Biserica Ortodoxă Muntenegreană, a apărut în 1993 şi a fost recunoscută drept autoritate religioasă de guvernul Muntenegrului în 1999. Conform unui sondaj din 2009 însă, peste 70% dintre creştinii ortodocşi din Muntenegru îşi manifestă în continuare ataşamentul faţă de Biserica Ortodoxă Sârbă.

Noua lege prevede un inventar al tuturor clădirilor şi siturilor religioase despre care autorităţile muntenegrene spun că se aflau în proprietatea Regatului Independent al Muntenegrului înainte ca acesta să devină parte a Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (mai târziu Iugoslavia). În condiţiile acestei legi, comunităţile religioase vor trebui să furnizeze dovezi clare pentru a îşi păstra proprietatea, dispoziţie despre care Biserica Ortodoxă Sârbă spune că este concepută pentru a permite guvernului să adopte secularizarea.

Preşedintele Muntenegrului Milo Đukanović a declarat că statul va asigura punerea în aplicare a legii:

„Nu voi permite ca libertatea religioasă să permită abuzurile din aceste zile. Acest lucru este făcut pentru a distruge Muntenegrul. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de această mişcare lunatică.”

În acelaşi timp preşedintele Serbiei Aleksander Vučić  a declarat:

„Vom aştepta informaţii oficiale, dar îngrijorările noastre sunt că atacurile sunt motivate etnic, desigur că vom avea o reacţie politică. Dar această reacţie politică, este de asemenea moderată şi încearcă să calmeze tensiunile şi să schimbe situaţia existentă.”

Rectorul şcolii de teologie din capitala culturală Cetinje, Gojko Perović a solicitat păstrarea calmului după o serie de incidente violente între forţele de ordine şi adversarii noii legi privind libertatea religioasă. În acelaşi timp, Perović a declarat pentru cotidianul muntenegrean Vjesti că Biserica Ortodoxă Sârbă nu are nicio legătură cu incidentele şi a îndemnat oamenii să se abţină de la actele de violenţă:

Cine pune mâna pe fratele său sau încearcă să arunce o piatră nu poate spera la nimic bun. Conflictele, certurile, ura şi provocările nu au binecuvântarea Bisericii şi nu pot aduce bine nimănui”.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi a arestat sâmbătă  20.01.2019 un grup de 11 tineri din Podgorica pentru că au refuzat să permită înlăturarea de pe un zid a unui steag: roşu, albastru şi alb, culorile drapelului Serbiei, dar şi ale Muntenegrului înainte de independenţă.

Duminică 2 februarie, marşurile împotriva noii legi au continuat în marile oraşe ale celor două ţări, ajungându-se la participarea a sute de mii de persoane.

Muntenegru, ca stat independent, a reapărut pe harta politică a lumii după ce, la 21 mai 2006, a avut loc un referendum. Cu această ocazie, s-a votat independenţa faţă de Serbia cu o majoritatea de numai 55.5% (minimul fusese stabilit la o majoritate de 55%). Legăturile identitare, religioase, lingvistice şi culturale ale celor două popoare, sârb şi muntenegrean, i-au determinat pe mai mult de 30% dintre muntenegreni să se declare sârbi, în preajma referendumului.

Conform Constituţiei Statului Serbia şi Muntenegru, independenţa unuia dintre statele constitutive putea fi recunoscută în conformitate cu standardele internaţionale, cu condiţia existenţei unui observator extern neutru. Pe baza acestei dispoziţii, UE a putut să intervină în organizarea referendumului din Muntenegru ca mediator între cele două părţi.

În 2006, noul stat a aderat la ONU, a fost inclus în FMI şi Banca Mondială în 2007, iar din 2010 şi-a obţinut candidatura oficială la Uniunea Europeană, susţinută actualmente ca o strategie naţională de către toate partidele politice.

În decembrie 2013, parlamentul a adoptat o rezoluţie privind integrarea europeană. Scopul acesteia era a defini rolul parlamentului muntenegrean (în special al Comitetului pentru integrare europeană) în procesul de aderare al ţării, precum şi relaţia cu guvernul în vederea negocierilor aderării la UE.

Există însă şi aspecte controversate referitoare la Muntenegru, unul dintre cele mai evidente este reprezentat de existenţa unui singur partid ce ajunge la guvernare în mod succesiv. Desigur nu vorbim despre un partid unic, însă Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS) domină arena politică şi s-a aflat la guvernare neîntrerupt încă din 1991. E drept, în anumite perioade, s-a aflat în coaliţie cu alte partide mai mici. Efectele se resimt şi în administraţia intens politizată, devenită un staff al membrilor şi simpatizanţilor acestui partid.

Nici liderul partidului, Mile Đukanović, nu are o carieră lipsită de controverse. Se pare că a fost cercetat pentru legături cu grupuri de crimă organizată. Deşi s-a renunţat la anchetă, în octombrie 2015, mii de manifestanţi, în cadrul unor proteste în capitala Podgorica, i-au cerut demisia. Iniţial, un apropiat al preşedintelui sârb, Slobodan Milošević, Đukanović s-a distanţat treptat de acesta, devenind ulterior cel care a pus bazele noului stat independent.

Aderarea Muntenegrului la NATO în 2017 a stârnit multe discuţii. Mai multe partide din opoziţie, care au fost împotriva separării faţă de Serbia, deşi proeuropene ca viziune, au avut o atitudine potrivnică faţă de aderarea la alianţa euro-atlantică. Motivul principal a fost reprezentat de amintirea încă recentă a bombardamentele NATO din 1999 care au lovit şi o serie de obiective de pe teritoriul muntenegrean.

Deşi nu este stat membru al Uniunii Europene, Muntenegru foloseşte moneda euro. Explicaţia se află în faptul că, la nivelul anilor ’90, dinarii sârbeşti puteau fi emişi necondiţionat de Belgrad pentru a cumpăra proprietăţi pe litoralul Adriaticii, situat pe teritoriul Muntenegrului. Pentru a se proteja împotriva acestei politici, Muntenegru a trecut iniţial la marca germană, iar ulterior la moneda euro.

Revenind însă la noua lege muntenegreană, nu putem trece cu vederea nici reacţiile stârnite pe plan internaţional, mai exact cele ale Rusiei, fiind bine-cunoscute legăturile tradiţionale ale acesteia cu Muntenegru. În data de 31 decembrie, ministrul de externe rus a criticat noua lege, exprimându-şi îngrijorarea faţă de această evoluţie ce ar urmări îndepărtarea bisericii sârbe din regiune. Deşi diplomaţia muntenegreană a acuzat Rusia că încearcă să creeze disensiuni în treburile interne, Moscova a negat implicarea.