceanîi reprezintă o speranţă că într-un viitor, mai degrabă mai îndepărtat, decât apropiat, va exista un echilibru de gen în ceea ce priveşte mediul politic şi administrativ de peste Prut.

În distribuţia votului politic pe consilieri raionali şi municipali e de remarcat faptul că PDM, în ciuda scandalului legat de Plahotniuc şi dispariţia sa din ţară pe fondul unor acuzaţii de corupţie, a obţinut un scor bun, cu 16,54%, din voturi la o distanţă de aproximativ 7% de blocul ACUM. Mai mult, după aplicarea formulei d’Hondt, numarul de mandate obţinute ajunge la 238, procentul creşte la 21,48% din totalul mandatelor, la doar 2.2% distanţă de ACUM.

Şi la capitolul primari PDM stă nesperat de bine, cu 190 de aleşi în primul tur şi cu 176 de candidaţi care au trecut în turul II, de departe cel mai bun rezultat, socialiştii câştigând 123 de fotolii din primul tur şi ACUM doar 81. Deşi cu siguranţă publicul din Moldova s-a săturat de permanentul furt organizat al puţinelor resurse pe care le are statul de către o mână de oligarhi şi acest lucru se vede în voturile ACUM, o organizaţie politică tânără, sistemul împământenit de PDM, şi nu numai, dă roade, în special la alegeri locale, unde primarii şi consilierii raionali au o influenţă puternică asupra electoratului şi distribuţiei fondurilor la nivel local.

Mitul candidatului providenţial a funcţionat şi funcţionează în continuare în Republica Moldova, după cum remarcă şi Vitalie Ciobanu pentru Europa Liberă. Candidatul formaţiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, a câştigat nesurprinzător, fără drept de apel, în Bălţi, cu 61,93%, în timp ce candidatul Partidului Politic Şor, Pavel Verejeanu, a adunat 80,03% din voturi.

Este evident că după un drum atât de anevoios după ieşirea din comunism şi intrarea triumfală în epoca capitalismului sălbatic, moldovenii caută o soluţie rapidă la durerile groaznice ale tranziţiei. Aruncaţi o privire pe profilul de Facebook al lui Ilan Şor, să aflaţi, în cazul în care nu ştiaţi, cum Orhei, fieful Partidului Şor, este “un Monaco moldovenesc”.  Apropo de bătrânii din Republica Moldova, care sunt cea mai afectată categorie de tranziţia de după comunism, uitaţi-vă pe postările lui Şor de după alegeri, cum rândurile din public sunt ocupate chiar de aceştia, căutând o speranţă, de mult pierdută.

Tot Europa Liberă a mers pe străzile din Chişinău pentru a lua pulsul alegătorilor şi mesajele acestora sunt grăitoare. Unul din ei spune că viitorul primar ar trebui  “să fie un om aspru, cu o mână să te netezească, iar cu alta să te pedepsească prin lege”.

Drumul realist şi foarte lung al reconstrucţiei în paşi, în decursul a unor decade bune nu satisface pe nimeni. Nici pe tinerii care prin tehnologie şi globalizare văd ce se întâmplă peste Prut şi mai departe, nici pe cei mai în vârstă care nu mai au siguranţa traiului din era comunistă şi probabil se simt pierduţi în siajul unor lupte geopolitice la nivel înalt, dar şi în micimea politicienilor locali şi a găştilor organizate care au transformat furtul din banul public în artă. Pe acest fond propice, populişti precum Usatîi sau Ilan Şor şi candidaţii săi, se pot extinde în afara teritoriilor consacrate deja.  

În concluzie, Chişinăul este în pericol dar ar putea fi salvat relativ facil de puţină luciditate politică din partea actorilor din spectrul de dreapta. Pierderea capitalei ar fi o lovitură greu de surmontat în toate alegerile viitoare şi ar putea schimba chiar vectorul geopolitic al ţării, ca întreg, prin urmare este un scenariu care ar trebui evitat cu orice preţ. În acelaşi timp, cetăţenii moldoveni nu mai au răbdare cu eşichierul politic şi vor o schimbare sau, mai bine zis, o salvare. Cred că marea provocare a clasei politice pro-europene din Moldova în anii ce vor urma va fi să câştige voturi fără a cădea în plasa populismului şi de a învăţa electoratul că indiferent cât de eficient şi susţinut ar fi un guvern sau o administraţie locală, schimbări profunde vor avea loc în zeci de ani, la fel ca şi în România, unde durerile tranziţiei s-au diminuat dar cu siguranţă nu au dispărut.